Linkuri accesibilitate

Pe agendă | Ce se întâmplă cu adevărat în Transnistria și de ce circulă deodată atâta știri imposibil de confirmat despre ea?  


Locuitori ai Tiraspolului cu care au comunicat, sub acoperirea anonimatului, reporterii Europei Libere, au spus că, în primele ore de după declarația Ministerului rus al Apărării, au așteptat cu febrilitate explicații și o expunere de poziție din partea autorităților locale.
Locuitori ai Tiraspolului cu care au comunicat, sub acoperirea anonimatului, reporterii Europei Libere, au spus că, în primele ore de după declarația Ministerului rus al Apărării, au așteptat cu febrilitate explicații și o expunere de poziție din partea autorităților locale.

În acest episod, discutăm despre revenirea regiunii transnistrene în atenția mondială, nu doar locală, odată cu punerea în circulație a unor scenarii contradictorii, dar și despre soarta elevilor ucraineni din clasa XI, care dau un examen final în Moldova în condiții pe care nu și le-ar fi imaginat în urmă cu ceva mai mult de un an.

În ultimele zile, în temerile legate de o posibilă extindere a conflictului ucrainean spre Moldova, un rol mare joacă din nou regiunea transnistreană, după ce Moscova a lansat ideea că Ucraina pregătește acolo o provocare. Kievul neagă, amintind că, dimpotrivă, Rusia ar fi pregătit o acțiune militară spre Transnistria – iar în lipsa unor informații clare, internetul abundă de știri amenințătoare, neconfirmate.

Alte teme ale episodului difuzat pe 28 februarie:

  • Optimism precaut în privința normalizării relațiilor dintre Kosovo și Serbia, astfel ca ambele țări să se poată integra în structurile europene; la bază e un plan franco-german;
  • Forțele rusești au încercat să captureze orașul ucrainean Bahmut încă din vara anului trecut. Militarii ucraineni spun că trupele rusești continuă să lanseze atacuri zilnice cu unități de infanterie, mici, deși au suferit pierderi grele
  • Din nou, teoria cu laboratorul: oficiali guvernamentali din Statele Unite spun într-un raport secret, ajuns la presă, că este, totuși, posibil ca un laborator, nu o piață alimentară din Wuhan, să fi stat la originea pandemiei de coronavirus de tip nou.

Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.

Pe Agendă se difuzează atât sub formă de podcast pe moldova.europalibera.org, pe Apple Podcasts, Google Podcasts și Spotify, cât și ca produs de radio pentru stații afiliate din Moldova, inclusiv Jurnal FM și Eco FM.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG