Personalitățile necunoscute ale Centenarului: Moș Ion Codreanu (1879-1949)
„Moșul Ion Codreanu, țăranul ruginit din Ștefăneștii Sorocii, pe care, după unirea Basarabiei cu România, l-a cunoscut nu numai provincia natală, dar și țara întreagă, căci pentru deșteptăciunea și vrednicia lui se alegea mereu în parlamentul țării și a luptat o viață întreagă pentru orânduirea în condiții mai bune a vieții țăranilor din toată țara”, astfel l-a imortalizat Pantelimon Halippa, în memoriile sale din anul 1962, pe Ion Codreanu, deputat în Sfatul Țării.
De fapt, Moș Ion Codreanu nu era chiar un „moș”. La momentul constituirii Sfatului Țării avea doar 39 de ani, dar acest nume era o dovadă de respect pentru înțelepciunea sa populară și orientarea clară, neabătută, în problema națională, care presupunea lupta intransigentă pentru afirmarea drepturilor naționale ale românilor din Basarabia.
În cuvântarea sa la Congresul învățătorilor din mai 1917 avea să spună: „M-a durut adineauri când câțiva dintre D-voastră l-au supărat pe dl Gore, spunându-i că limba noastră nu e limba românească. Apoi eu, fraților, am citit prin fel de fel de cărți și am căutat să văd cine suntem noi. Și am aflat că, în adevăr, noi suntem români… Spunem fără frică orișiunde: români suntem, români ne cheamă.”
Deputatul Ion Codreanu a fost unul din personajele cele mai pitorești ale Sfatului Țării, informațiile care s-au păstrat despre el arătând că deși nu avea studii (în ancheta de deputat al Sfatului Țării a scris că este „autodidact” – „samoucika”), s-a remarcat printr-o pronunțată inteligență nativă. Conștiința sa națională românească era remarcabilă la un țăran de rând (în ancheta de deputat s-a trecut drept „român”, în condițiile în care chiar mulți fruntași ai mișcării naționale se declarau încă „moldoveni”), mai ales că marea masă de țărani era departe de a simți și gândi românește.
Cea mai cunoscută cuvântare în Sfatul Țării este replica sa din 29 decembrie 1917 dată deputaților „socialiști”, de obicei înstăriți și chiar foarte bogați, care se opuneau intrării trupelor române pentru salvarea Basarabiei de anarhie și bolșevici: „eu sunt țăran plugar și vreau să știu ce venit anual ar trebui să am ca să mă pot înscrie în partidul socialist”. Socotindu-se ofensați, deputații socialiști au părăsit sala de ședințe.
A votat ambele Uniri cu România (de la 27 martie și 27 noiembrie), iar după aceasta avea să facă parte din delegația basarabeană la Conferința de pace de la Paris (alături de Ion Pelivan, Sergiu Cujbă și Gheorghe Năstase), pledând cauza țărănimii basarabene la forul diplomatic. În anii 1920-1922, 1927, 1928-1938 este deputat în Parlamentul României din partea Partidului Național Țărănesc și chiar vicepreședinte al Camerei Deputaților.
După ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, Ion Codreanu a rămas în Basarabia și fost arestat la 25 iulie 1940. Soarta lui Ion Codreanu a alarmat opinia publică, presând autoritățile române să intervină și să ceară eliberarea sa. În mai 1941, autoritățile sovietice au acceptat schimbul lui Ion Codreanu cu Ana Pauker, activistă a Cominternului, condamnată în România. A decedat la 15 februarie 1949 la București.