La o săptămână după incidentul de pe aerodromul de la Tiraspol, în care a fost implicat un elicopter militar, Biroul politici de reintegrare de la Chișinău a revenit cu o declarație în care sunt puse la îndoială autenticitatea imaginilor difuzate de presa din stânga Nistrului și afirmațiile administrației separatiste că elicopterul ar fi fost atacat de o dronă.
Mai mult, biroul a reafirmat că incidentul, care a avut loc în ziua alegerilor prezidențiale rusești, pe 17 martie, ar fi fost provocat în mod deliberat pentru „a crea panică și a menține tensiunea în societate pe ambele maluri ale Nistrului”.
Chișinăul susține că Federația Rusă ar pune la cale, în perioada următoare, „mai multe astfel de acțiuni” în regiunea transnistreană, dar nu consideră că acestea ar putea avea „consecințe reale” sau ar reprezenta „un pericol real pentru cetățeni”. Mai multe, aflăm de la colegul nostru Denis Dermenji.
Alte teme ale ediției din 25 martie:
- Medicii veterinari sunt la mare căutare în R. Moldova, dar puțini sunt cei care se încumetă să îmbrățișeze această meserie. Mai mult, majoritatea medicilor veterinari lucrează în capitală, în timp ce, în raioane, se simte o lipsă acută a acestora. În unele raioane există doar un singur specialist care are în grija sa zeci de localități. De la începutul anului, a intrat în vigoare o decizie de guvern menită să încurajeze tinerii specialiști să lucreze în provincie. O măsură așteptată, dar cât de eficientă? a căutat să afle colega noastră Eugenia Apostu.
- Tensiunile în creștere între SUA și Israel cu privire la ofensiva israeliană în Gaza; aprobarea bugetului și evitarea închiderii guvernului SUA – sunt câteva teme care au marcat săptămâna politică americană, după cum aflăm de la corespondentul nostru la Washington, Valeriu Sela.
Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.