Sala de expoziții a Cetății Tighina (Bender) din regiunea transnistreană găzduiește o expoziție dedicată pacificatorului rus.
Expoziția este organizată de Centrul de Știință și Cultură Rusă al Ambasadei Federaţiei Ruse din Republica Moldova, cu participarea agenției rusești Sputnik, care are și ea birou la Chişinău.
În expoziție sunt prezentate fotografii ale soldaților ruși în misiunile din regiunile separatiste ale Georgiei, Abhazia și Osetia de Sud, din Iugoslavia, Karabah și din regiunea transnistreană.
Pozele sunt expuse în sala expoziției permanente este numită „Soldatul eliberator”, dedicate soldatului rus, care, spune propaganda transnistreană, „a stat la paza păcii pe malul Nistrului începând din perioada Ecaterinei a II-a și terminând cu Misiunea de pacificare de pe Nistru”. Propaganda transnistreană la spune militarilor ruși „soldați eliberatori”, la Tiraspol agresor fiind considerată Republica Moldova.
Expoziția a fost inaugurată de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care în această perioadă se pregătește de așa-numitele alegeri prezidențiale din 12 decembrie, unde singurul lui concurent este o persoană necunoscută publicului larg.
Krasnoselski le-a mulțumit lui Vladimir Putin și ministrului rus al apărării Serghei Șoigu pentru „menținerea misiunii de pacificare de pe Nistru”.