Paul Manafort, fostul șef de campanie al președintelui Statelor Unite, Donald Trump, s-a înregistrat oficial ca „agent străin” ca urmare a serviciilor pe care le-a prestat partidului fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici.
În formularul depus marți la Ministerul Justiției de la Washington, Manafort a spus că firma sa DMP International a primit peste 17 milioane de dolari pentru servicii de consultanță prestate între 2012-2014 de la Partidul Regiunilor, fostă formațiune de guvernare pro-rusă din Ucraina.
Manafort este al doilea membru al echipei de campanie a lui Trump care se înscrie ca agent străin – o calitate pe care sunt obligați să o recunoască americanii care lucrează pentru guverne străine. În martie, fostul consilier al Securității Naționale, Michael Flynn, s-a înregistrat ca agent străin în virtutea serviciilor prestate de firma lui de consultanță unui om de afaceri turc.
Paul Manafort a condus campania lui Trump cam cinci luni până în august 2016 și și-a data demisia imediat după ce Associated Press a relatat despre comanda secretă primită de firma lui, anume să facă lobby la Washington pentru partidul lui Ianukovici.
El este unul din câțiva oficiali din campania lui Trump aflați în atenția unor comitete din Congres care anchetează implicarea rusească în campania din 2016 și posibila colaborare a Moscovei cu oamenii lui Trump.
Manafort a negat orice legături cu Rusia și a spus că munca în slujba ucrainenilor nu a avut legături cu campania lui Trump.
Potrivit legii americane, persoanele care reprezintă interese politice străine și caută să influențeze opinia publică și politica americană sunt obligați să se înregistreze la Ministerul Justiției înainte de a se apuca de muncă. Înscrierea lui Manafort are loc la mai bine de trei ani după ce și-a terminat munca în slujba Partidului Regiunilor.
Ministerul Justiției aplică foarte rar sancțiuni pentru neglijarea acestei prevederi.
În afara lui Manafort adjunctul său, Rick Gates, s-a înregistrat și el ca agent străin în legătură cu munca pentru ucraineni. Gates a participat și el la campania lui Trump.
În formularul său Manafort a scris că munca sa a fost consacrată mai ales unor chestiuni interne, ucrainene și că a fost în interesul „unei integrări mai mari, politice și economice, a Ucrainei în structurile occidentale”.
Ianukovici a plecat de la putere în februarie 2014 și s-a refugiat în Rusia pe fondul protestelor prelungite de la Kiev, provocate de refuzul său de a semna Acordul de Asociere a Ucrainei la UE.