Unul din succesele de politică externă cu care se mândrește guvernarea PAS este că a convins Uniunea Europeană, iar apoi și alți parteneri occidentali, să îi sancționeze pe politicienii moldoveni despre care puterea de la Chișinău spune că ar lucra pentru destabilizarea țării, în frunte cu Ilan Șor și Vlad Plahotniuc. După unele ezitări ale europenilor, legate de ineditul situației (de obicei UE nu sancționează politicieni din țări candidate la aderare), Șor, Plahotniuc, Marina Tauber și alți câțiva, s-au trezit la 30 mai anul acesta pe o listă de sancțiuni europene. Apoi, au apărut pe liste asemănătoare din Statele Unite, Marea Britanie, Canada etc. Luna aceasta, însă, „sancționații” au pornit un contra-atac în justiția europeană, despre care a aflat mai multe colegul Denis Dermenji:
Alte teme din episodul difuzat la 17 august:
- După anexarea ilegală a Crimeii în 2014 și invadarea Ucrainei în 2022, țările europene, aproape fără excepție, au redus mult personalul ambasadelor ruse. Ziarul Guardian descrie cum funcționează, în aceste noi și vitrege condiții, spionajul rusesc.
- Rubla rusească a intrat în cădere liberă săptămâna aceasta. Economiști din occident spun că e efectul sancțiunilor impuse Moscovei din cauza invadării Ucrainei, dar Kremlinul neagă această interpretare și spune că pregătește măsuri de redresare.
- Laureata Premiului Nobel pentru Literatură din 2009, Herta Müller, scriitoare germană originară din România, împlinește 70 de ani. Colegul ei de rezistență literară anticomunistă și de emigrație germană William Totok scrie despre curajul scriitoarei de a privi adevărul în față, oricât ar fi de dureros.
Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.