Linkuri accesibilitate

Pensia de 27 mii de lei şi bunul-simţ


Pensia de 27 mii de lei şi bunul-simţ
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:36 0:00
Link direct



Ministra sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat Europei Libere că mărimea medie a pensiei judecătorilor este de 27. 232 de lei. Aţi auzit bine? 27 mii de lei!

Judecătorii profită din plin de faptul că procentul de indexare a pensiilor la ei este mai mare, lărgind an de an discrepanța faţă de eşalonul majoritar de pensionari, care trăiesc sub minimul de existenţă.


Sunt judecători şi procurori care revendică de la CNAS câteva mii de lei în plus, luând ca bază salariul mediu lunar achitat magistraţilor sau procurorilor în exercițiul funcției. În consecinţă, s-a creat o diferenţă uriaşă. Judecători cu pensii de 24-27 mii de lei versus oameni simpli cu pensii de 1000-3000 de lei. Eu cunosc un om care are o pensie de invaliditate de 733 de lei! Omul realmente nu prea are ce să mănînce. Pentru el şi o pensie de 2 mii de lei ar fi ceva fabulous!

Ei bine, au existat nişte vagi încercări ale politicienilor de a opri această recalculare mult prea generoasă a pensiilor judecătorilor. Zadarnic efort! Curtea Constituţională vorbeşte despre statutul special al judecătorilor.

Vreau să spun iată ce. În chestiunea asta mai există loc pentru bun-simţ şi moralitate? Că legea e de partea judecătorilor, e limpede. Că judecătorii sunt cei mai importanţi în ţara asta, tot e limpede. Dar mă întreb cîtă moralitate are un judecător care, avînd o pensie de 22 de mii de lei, luptă cu CNAS pentru cîteva mii de lei suplimentare. Aceşti judecători văd oare bine contextul în care trăiesc? Au un soi de empatie, de compasiune faţă de oamenii cu pensii de 1500 de lei? Se gîndesc că statul pierde bani din cauza proceselor judiciare pe care ei le cîştigă? Aceşti judecători mai au vreo valoare în afară de profitul personal? Şi dacă nu au, ce fel de judecători sunt ei?

XS
SM
MD
LG