Reprezentanții fermierilor protestatari au purtat discuții, joi, cu președinta Maia Sandu, discuții despre care au spus că sunt ultima lor speranță, după ce negocierile din ajun cu premierul Dorin Recean au eșuat. Președinția a difuzat un comunicat scurt despre întâlnire, în care se spune, între altele, că instituțiile statului „sunt în căutarea unor soluții realiste și viabile”. Nemulțumiți, se pare, de rezultatele întrevederii cu președinta Maia Sandu, fermierii au urcat în tractoarele cu care au venit la Chișinău și și-au continuat protestul în centrul capitalei.
Alte teme ale ediției din 22 iunie:
- Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, despre ultimele evoluții în procesul reglementării transnistrene, în complicatul context al războiului din Ucraina.
- UE vrea să folosească activele înghețate ale Rusiei pentru reconstrucția Ucrainei.
- În Cehia, moartea violentă a unui rom stârnește manifestări de ură față de refugiații ucraineni.
- Competiție China-SUA în domeniul inteligenței artificiale și al aplicațiilor sale militare.
Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.