Linkuri accesibilitate

Pavel PĂDURARU. Moartea lui Igor Alexandrovici


Romanul este un „cocteil Molotov”, de fabricaţie artizanală, ce-ţi explodează în mână de îndată ce-l deschizi.

Înainte de a fi ajuns autor cu acte în regulă, Pavel Păduraru era deja un personaj al vieţii literare de la noi – în anii ’90 făcea Cenaclul „Eugen Cioclea”, apoi prima revistă literară web din Republica Moldova. La cea de-a doua sa carte de versuri, s-a insinuat în titlu – Îmi pare că-s păduraru (2003) –, pentru ca în cel de-al doilea roman, Moartea lui Igor Alexandrovici, Paralela 45, 2017, să-l regăsim printre personaje: „Numele meu este Pavel Păduraru. Eu sunt un criminal notoriu.” Asta da, intrare în scenă!

Un jurnalist pursânge de investigaţii, având fantezia lui Goya din Capricii, şi umorul negru al lui Beckett din Molloy, asezonate cu ceva Harms, şi făcându-i cu ochiul, prin personajul Râjâi, lui Azazelo din Meşterul şi Margarita bulgakovian, romanul lui Pavel Păduraru este un „cocteil Molotov”, de fabricaţie artizanală, ce-ţi explodează în mână de îndată ce-l deschizi: „A murit Ckat. Ei, şi ce? Mare căcat…” Nimic nu-i ce pare a fi, de vreme ce moartea copilului „a fost provocată de neglijenţa alarmantă de care au dat dovadă părinţii săi, care nu au respectat higiena sexuală în procesul de concepere” (adică, tocmai faptul de a-l fi procreat!); iar o fecioară e pe punctul „să-şi pregătească lista celor care o vor fecunda şi-i vor lăsa sămânţa în pântece în primele trei zile după ce va fi femeie” (scena e antologică – Angelina Kutuzov îl duce pe Ckat „la Mormântul Viu – un cavou unde zăceau rămăşiţele unei tinere de 20 de ani, moartă în secolul trecut, despre care se zicea că iese la plimbare prin ţintirim, în rochiţă verde, chiar şi în ziua de astăzi”, după care îl somează: „Toţi caută hoteluri, pensiuni, plaje, apartamente, insule şi dracul ştie ce, dar tu cauţi dragoste. Ia-mă, îs a ta”); nu în ultimul rând, Pavel Păduraru – de data aceasta personajul, nu jurnalistul – se prezintă la secţia de poliţie şi declară: „Eu am furat miliardul. Eu am fost coordonatorul, nu l-am furat numai eu. Anume eu şi nu altul l-a sfătuit pe Plai şi pe Fileu în ce fel să predea ruşilor controlul asupra rezervelor valutare ale ţarcului nostru”. Şi aşa, şi tot aşa preţ de peste 250 de pagini, redactate – s-ar zice – în tehnica acvaforte.

Scriere grotescă? farsă tragică? – greu de spus. Întrebarea este dacă o naraţiune în răspăr mai e în stare să reaşeze, în temeiurile ei originare, o lume dată peste cap.

23 iulie ’18

XS
SM
MD
LG