Gheorghe Cojocaru: „Place sau nu place, instituția parlamentului de astăzi este succesoarea instituției legislative care trei decenii în urmă a votat independența de stat a Republicii Moldova, deși în unele perioade din 1991 încoace, în special sub guvernările agrariană și comunistă, s-a pretins că parlamentul actual ar fi moștenitorul fostului Soviet Suprem al RSS Moldovenești, transplantat la Chișinău în 1940 de la Tiraspol, odată cu anexarea sovietică a Basarabiei. Exact trei decenii în urmă, în legislativul de la Chișinău se dădeau lupte grele pentru viitorul unei entități de stat, care își proclamase suveranitatea, dar care nu era recunoscută de fosta metropolă.”
Europa Liberă: Dar și mai mult decât partea juridică contează mentalitatea deputaților, cum ei se simt și de unde își revendică descendența. Dar dacă ne duceți în urmă cu treizeci de ani, trebuie să ne amintim că atunci exista încă o Uniune Sovietică considerată supraputere globală, cu toate instrumentele represive la dispoziție, dar care se scufunda într-o criză social-economică și politică de proporții, adică colosul cu picioare de lut dădea semne că se prăbușește și peste tot în spațiul sovietic, inclusiv la Chișinău, se dădeau lupte grele între vechiul regim și forțele democratice, de renaștere națională, în primul rând, ajungându-se nu rareori la confruntări militare violente, inclusiv pe malul stâng al Nistrului, cunoaștem geneza acestui conflict degenerat chiar în război. În acele condiții, care era agenda politică a instituției legislative de atunci, a Sovietului Suprem al RSS Moldovenești? Ne amintim că unii au încercat să își exercite rolul de stavilă a acestor procese.
Gheorghe Cojocaru: „La începutul anului 1991, acum treizeci de ani, în plină criză social-economică și politică, Uniunea Sovietică, în frunte cu președintele Mihail Gorbaciov, ultimul secretar general al Partidului Comunist, se afla la o răspântie: fie să revină la un model totalitar-autoritar de tip stalinist, fie să continue cursul de perestroika până la instituirea unui alt tip de sistem civilizațional.
În urma unor manevre conjuncturale, Gorbaciov s-a aliat cu o aripă dură a aparatului birocratic și de partid și a complexului militar-industrial, ordonând instrumentarea unor lovituri în republicile baltice, soldate cu victime și eșuate într-un final, precum și desfășurarea unui referendum pan-unional în scopul salvării Uniunii Sovietice care intrase într-un proces de disoluție. La insistența adepților cursului orientat spre conservarea vechiului regim, această chestiune a referendumului pan-unional a fost inclusă și pe agenda Sovietului Suprem de la Chișinău, fiind dezbătută în ședințele din 12, 13, 14 și 19 februarie 1991, adică exact trei decenii în urmă.”
Europa Liberă: Dezbaterea despre care spuneți Dvs. era transmisă în direct și devenise un adevărat show de televiziune, show politic, oamenii urmăreau cu cea mai mare atenție acel spectacol care se derula live, cum s-ar spune astăzi. Emoțiile și trăirile publice erau maxime, inedite pentru acea perioadă de „zastoi” și societatea se polariza vizibil. Care era, totuși, miza acelor dezbateri parlamentare și ce s-a conturat în acele ședințe, când, de altfel, s-a discutat chestiunea referendumului propus de Gorbaciov pentru păstrarea vechii Uniuni Sovietice în momentul în care tocmai intrau deja pe scenă Elțin și aripa reformatoare?
Gheorghe Cojocaru: „Da, în acele vremuri se dădea o bătălie crâncenă între adepții vechiului sistem și adepții reformelor, înnoirii, primenirii social-economice și politice, iar miza confruntării de la Chișinău era modelul de dezvoltare de mai departe a societății. În dezbaterile legislative de atunci s-au confruntat, ca și la nivel pan-unional, două concepții și două tabere politice adverse: prima care opta pentru o entitate de stat realmente suverană, care să renegocieze un eventual nou tratat de comunitate cu republicile suverane din cadrul uniunii înnoite, și a doua care își dorea conservarea Uniunii Sovietice, în detrimentul aspirațiilor de emancipare democratică și națională.”
Europa Liberă: Trei decenii în urmă se consuma această pagină din istoria parlamentarismului, așa cum subliniați Dvs. Astăzi, societatea, lumea întreagă trece printr-o nouă încercare provocată de pandemie, se confruntă cu o nouă criză social-economică, care cunoaște proporții planetare. În aceste condiții complicate, ce lecție ar putea servi actualilor deputați dezbaterile legislative de acum trei decenii?
Gheorghe Cojocaru: „Probabil, o lecție a curajului și responsabilității politice față de prezentul și, mai ales, față de viitorul societății. În vremurile grele, așa cum s-a văzut și trei decenii în urmă, oamenii se adună în jurul unor lideri legitimi, cu viziune, în stare să taie nodul gordian al intereselor înguste și să așeze societatea pe făgașul normalității și speranței într-o viață mai bună.”
