Linkuri accesibilitate

Igor Grosu: Vom majora salariile şi pensiile | Natalia Gavriliţa, ironizată într-un supermarket


Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu
Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele? Aflați dimineața la Europa Liberă.

Ştirile presei moldovene
Prima pagină cu Iulian Ciocan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:51 0:00
  • Agenția Proprietății Publice (APP) anunță că după mai mult de trei ani de la semnarea contractului de parteneriat public-privat, SRL Gările Auto Moderne a investit mult mai puțin decât se cuvenea conform angajamentelor asumate în 2018, citim în Ziarul de Gardă. În același timp, Agenția pentru Supraveghere Tehnică a constatat că agentul economic nu a prezentat vreun document în vederea stabilirii controlului calității la cele șase autogări raionale unde s-ar fi finalizat modernizarea. Sunt concluziile expuse în cadrul ședinței comisiei de monitorizare a contractului de parteneriat public-privat privind modernizarea și eficientizarea activității ÎS Gările și Stațiile Auto, se arată într-un comunicat al APP.
  • Criza refugiaților și efortul moldovenilor de a-i ajuta pe cei fugiți de războiul din țara vecină a fost subiectul-cheie al întrevederii dintre președinta Maia Sandu și arhiepiscopul Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în Republica Moldova cu reședința la București, scrie Newsmaker.md. Reprezentantul Sfântului Scaun a venit la Chișinău pentru a transmite personal șefei statului aprecierea Papei Francisc pentru solidaritatea și generozitatea de care cetățenii noștri au dat dovadă față de refugiații din Ucraina.
  • Procuratura Anticorupție informează că procurorii au contestat cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 20 iunie, prin care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv aplicat în privința ex-directorului Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, cu arestul la domiciliu, pe un termen de 30 zile, scrie Jurnal.md. Prin recursul înaintat, procurorii anticorupție solicită prelungirea măsurii preventive sub formă de arestare preventivă pe un termen de 30 zile aplicată în privința ex-directorului SIS.
  • Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat Guvernului de la Chișinău cererea Centrului de Investigații Jurnalistice versus R, Moldova, scrie Anticoruptie.md. Cererea se referă la refuzul accesului la informațiile deținute de autoritățile de stat, în mod special, de la Președinția R. Moldova, condusă de Nicolae Timofti. Era vorba de informații despre judecătorii respinși de la promovare de către șeful statului și despre motivele pentru care sunt acordate distincțiile de stat unor persoane concrete. CIJM a atacat în instanță Președinția pentru îngrădirea accesului la informație, dar a pierdut toate procesele pe cazul dat în R. Moldova. Cererea la CEDO este prima pe accesul la informație împotriva R. Moldova.
  • Două mașini care figurau în bazele de date ca fiind furate din Marea Britanie și Polonia au fost depistate de polițiștii de frontieră din punctele de trecere Sculeni și Leușeni, în timpul controlului de frontieră, la intrarea și, respectiv, ieșirea din țară, citim în Unimedia.info. Pe numele șoferilor s-au inițiat cercetări, pentru elucidarea circumstanțelor, iar automobilele au fost indisponibilizate.
Temele dezbătute pe reţele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, cele mai populare teme, potrivit aplicaţiei de evaluare a impactului CrowdTangle, sunt invazia Rusiei în Ucraina şi scumpirile care se ţin lanţ în R. Moldova.
  • Când vor fi majorate salariile și pensiile? E întrebarea dintr-o postare TV8.md. de pe Facebook. Este citat preşedintele parlamentului Igor Grosu: „Vom veni nu doar cu compensații pentru resursele energetice, dar și cu majorarea salariilor și pensiilor...”
  • Cea mai comentată postare pe Facebook e a TV8.md: Deputatul fracțiunii parlamentare PAS, Lilian Carp, se numără printre potențialii candidați din partea partidului la funcția de primar al municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8, de către președintele Parlamentului, Igor Grosu.
  • Pe Instagram TV8.md scrie: Prim-ministra Natalia Gavrilița a fost luată peste picior de un cetățean. Tânărul a ironizat pe seama declarației premierului precum că prețurile vor crește dacă populația așteaptă ca acest lucru să se întâmple. Gavrilița nu s-a pierdut cu firea și i-a sugerat acestuia să studieze macroeconomie. Cetățeanul a surprins-o pe Natalia Gavrilița la cumpărături într-un supermarket din Capitală.

XS
SM
MD
LG