Am întîlnit un sudez cu doi cîini. Toți trei bătrîni. Suedezul căuta ceva pierdut acum 52 de ani, în Italia. Bîjbîia cu o încredere calmă. Știa ce și cînd pierduse dar nu mai știa unde anume. Pe 20 iulie 1969, văzuse, într-un bar de plajă, aselenizarea, alături de un prieten demult dispărut. Dar unde? Era sigur pe regiune dar nu mai ținea minte locul. Îl căuta urmînd coasta. Poate barul s-a desființat. Nu contează. Era sigur că va reunoaște locul. Cum? Nu știa să spună. În schimb, știa că va simți locul. A plecat mai departe, convins că va reuși. A lăsat în urmă ceva ce spune că ne-am învățat să fim sceptici și cinici, fără speranță și mereu pregătiți să abandonăm. Și să rămînem nelămuriți: ce înseamnă, oare, pelerinaj?
