O relatare a cotidianului britanic „Times” face astăzi cunoscut că la Moscova s-ar fi publicat pentru prima oară o copie a pactului de tristă celebritate semnat în 1939 între Uniunea Sovietică și Germania și care a inclus și protocolul secret, a cărui existență a fost negat, timp de decenii de către oficialitățile sovietice.
Un document scanat, provenind de la Ministeruld e Externe rus, a fost publicat acum în volumul apărut la Moscova sub titlul Coaliția anti-hitleristă din 1939. Formula unui eșec, carte în care este examinat eșecul Marii Britaniei și al Franței de a cădea de acord cu Uniunea Sovietică asupra unui pact anti-nazist. În schimb, Stalin a semnat așa-numitul Pact Molotov-Ribentropp, iar în baza protocolului secret al acestuia, sovieticii au ocupat statele baltice, Basarabia și o parte a Bucovinei, iar Polonia a fost împărțită cu germanii, după declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial de către Hitler la 1 septembrie 1939, o săptămînă după semnarea Pactului.
În ultimul deceniu, președintele Vladimir Putin a apărat decizia lui Stalin, declarînd că ar fi greșit ca Pactul să fie privit drept „negativ”. Experții ruși pretind în continuare că liderul de la Kremlin ar fi fost forțat să semneze pactul de neagresiune cu naziștii, din cauza politicii împăciuitoare a britanicilor și francezilor față de Hitler și cedarea zonei Sudeților din Cehoslovacia în 1938.
Relatarea din Times îl citează pe istoricul britanic Richard Overy, de la Universitatea Cambridge, autor al lucrării Războiul Rusiei, potrivit căruia, pactul între naziști și sovietici a fost „o concluzie logică a crizei de la München”, în cursul căreia Neville Chamberlain a aprobat anexarea Sudeților.
Subiectul a fost abordat de Kremlin, chiar prin vocea președintelui Putin, în 2014, cînd acesta i-a criticat pe istoricii occidentali pentru că „ar fi trecut sub tăcere” împăciuitorismul lui Chamberlain față de Hitler, care, spunea el a fost pragmatic. „Studiile serioase ar trebui să demonstreze că acestea au fost metodele de politică externă ale timpului” - afirma Putin -, pentru a adăuga: „Uniunea Sovietică a semnat un pact de neagresiune cu Germania. Oamenii spun, «o, cît de rău!» Dar ce a fost atît de rău în faptul că Uniunea Sovietică nu a vrut să intre în luptă?”
Lucrurile sînt, evident, mai complicate, iar declarațiile lui Putin au fost la vremea lor un semnal al întoarcerii Kremlinului spre pozițiile istoriografiei dinainte de 1989, cînd istoricii sovietici susțineau explicațiile oficiale ale guvernului de la Moscova, potrivit cărora eșecul negocierilor anglo-franco-sovietice pentru o alianță militară și politică, s-ar fi datorat exclusiv refuzului Poloniei și României de a permite trecerea pe teritoriul lor a trupelor sovietice în eventualitatea unui atac al Germaniei.
Cum au arătat relativ numeroși istorici, între care Anna M. Cienciala, într-un studiu special dedicat Pactului nazisto-sovietic de la 23 august 1939, autoritățile și pe urma lor istoricii sovietici au negat timp de decenii existența Protocolului secret al Pactului, în ciuda faptului că fuseseră găsite copii microfilmate deja la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial în arhivele din Germania occidentală, care fuseseră și publicate. Protocolul secret, a cărui negociere a fost amintită prima oară în cursul Procesului de la Nürenberg, a fost publicat întîia dată în presa britanică, de Manchester Guardian, la 30 mai 1946. Ulterior a fost republicat în volumele de documente de politică externă din Arhivele Ministerului de externe german, la Washington, în 1948 și republicat în volum la Londra în 1956. Textele în rusește au apărut abia în 1992.
Molotov, unul din cei doi înalți funcționari de stat semnatari ai Pactului, declara unui ziarist rus: „Un asemenea acord secret nici nu putea exista. Vă pot asigura că este vorba fără îndoială de un document fabricat”. Declarația este citată în volumul Molotov își amintește. În interiorul politicii Kremlinului. Conversații cu Felix Chuev, publicat sub redacția lui Albert Resis, la Chicago în 1993.
În fapt, astăzi se știe prea bine că înalții funcționari de stat sovietici erau la curent cu faptul că originalele Pactului se păstrau în plicuri sigilate în Arhiva președințială de la Kremlin, de unde au fost „descoperite” oficial în octombrie 1992. Înainte, sovieticii vorbisereă despre copii descoperite și verificate în arhive, a căror existență a fost recunoscută în decembrie 1989. Ideologul gorbaciovian Alexandr N. Iakovlev a fost cel care a vorbit despre așa-zisa descoperire a copiilor Protocolului secret în cuvîntarea sa la cel de-al Doilea Congres al Deputaților Poporului, la 24 decembrie 1989 (text publicat imediat de Izvestia și un an mai tîrziu în volum la Moscova).
Congresul Deputaților Poporului și Mihail Gorbaciov condamnau atunci documentele secrete și consecințele lor, iar Iakovlev relata ulterior pe larg, într-un interviu cu Michael Dobbs, momentul descoperirii versiunii originalelor geman și rus în Arhivele Prezidențiale ruse la predarea puterii de către Gorbaciov lui Boris Ielțîn. Un cunoscut istoric rus, Dmitri Volkogonov, avea să evoce ulterior în cartea sa Autopsie pentru un Imperiu. Șapte lideri care au clădit regimul sovietic (apărută în versiune engleză în 1998), momentul descoperirii Protocolului secret, în octombrie 1992, de către arhiviștii și istoricii ruși.
Lucrurile, din nefericire, încep să fie astăzi uitate, iar grație regimului Putin tentația rescrierii și implicit a falsificării din nou a istoriei este iar revigorată, cum o arăta zilele acestea și discuția în jurul rolului sovieticilor în înăbușirea Primăverii Pragheze în 1968.
