Cete de urători au mers în noaptea dintre ani cu plugușorul, aducând urări de sănătate, fericire și belșug în casele oamenilor. Sărbătorile de iarnă în Moldova sunt bogate în tradiții, păstrate încă de cei vârstnici și transmise tinerilor. La urat se merge nu doar cu „Buhaiul”, dar adesea și cu „Ursul”, „Capra” sau „Căiuții”, iar unele sate au propriile tradiții. Comuna Măcărești, din raionul Ungheni, este una din puținele localități din Moldova unde s-a păstrat obiceiul de a merge la urat cu cocostârcul. Corespondenta noastră Eugenia Apostu, i-a însoțit pe urătorii din Măcărești în ultima săptămână a anului trecut, realizând un reportaj video pe această temă, și a aflat de la păstrătorii tradiției din satul de pe malul Prutului că, atunci când o pasăre firavă rămânea să ierneze în sat, oamenii o luau cu ei la urat.
Alte teme ale ediției din 2 ianuarie:
- În ultima ședință a Parlamentului de la finele anului trecut, deputații partidului de guvernare PAS au modificat Codul Electoral, astfel încât referendumul pro-european - pe care șefa statului l-a propus recent - să poată fi organizat concomitent cu alegerile prezidențiale din 2024, un scrutin la care Maia Sandu speră să obțină al doilea mandat de președinte. Deocamdată, nu este limpede ce fel de referendum și-ar dori să organizeze guvernarea - unul constituțional sau doar un plebiscit consultativ.
- În Statele Unite, ultima săptămână a anului trecut a fost marcată de eforturile administrației președintelui Joe Biden de a obține de la Congres noi ajutoare pentru Ucraina, dar și de o agravare a crizei migranților de la frontiera cu Mexicul.
Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.