Dacă Partidul Comunist al Uniunii Sovietice avea rolul de partid-stat și de pilon de rezistență al regimului, „partidele comuniste” din fostele republici unionale, între care și Partidul Comunist din Moldova sovietică (PCM), nu erau, indiferent de denumire, decât niște gardieni locali ai atotputernicului PCUS.
După prăbușirea comunismului în Estul Europei, la Moscova era anulat art. 6 din Constituția Uniunii, care acorda un tratament preferențial PCUS. Începuse un proces vertiginos de înlăturare de pe piedestal a marelui partid. Se punea tot mai acut problema naționalizării averii și bunurilor lui. Cu asemenea cereri se confrunta și conducerea de partid de la Chișinău.
Către sfârșitul anului 1990 PCM se văzu nevoit să facă loc în sediile sale raionale unor școli, spitale sau biblioteci. În sediul comitetului orășenesc Chișinău al partidului, astăzi Ministerul de Externe, începu să funcționeze Liceul de arte „Igor Vieru”.
Într-un acces de larghețe, parcul auto al CC al PCM a oferit Sovietului Suprem 15 mașini marca „Volga”, 10 – unor întreprinderi agricole, Televiziunii și radioului național; câte una - Uniunii jurnaliștilor, ziarului „Învățământul public”, revistei „Agricultura Moldovei” etc. Până și prima publicație cu litere latine din spațiul postbelic basarabean „Glasul” s-a ales cu o „Volgă” din partea partidului!
În același timp, liderii PCM nu conteneau să se plângă cât de greu o duceau, că toate sediile fuseseră construite din contul conducerii de partid de la Moscova și că, cu excepția ultimilor 5 ani, PCM s-a aflat „la dotația” PCUS. Datoria sa față de PCUS, care trebuia rambursată, era evaluată la circa 95 de milioane de ruble. Și, dacă așa era, eterna întrebare „unde-s banii partidului?”, evident, nici nu-și mai avea rostul.
