Linkuri accesibilitate

Păcatele părinților? O nouă condamnare de adulți pentru masacrele copiilor, de data asta în Serbia


Elevi adunați în fața tribunalului din Belgrad, la 30 decembrie
Elevi adunați în fața tribunalului din Belgrad, la 30 decembrie

Un tribunal din Belgrad i-a condamnat luni la închisoare pe părinții unui băiat în vârstă de 13 ani pentru împușcarea mortală a nouă elevi și a unui agent de securitate la o școală elementară din capitala Serbiei anul trecut. Este a doua decizie de acest fel de anul acesta, după una din SUA.

Omorurile din 3 mai 2023, amintește AFP, au șocat profund Serbia, unde asemenea incidente sunt în general rare, deși mulți sârbi poartă armă. Procesul s-a desfășurat numai împotriva părinților adolescentului, Vladimir și Miljana Kecmanovic, deoarece fiul lor nu poate fi urmărit penal, ca minor.

Vladimir Kecmanovic a fost condamnat la 14 ani și șase luni, în timp ce Miljana Kecmanovic a fost încarcerată pentru trei ani, a precizat Curtea Superioară din Belgrad. Acuzatul, Vladimir Kecmanovic, a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunilor de infracțiune gravă împotriva siguranței publice și neglijare și abuz asupra unui minor.

Miljana Kecmanovic, mama asasinului, sosește la tribunalul din Belgrad pe 30 decembrie.
Miljana Kecmanovic, mama asasinului, sosește la tribunalul din Belgrad pe 30 decembrie.

Inculpata Miljana Kecmanovic a fost găsită vinovată de neglijarea și abuzarea unui minor", a declarat instanța. Mama a fost însă achitată de acuzațiile de producere, deținere, port sau trafic neautorizat de arme. Instanța l-a condamnat, de asemenea, la un an și trei luni de închisoare pe Nemanja Marinkovic, instructorul poligonului de tir unde, potrivit acuzării, Vladimir Kecmanovic și-a dus fiul pentru antrenament la țintă.

Membrii familiilor copiilor uciși, vizibil impresionați, au fost prezenți la pronunțarea sentinței, iar câțiva elevi au lăsat flori în fața tribunalului și au păstrat tăcerea timp de 10 minute pentru a omagia cele zece victime.

Trăgătorul adolescent a fost plasat într-o instituție psihiatrică și a fost scos în lume pentru prima dată în octombrie pentru a depune mărturie în procesul împotriva părinților săi.

La doar câteva zile după acel atac, Serbia a fost zguduită de un alt atac armat în masă, când un tânăr de 21 de ani înarmat cu o pușcă automată a ucis nouă persoane la aproximativ 60 de kilometri sud de Belgrad. La începutul acestei luni, un tribunal l-a condamnat pe atacator la 20 de ani de închisoare, pedeapsa maximă având în vedere vârsta sa. Guvernul Serbiei a decis în septembrie să desemneze zilele de 3 și 4 mai drept Zile de comemorare a victimelor atacurilor armate în masă.

Precedent american: „Un tren scăpat de sub control”

La 10 aprilie 2024, într-o premieră, părinții autorului minor al unui atac armat în masă într-o școală din SUA au fost condamnați la cel puțin 10 ani de închisoare, după ce un judecător din Michigan a deplâns „oportunitățile ratate” care l-ar fi putut împiedica pe fiul lor adolescent să dețină o armă și să ucidă patru elevi în 2021.

„Aceste condamnări nu sunt despre neglijență parentală”, a declarat la vremea respectivă judecătoarea Cheryl Matthews din Oakland County, citată de Associated Press. „Aceste condamnări confirmă acte repetate, sau lipsa de acte, care ar fi putut opri un tren scăpat de sub control."

James Crumbley (tatăl asasinului) ascultând mărturiile rudelor victimelor la 9 aprilie 2024.
James Crumbley (tatăl asasinului) ascultând mărturiile rudelor victimelor la 9 aprilie 2024.

AP a descris procesul din Michigan ca pe un efort extraordinar de a-i face pe alții, în afară de atacatorul în vârstă de 15 ani, responsabili penal pentru un atac armat într-o școală.

Jennifer și James Crumbley nu știau că Ethan Crumbley avea un pistol - el îl numea „my beauty” (frumosul meu) - în rucsac în ziua fatală când l-au dus cu mașina la Oxford High School. Dar procurorii au convins jurații că părinții au jucat totuși un rol dezastruos în incidentul violent.

Soții Crumbley, condamnați pentru omucidere involuntară, au fost acuzați că nu au asigurat, în casă, arma cumpărată legal și că au acționat cu indiferență față de semnele de deteriorare a sănătății mintale a fiului lor, în special atunci când li s-a pus în față un desen „de groază” făcut în clasă mai devreme în aceeași zi.

„Sângele copiilor noștri este și pe mâinile voastre”, a spus la proces Craig Shilling cuplului, purtând un hanorac cu imaginea fiului său Justin Shilling pe piept. Iar Nicole Beausoleil, mama victimei Madisyn Baldwin, a declarat că soții Crumbley au „eșuat” în rolul de părinți.

Ethan Crumbley, asasinul, a fost condamnat la închisoare pe viață în 2023, când avea deja 17 ani.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG