Linkuri accesibilitate

Pesta porcină africană face ravagii în Bulgaria


Imagine generică
Imagine generică

După România, pesta porcină africană a ajuns în Bulgaria. Până acum au fost sacrificate aproape 60 000 de animale contaminate.

Primul mare focar de pestă porcină a fost descoperit cu o săptămână în urmă la complexul zootehnic cu 17 000 de animale de la Nikolovo, regiunea Russe.

Patru zile mai târziu, animale bolnave au fost descoperite la cel mai mare complex din Balcani pentru creșterea porcilor, Brășlen, situat și el în regiunea Russe. Îndată a început sacrificarea celor 40 000 de porci. În regiune a fost declarată situație de criză. Situația este identică în alte cinci regiuni din nordul țării. Guvernul va acorda despăgubiri proprietarilor de animale sacrificate.

„Gardul construit de-a lungul frontierei terestre cu România este o investiție inutilă”, a declarat fostul ministru adjunct al Agriculturii, Biurhan Abazov, care consideră că epidemia se răspândește prin furaje contaminate. Crescătorii de porci au cerut aplicarea unor măsuri „de fier”. Pe alocuri însă proprietarii de ferme mici se opun sacrificării animalelor bolnave.

Comisarul european Vytenis Andriukaitis a declarat pentru presă că Bulgaria nu a făcut mai nimic pentru a evita situația critică în care se află acum ramura creșterii porcilor. El a cerut de la organele competente să intre în fiecare casă și fermă pentru a explica oamenilor măsurile ce trebuie întreprinse. „Bulgaria este pe cale de a pierde întreaga ramură de creștere a porcilor”, a avertizat comisarul european.

Bulgaria este pe cale de a pierde întreaga ramură de creștere a porcilor...

Printre măsurile ce trebuie aplicate el a menționat controlul asupra transportului de animale vii, carne, produse din carne și furaje, securitatea biologică, formarea de echipe multi-sectoriale și o campanie de informare. Bruxelles-ul va compensa 75% din cheltuieli. Vor putea fi oferite și compensații pentru pierderile economice.

Inspecția regională veterinară Russe a anunțat că animalele sacrificate vor fi îngropate. Este vorba de peste 4 000 de tone de corpuri infectate – echivalentul a 200 de TIR-uri. Unii experți au avertizat despre pericolul contaminării apelor freatice. Virusul pestei africane poate rezista 160 de zile în pământ, 50 de zile în mezeluri, o mie de zile în carnea înghețată. Bulgaria și România sunt singurele țări din Uniunea Europeană care îngroapă animalele sacrificate.

În plan național sunt în pericol investițiile în valoare de 300 de milioane de euro. Complexele de creștere a porcilor contribuie cu 125 de mln. la formarea PIB-lui și acoperă 40% din consumul intern de carne de porc. Pierderile vor putea atinge 1 miliard de euro, dacă epidemia va cuprinde întreaga țară. Apariția primelor focare a avut drept efect majorarea prețului cărnii de porc cu 40%.

XS
SM
MD
LG