Mult mai târziu, după destrămarea blocului sovietic și căderea Zidului de la Berlin, documente descoperite în arhivele securității germane STASI au scos la iveală faptul că atacul a fost organizat de gruparea teroristului sud-american Ilich Ramirez Sanchez, cunoscut sub numele Carlos „Șacalul”, la comanda Securității regimului lui Nicolae Ceaușescu din România. Atentatorii au vizat secţia română a postului, însă, dintr-o greşeală, bomba a lovit redacţia cehă. Despre planurile atentatului cunoșteau și serviciile speciale ale regimurilor comuniste din Ungaria și Republica Democrată Germană (RDG).
După cum scria, în 1996, Richard H. Cummings, fostul şef al serviciului de securitate al RFE/RL în perioada 1980-1995, grupul teroristului Carlos a studiat în detaliu rapoartele serviciilor secrete privind activitatea radioului în zilele de sâmbătă, între orele 21.00 și 01.00 noaptea, care spuneau că în clădire s-ar afla în acel interval până la 20% din angajați, deoarece luminile sunt aprinse în cca 40% din încăperi. Dar atentatorii s-au înșelat, în momentul deflagrației, în clădire se aflau numai aproximativ 40 din totalul de o mie de angajați.
Iată câteva imagini din istoria RFE/RL, până la și după atentatul din 1981, de la München.