Linkuri accesibilitate

Pauză la judecată: judecătorii au nevoie de mandate noi


Moldova -- justice generic

Mii de procese judiciare sunt oprite temporar din cauză că aproximativ 50 de judecători au mandatele expirate. Până nu demult magistrații se numeau inițial pentru un mandat de 5 ani, după care erau numiți pe viață. Prevederea a fost exclusă din Constituție în septembrie 2021, dar a intrat în vigoare la 1 aprilie. Consiliul Superior al Magistraturii a încercat recent să deblocheze situația, transmițând cereri în acest sens Președinției, care are o lună la dispoziție pentru a le examina. Valentina Basiul are mai multe detalii la acest subiect.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:59 0:00

Cea mai afectată pare să fie Judecătoria Chișinău, unde 23 de judecători nu pot examina dosare, dar își primesc salariile în această perioadă. Cauzele nu au fost redistribuite deocamdată, cu excepția celor pentru care au existat cereri de accelerare, a spus Europei Libere magistrata Victoria Sanduța, care are mandat expirat. Aceste dosare, precizează ea, se referă de regulă la pensia de întreținere sau la alte situații de urgență. Sanduța spune că deocamdată problema nu este critică, magistrații aflați în situație similară cu ea au treabă cu întocmirea hotărârilor motivate pentru care au la dispoziție 45 de zile lucrătoare.

„Sunt dosare pentru care, de exemplu, ședințele au fost stabilite pentru luna mai. Sperăm că poate până în luna mai vor fi prelungite mandatele și-atunci ședința va avea loc în regim obișnuit și de asta mulți nici nu au depus asemenea cereri de accelerare, dar așteaptă ziua ședinței. De fapt, vina pentru situația de acum, suspendarea a mii de dosare din procedura judecătorilor cărora le-a expirat mandatul, cade pe seama membrilor CSM care au avut mandatul de a administra treburile justiției, astfel încât să nu admită astfel de situații”.

Lidera unei organizații a judecătorilor, Victoria Sanduța spune că procedura de la Președinție ar trebui să fie o formalitate și nu ar trebui să dureze prea mult. Dacă și ar exista unele întrebări față de unii judecători, precum în cazul Rodicăi Berdilo, care a invalidat în 2018 alegerile din Chișinău câștigate de Andrei Năstase, atunci acestea să fie puse în discuție în cadrul unei evaluări a judecătorilor, afirmă Sanduța. CSM are pârghii prin lege să declanșeze astfel de anchete.

Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteață, a afirmat că în afară de lotul celor 40 de magistrați remis șefei statului, mai există încă aproximativ zece judecători care nu au o evaluare la zi și așteaptă să-și reia activitatea Colegiul de Evaluare al CSM.

Responsabili de la Președinție spun că șefa statului are la dispoziție 30 de zile calendaristice pentru a examina dosarele celor 40 de judecători remise de la Consiliul Superior al Magistraturii. În cazul în care va considera că mai are nevoie de timp, legislația prevede prelungirea termenului cu încă 15 zile.

Problema numărului mare de judecători cu mandat expirat a fost deblocată pe 7 aprilie de Curtea Constituțională, care s-a expus pe prerogativele autorității de autoreglementare judecătorească ce funcționează cu mandat expirat. Înalta Curte a considerat că sistemul judiciar nu trebuie să fie paralizat numai pentru faptul că CSM nu are cvorum sau mandate înnoite.

  • 16x9 Image

    Valentina Basiul

    Valentina Basiul este pasionată de istorie, de arhive. În cadrul proiectul lansat de Europa Liberă pentru a marca 25 de ani de independență ai R. Moldova, Valentina a reconstituit momentele cheie prin ochii presei. Și a ieșit cartea: „Prin ochii presei. Moldova. Un sfert de secol”!

    Jurnalistă la radio Europa Liberă din 2014, Valentina Basiul a acoperit alegerile generale și prezidențiale, fiind autoarea unor „scurte istorii” ale partidelor și candidaților, care se remarcă prin detaliu, echidistanță și onestitate. Le-ați putut auzi sau „vedea” și la emisiunile electorale de la ÎnProfunzime, la ProTV. 

     

Vezi comentarii

Previous Next

XS
SM
MD
LG