Clădirea sumbră, asemănătoare unui buncăr de beton, are reminiscențe mcomuniste și nu pare a fi un loc de refugiu.
Dar pentru copiii și părinții, majoritatea mame, care s-au refugiat din Ucraina, unde invazia neprovocată a Rusiei a declanșat cel mai sângeros și distructiv conflict din Europa de la Al Doilea Război Mondial până în zilele noastre, căminul universitar situat într-un cartier de lux al capitalei cehe Praga este chiar un refugiu.
De luni de zile, zeci de ucraineni forțați de război să-și părăsească țara locuiesc aici, în Brevnov, ocupând camere mici și austere, fiecare etaj împărțind o baie și o bucătărie comună. Dar puțini se plâng și sunt recunoscători pentru cazarea gratuită. La parter, există un centru de recreere pentru copii, administrat de un ONG internațional. Părinții lor spun că este o mană cerească.
„Sunt tot felul de jocuri aici, unele de matematică sau cultură generală. Sunt multe lucruri pe care le pot face aici. Așa că vin când pot să se relaxeze, pentru că altfel ar fi foarte greu cu vremurile astea cu care ne confruntăm", ne spune Olha Hrișanovici, în vârstă de 35 de ani, care a fugit în martie din Cernihiv, la aproximativ 150 de kilometri nord de Kiev, împreună cu cei doi fii gemeni de 11 ani, Saveli și Kirilo. Băieții ei urmează școala din Cehia încercând, deopotrivă, să țină pasul online cu lecțiile de la vechea lor școală de acasă.
Este doar una dintre multele provocări cu care se confruntă acum copiii ucraineni, deja traumatizați de război și de pierderea și absența rudelor apropiate. Chiar dacă sunt acum în siguranță, copiii refugiați trebuie să se adapteze rapid: o casă nouă, o școală nouă, noi prieteni - toate acestea cu toate că abia de știui câteva vorbe în limba locului. Pe lângă școlarizare și consiliere, refugiații ucraineni din Republica Cehă spun că mai mult timp de joacă a făcut minuni pentru proteja pe copii de traumele psihice produse de război și necunoscut.
Copiii au fost, probabil, cei mai afectați de invazia neprovocată a Rusiei, mulți dintre ei pierzându-și părinții sau devenind ei înșiși victime. De la începutul ostilităților, la 24 februarie, 408 copii au fost uciși și 750 răniți, potrivit celor mai recente date furnizate RFE/RL de către Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR).
Agenția ONU pentru copii, UNICEF, a raportat în august că zilnic erau uciși sau răniți peste cinci copii în Ucraina, avertizând că cifrele reale sunt probabil mult mai mari.
„Între timp, dincolo de oroarea copiilor uciși sau răniți fizic în atacuri, aproape fiecare copil din Ucraina a fost expus la evenimente profund traumatizante, iar cei care fug de violență sunt expuși unui risc semnificativ de separare a familiilor, violență, abuz, exploatare sexuală și trafic", a declarat atunci directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell.
Agenția de știri AP și altele au raportat că Rusia a deportat pe față copii ucraineni în Rusia sau în teritoriile controlate de Rusia, oferindu-i spre adopție împotriva voinței lor.
Pentru cei care fug de violențe, Republica Cehă, al cărei guvern a condamnat cu vehemență atacul Rusiei și a oferit Ucrainei ajutor, inclusiv mult echipament militar, a fost o gazdă primitoare.
„Cu toții eram speriați”
Până pe 8 noiembrie, în Republica Cehă au fost înregistrați peste 458 000 de refugiați din Ucraina - majoritatea femei și copii,potrivit celor mai recente date ale UNHCR.
Mamă a doi gemeni, Olha Hrișanovici spune că s-a hotărât să plece după multe nopți traumatizante petrecute cu băieții ei cu nevoi speciale în subsolul blocului de apartamente cu nouă etaje din Cernihiv.
Orașul a fost asediat de Rusia timp de mai multe săptămâni, înainte ca ofensiva inițială a Moscovei spre Kiev să fie zădărnicită, iar forțele rusești să se retragă în aprilie. În timpul acelei perioade, oamenii rămăseseră fără gaz și aveau loc frecvente pene de curent.
„A fost îngrozitor: frig, umezeală și întuneric. Eram cu toții speriați", a răspuns Olha Hrișanovici întrebărilor puse de RFE/RL în spațiul îngust, dar primitor, al centrului de recreere de la parterul căminului. Pereții sunt împodobiți de desene, multe în albastru și galben, culorile naționale ale Ucrainei.
„Ideea pe care am avut-o pentru această cameră este de a oferi un spațiu confortabil și sigur pentru copii”, ne spune Tetiana Kașciavțeva, o profesoară în vârstă de 51 de ani, care a sosit la Praga pe 27 martie din orașul Harkov împreună cu fiica sa de 27 de ani și nepotul ei de 8 ani. „Copiii se pot simți fericiți, dacă uită de problemele pe care le pot avea la școală, de pildă sau, poate, vorbind o limbă diferită. Poate că nu totul este așa cum ar trebui să fie la școală. Poate că sunt certuri la școală. Toate acestea se acumulează în ei, ca o energie, și trebuie să fie eliberate."
„În sala aceasta încercăm să lăsăm deoparte toate problemele. Copiii desenează o mulțime.... În fiecare zi încercăm să facem din acest loc o vacanță pentru copii”, spune Kașciavțeva, care a lăsat în urmă un soț și un ginere, ambii înrolați acum în forțele armate ucrainene.
Kașciavțeva spune că locuința lor de la periferia orașului Harkov, un oraș din estul Ucrainei care a fost ținta fără încetare a artileriei rusești, a fost lovită grav de bombardamentele din luna mai.
„Iau legătura cu soțul meu în fiecare zi și este greu, stresant. Să fiu aici cu copiii este o vacanță și pentru mine”, a spus ea vorbind tare ca să acopere vacarmul făcut de copiii care țipau, alergau și săreau pe o mică trambulină. Este o pauză, de asemenea, a spus ea, de la fluxul de știri, în mare parte sumbre, din Ucraina, și, nu în ultimul rând, nu se mai gândește dacă soțul ei sau alți membri ai familiei sunt în siguranță.
Clubul, unul dintre cele două organizate în Praga, este o creație a Early Starters International, un ONG cu sediul în Israel care, până acum, a avut programe mai ales în Africa. Dar, de la invazia rusă, a deschis ceea ce numește „spații” aici și în Moldova, care, potrivit statisticilor ONU, a găzduit mai mulți refugiați ucraineni pe cap de locuitor decât orice altă țară europeană.
„Am pus pe picioare această organizație pentru că am descoperit că educația în primii ani de viață nu este de obicei o prioritate, cu toate acestea, este cea mai importantă perioadă din viața unei persoane, iar ceea ce se întâmplă când ești mic te influențează pentru tot restul vieții. Așadar, ne străduim să oferim servicii de educație timpurie acolo unde este nevoie de ele", ne-a spus Sarah Wilner, una dintre co-fondatoarele organizației, în comentarii trimise prin e-mail la RFE/RL.
„Mulți părinți spun că copiii lor sunt mai puțin stresați, mai fericiți, au început să râdă mai mult, sunt mai entuziasmați și vin cu entuziasm în spațiile noastre. De asemenea, părinții (în special mamele, deoarece, în mare măsură femeile sunt cele care au părăsit Ucraina) ne-au spus că spațiul le permite să se concentreze asupra altor obiective, cum ar fi munca sau căutarea unui loc de muncă, învățarea limbii locale, îndatoririle birocratice și timpul atât de necesar pentru ei înșiși, știind în același timp că copiii lor se află într-un loc sigur și sunt bine îngrijiți", a declarat Wilner.
ONG-ul israelian a oferit, de asemenea, instruire consilierilor și psihologilor ucraineni pentru a se ocupa de copiii care suferă de traume postbelice, printre care și Iulia Beihul, în vârstă de 37 de ani, care a părăsit Kievul împreună cu fiul ei de șapte ani în luna mai din cauza „situației dificile” de acolo.
Ea lucrează acum la Amiga (Agenția pentru Migrație și Adaptare), un ONG din Cehia care oferă consiliere și alte tipuri de asistență migranților, în prezent majoritatea refugiați din Ucraina, unii dintre ei din cluburile administrate de Early Starters.
Beihul, care a lucrat cu copii cu vârste cuprinse între patru și 14 ani, mulți dintre ei cu dizabilități și probleme de comportament, spune că „agresivitatea crescută” în rândul copiilor din Ucraina este predominantă. „Iar această agresivitate este adesea îndreptată împotriva mamelor lor sau pe străzi, ceea ce înainte vreme nu era caracteristic copilului”, a spus Beihul pentru RFE/RL la birourile Amiga din Praga.
Multă anxietate
Masha Volynsky, o cetățeancă americană originară din Moscova care este coordonatoare la Amiga, dă din cap în semn de acord. „Erau mulți părinți care veneau cu cereri de genul: Fă-mi bine copilul. Se întâmplă ceva cu el. Nu știu ce se întâmplă, dar se întâmplă ceva", își amintește Volynsky, adăugând că această situație s-a îmbunătățit acum.
„Unele probleme sunt, de foarte multe ori, la părinți, aș zice că mai mult decât la copii, pentru că este vorba, în mare parte, de grijile părinților care se reflectă în comportamentul copiilor. Sau despre incapacitatea părinților de a vorbi despre frămâmtările lor", a spus Volynsky.
„Am avut situații în care un copil era incredibil de nervos. Nu putea spune de ce sau ce se întâmpla, dar era extrem de neliniștit, iar părinții spuneau: Încerc să fac totul perfect. Nu vorbesc despre război. Nu dăm drumul la televizor. Dar realitatea era că, prin încremenirea completă a realității și păstrarea anxietății în sufletul ei - de obicei era vorba de mamă - copilul ajungea să reflecte totul. Copiii resimțeau, de fapt, toată acea anxietate despre care nu se vorbea."
Beihul a remarcat că un aspect pozitiv este că, având în vedere că, în prezent, copiii frecventează școlile din Cehia, viețile lor au căpătat o rutină și o structură. Nu se știe exact câți copii ucraineni frecventează școlile din Republica Cehă. La sfârșitul lunii august, înainte de începerea anului școlar curent, Ministerul Educației ceh estima că numărul acestoranu depășește 70 000.
La 25 august, ministrul ceh al Educației, Vladimir Balas, a afirmat, după o vizită de două zile la Kiev pentru, printre altele, discuții cu omologul său ucrainean, Serhi Șkarlet, că obiectivul autorităților din Cehia este „integrarea copiilor ucraineni, nu asimilarea lor. Vrem ca copiii ucraineni să se simtă bine cu noi și, dacă este posibil, să se împrietenească cu copiii cehi".
Recunoscând că mersul la școală și lecțiile online consumau prea mult timp și energie, Balas și Șkarlet au convenit, pe 22 noiembrie, să reducă orele de școală pe internet, pentru a le oferi, după spusele lui Balas, copiilor ucraineni „mai mult timp pentru socializare”, după cum scria oficialul ceh pe Twitter.
Copiii ucraineni depășesc bariera lingvistică, au ajuns să stăpânească alfabetul latin, spre deosebire de alfabetul chirilic folosit în ucraineană și încep să se integreze, a declarat Beihul. Cu toate acestea, subliniază ea, toți tânjesc să se întoarcă acasă.
„Își vor jucăriile, își vor prietenii, își vor bunicile și bunicii lăsați în urmă. Uneori plâng pentru că nu-și mai amintesc cum arată camera lor. Încep să uite cum arată acasă. Mulți copii au venit aici fără animalele lor de companie, pisici, câini, iepuri. Iar acesta este un lucru care-i traumatizează”.
Irina Breston, o profesoară dintr-o suburbie a Bahmutului, oraș-cheie din estul Ucrainei și important nod de transport, atacat în mod repetat de forțele rusești, a sosit la Praga pe 17 martie împreună cu fiul ei de 16 ani și fiica sa de 8 ani. Soțul ei a rămas în urmă, dar în relativa siguranță a orașului Vinniția. Din cauza unui handicap fizic, nu s-a înrolat în armată.
„Am petrecut multe nopți în subsol. Copiii, în special fiica mea, erau speriați. Era întuneric, umezeală. Au început să tușească și să se îmbolnăvească. [Fiica mea] auzea o explozie și începea să plângă. Așa că am decis că trebuie să plecăm de acolo”, a spus Breston.
„E în pericol viitorul unei întregi generații”
Acum, Irina Breston locuiește la cămin și ajută la centrul pentru copii. La fel ca copiii Olhăi Hrișanovici, cei ai Irinei Breston merg la școala cehă și apoi au lecții online cu vechea lor școală ucraineană și cu dragii lor profesori.
„La ora trei sau patru, după școala cehă, ei intră online, prin Zoom, și au lecții și acolo. Tot mai mulți copii fac acest lucru, hotărând că trebuie să țină pasul cu studiile de ucraineană pentru a nu rămâne în urmă", a spus Breston. Cu toate acestea, multe școli din Ucraina au fost avariate sau transformate în dărâmături Rusia atacând fără discernământ nu doar obiective militare, ci și infrastructura civilă.
Organizația internațională World Vision susținea într-un raport din septembrie că au fost avariate 2300 de școli de bombardamentele și obuzele rusești, cel puțin 286 fiind complet distruse.
„Conflictul pune în pericol viitorul unei întregi generații de copii ucraineni”, spune Jennifer Neelsen, directorul World Vision Ukraine Crisis Response Director.
Anna Perva, din regiunea Dnipropetrovsk, din sud-estul Ucrainei, afirmă că fiul ei, Dima, în vârstă de 7 ani, se adaptează cât se poate de bine, progresând cu limba cehă și făcându-și treptat prieteni. „Trebuie să îmi găsesc de lucru. Mă duc la biroul de ocupare a forței de muncă din Cehia, dar nu am găsit nimic. Lucrez o dată pe săptămână la Zara, pe Na Prikope (în centrul orașului Praga), timp de patru ore. Dar asta nu e mult.”
Un adult primește un ajutor de 4620 de coroane (aproape 200 de dolari) pe lună și 3300 de coroane alocație pentru fiecare copil. Perva este recunoscătoare pentru ajutoarele financiare date de guvernul ceh și pentru cazarea fără chirie în cămin, dar spune că acești bani sunt cu totul insuficienți.
„Trebuie să plătesc 730 de coroane pe lună pentru prânzul de la școală. O excursie școlară adaugă încă 500 de coroane. În plus, plătesc mai mult pentru alimente, ca toată lumea, din cauza inflației. Trebuie neapărat să-mi găsesc de lucru”, a spus ea.
Toți cei intervievați spun că, dacă nu vorbești fluent limba cehă, ofertele de locuri de muncă sunt foarte limitate, iar posturile prost plătite din salubritate par a fi cele mai numeroase.
Devine tot mai presant să-și găsească un loc de muncă pentru că nu se știe cât timp vor putea sta în cămin, deși Kașciavțeva a spus că camerele sunt garantate până în martie.
Și, în ciuda acestei incertitudini și a numeroaselor dezavantaje a ceea ce ei numesc „viață în comun”, toți refugiații cu care a vorbit RFE/RL sunt recunoscători pentru găzduire, mai ales având în vedere ororile pe care le-au lăsat în urmă.
„Nu știu cât timp vom sta aici. Dar, atâta timp cât lucrurile nu se liniștesc în Ucraina, vom rămâne aici”, ne-a spus Breston, mamă a doi copii. „Să vezi un copil atât de speriat și tremurând încât nu poate fi liniștit este îngrozitor, este ceva ce nu vreau să mai trăiesc vreodată”.
Reportaj de Tony Wesolowsky. Fotografii de Kurt Vinion.