Uniunea Europeană s-a extins ultima dată în urmă cu ceva mai mult de 10 ani, la 1 iulie 2013, când a fost primită Croația. Cine și-ar fi putut imagina atunci că la „coada” primirii în UE va sta peste un deceniu nimeni alta decât Republica Moldova? Acum ea se află într-un pluton cu țări care se pregătesc de mult mai multă vreme, țările din vestul Balcanilor, dar sunt voci care spun că este capabilă să recupereze decalajul și să intre în clubul cu 27 de membri printre primii.
Alte teme ale episodului difuzat pe 29 august:
- În România, o nouă tragedie cu oameni arși aduce din nou în prim plan insuficiențele cronice ale sistemului de sănătate, mai ales cel pentru evenimente cu multe victime.
- Înaintea expirării unui termen legat de exporturile ei de cereale prin UE, Ucraina se străduiește să-și mențină avantajele și să evite restricțiile „europene”, pe fondul blocării exporturilor prin Marea Neagră de către Rusia.
- Guvernul Statelor Unite trece din când în când printr-un fel de panică cu privire la finanțarea sa, pe fondul disputelor politice dintre cele două mari partide, în Congres. Așa se întâmplă și acum. Ne explică această curiozitate, de la Washington, Valeriu Sela.
Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.