Linkuri accesibilitate

Pavel Filip şi salariile şefilor


Salarii în sfera educației (2014-15) în fostele republici sovietice...
Salarii în sfera educației (2014-15) în fostele republici sovietice...

O diferenţă inacceptabilă pentru nişte instituţii întreţinute de contribuabili.

Zilele astea premierul Pavel Filip a făcut cîteva precizări legate de majorările salariilor. Una m-a lăsat cu gura căscată, stimaţi ascultători.

Zice aşa premierul: „Nu vor mai exista situații în care șefii au salarii de 30 de ori mai mari decât simplii angajați, raportul fiind redus în jumătate, la 15.”

Premierul ne spune asta pesemne ca să ne bucurăm, ne spune ca un adept al corectitudinii. Numai că pe mine m-a cam speriat precizarea asta. În primul rînd, m-a speriat faptul că ani de zile au existat aici instituţii bugetare în care şefii aveau salarii de 30 de ori mai mari decît ale unor angajaţi. Nu că aş avea ceva împotriva salariilor mari, dar în condiţiile economice din RM, cu randamentul deseori modest al acestor instituţii bugetare, mi se pare aiuritor ca în aceeaşi instituţie cineva să ia trei mii de lei, iar altcineva 90 de mii de lei. E o diferenţă aberantă care a fost tolerată ani de zile spre binele şefilor. O diferenţă inacceptabilă pentru nişte instituţii întreţinute de contribuabili. Şi cum putea acea instituţie să lucreze bine dacă unii angajaţi aveau salarii ridicole? Sau salariul uriaş al şefului era suficent?

Pavel Filip şi salariile şefilor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:33 0:00
Link direct

Acum, ne linişteşte Pavel Filip, salariul şefilor va fi mai mare numai de 15 ori. Iese cam aşa. Angajatul are cinci mii de lei, iar şeful are 75 de mii de lei. E OK? Mie mi se pare aceeaşi Marie, cu altă pălărie.

Şi n-ar trebui pînă la urmă ca salariul fiecărui individ să aibă o legătură directă cu impactul muncii efectuate şi cu succesele sau insuccesele instituţiei? La noi în anii tranziţiei a existat această legătură în instituţiile bugetare? Nu avem cumva prea mulţi angajaţi în instituţiile bugetare? Sunt bine administrate aceste instituţii? Nu au nici un cusur?

Aşadar, salariile şefilor vor mai mari numai de 15 ori, nu de 30. Măi să fie! Aşteptăm minuni în economie!

XS
SM
MD
LG