Linkuri accesibilitate

„Nu-s bani!”: pensiile vor fi indexate de două ori pe an, dar mai modest


La Chișinău, Parlamentul a votat astăzi pentru a schimba felul cum se formează pensiile. Proiectul propus de Guvern și aprobat în prima lectură de deputații socialiști și democrați prevede între altele că pensiile vor fi indexate de două ori pe an pentru toți pensionarii. Dar opoziția, căreia i s-au alăturat recent câțiva transfugi din Partidul Democrat, a votat împotrivă, spunând că sprijină o indexare mai substanțială a pensiilor, pe care și puterea a promis-o în luna decembrie, dar la care renunță acum.

„Nu-s bani!”: pensiile vor fi indexate de două ori pe an, dar mai modest
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:29 0:00
Link direct



În decembrie, când guvernul a propus, la iniţiativa preşedintelui Igor Dodon, indexarea nu o data, ci de două ori pe an a pensiilor, opoziţia nu s-a opus. Propunerea era atunci ca de indexări repetate, în octombrie, să beneficieze doar pensiile mici, sub minimul de existenţă estimat la 1726 de lei.


Între timp, tot preşedintele a cerut guvernului să intervină în propria propunere şi să facă posibilă indexarea bianuală a tuturor pensiilor, iar proiectul care reflectă această cerere a şefului statului tocmai a ajuns astăzi în dezbaterea plenului Parlamentului. Cu o modificare substanţială – mărirea se va raporta la inflaţia ultimilor trei ani, cum se propunea în decembrie, doar în aprilie, iar începând cu octombrie, toate indexările se vor raporta la creşterea preţurilor din ultima jumătate de an, ceea ce în fapt înseamnă că vor fi mai mici.

Guvernul îşi încalcă propriile reguli şi propriile proiecte...
Al.Slusari


Reacţia opoziţiei - ferm convinsă că noua formulă dezavantajează de fapt pensionarii săraci şi a fost gândită astfel ca să împace şi preşedintele, dar şi să evite un eventual dezastru financiar -, a fost de această data mai mult decât critică, iar acest lucru s-a văzut, de exemplu, din discursul rostit de şeful grupului PPDA, Alexandru Slusari:

„Guvernul tehnocrat, dacă este docil, îşi încalcă propriile reguli şi propriile proiecte cu care a venit câteva luni în urmă. Noi toţi împreună cu dvs. în decembrie am votat pentru indexarea de două ori pe an a pensiilor pentru cei mai săraci pensionari. Nu ne-am uitat la scopuri electorale – am votat. Dacă noi păstrăm măcar acea formulă, pensiile vor fi indexate în 2020 cu 9,6 %. Dacă însă votăm această iniţiativă a lui Dodon, este vădită o micşorare a gradului de protecţie pentru cei mai săraci pensionari. Înainte de a ridica mâna, gândiţi-vă ce faceţi.”

Opoziţia a calculat că formula din decembrie ar fi permis o creştere în acest an de aproape 10% pentru pensionarii săraci. Acum însă, estimează bunăoară deputatul PAS, Dan Perciun, majorarea, cu ambele indexări, va fi de doar vreo 7%. O pensie de 1500 de lei va creşte, aşadar, nu cu 72 de lei, ci doar cu 47, spune Perciun. Cu alte cuvinte, pensiile vor creşte mai puţin decât ar fi crescut dacă se păstra formula din decembrie, este concluzia deputatului:


„Nu-s bani şi, probabil, la insistenţa FMI au dat înapoi. Doar ei nu modifică doar asta, ci şi propunerea legată de indemnizația pentru soţ supraviețuitor – deci dacă ai avut soţ/soţie care a decedat şi nu a beneficiat măcar cinci ani de pensie, până se atingea acest termen de cinci ani de beneficiere. Acum, ei au modificat prevederea votată în decembrie şi au introdus ca ea să nu mai fie accesibilă pentru toţi, ci doar pentru soţii supraviețuitori cei care au pensii mai joase de 2600 de lei. Adică, aici din nou au făcut un pas înapoi pe partea de număr de potenţiali beneficiari şi costuri.”

Guvernul, pe de altă parte, îşi apără proiectul, spunând că indexările nu trebuie să-i ocolească tocmai pe cei care au contribuit cel mai mult la sistemul de pensii atunci când au fost angajaţi. Şi în rândul doi că, orientând indexările la inflaţia din ultimele şase luni, statul se asigură că veniturile pensionarilor vor ajunge mai iute din urmă preţurile din magazine. Argumentele matematice ale criticilor au rămas, de altfel, fără răspuns, joi, în dezbaterea din legislativ.

Previous Next

XS
SM
MD
LG