Liviu Dragnea își petrece luna de miere ca sultanii din O mie și una de nopți, la Abu Dhabi, pe covorul fermecat cu cadânele, dar cu gândul departe, la țărișoară. Din când în când aruncă spre noi câte-o coadă de buzdugan și ne izbește în plex cu panseurile sale de Napoleon de Teleorman. În ziua de azi poți arunca o bâtă dintr-o margine a satului global în mlaștina din cealaltă margine, ca să dai de gândit la o sută de înțelepți. Ceea ce și face liderul maxim. Participă la infernul cotidian, chiar dacă e traseist prin paradisurile fiscale și a schimbat salamul cu soia cu rahat și baclavale. Nimic nu scapă vigilenței sale: stă departe de scena europeană, că a mâncat usturoi penal și-i miroase gura a corupție, dar își comandă carul triumfal preelectoral cu telecomanda, prin SMS-uri și poșta electronică. Amestecă fierea lui cu mierea noastră. Sau invers, că efectul tot otrăvitor e.
Clonele lui ne fac viața dacă nu mai frumoasă, atunci mai comică. Viorica Dăncilă a ieșit cu desantul ei de clovni de la guvern să-i prezinte europarlamentarilor. Într-un discurs la Bruxelles, a dat de înțeles Europei în fraze împiedicate că antisemitismul care a dat în clocot nu odată în discursul politic al propriului partid este doar o boală de proastă creștere în sondaje, că guvernului ei combate din toate pozițiile xenofobia, rasismul și antisemitismul și că susține „combaterea negaționanismului și a Holocaustului” (sic!). Nu a vorbit, desigur, despre campaniile naționaliste din alegerile de peste ani, nici despre comentariile xenofobe făcute la adresa opoziției și protestatarilor din stradă și nici despre desele recidive antisemite ale colegilor de la partid, unele ajunse chiar în discuția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
De fapt, oamenii lui Dragnea și Dăncilă nu sunt șovini, xenofobi, ci xenofili, ceea ce explică de ce cormoranii fac baie în piscine și Liviu Dragnea în Golful Persic. Și bine face că stă acolo, să nu-l lovească judecătorul cu ciocănelul până să apuce el se apere cu cozile lui de topor. Are speranțe: lucrurile se schimbă în bine acasă. Viorica Dăncilă spune acum că Ordonanța care-l va scăpa de râia penală e pe ordinea de zi a guvernului pentru că e oportună și morală. „Toţi oamenii care au suferit au dreptul să aibă acest proces corect,” se justifică ea. Desigur, nu e vorba despre victimele torționarilor comuniști, nici despre cei care au suferit din pricina securității și a politicilor bunicilor comuniști ai PSD și nici chiar despre cei care azi suferă din pricina incompetenței guvernului. Nu. E vorba, explică ea, de cei care au fost nedreptățiți de completurile de cinci judecători de la Înalta Curte. Prin urmare, Ordonanța este o formă de compasiune față marii corupți care au avut ghinionul să fie prinși și condamnați de instanța finală, fiind nedreptățiți față de colegii lor care sunt continuare și cu mâna în cheseaua cu dulceață a fondurilor europene, și cu sufletul în rai. Cei care v-ați luptat acum treizeci de ani pentru libertate, azi vedeți pentru libertatea cui. Ne mai miră că Adrian Severin, erou principal de film viral și dosar penal pentru luare de mită, pretinde că este un erou al democrației și al revoluției fiscale? Că se prezintă, alături de Adrian Năstase și Viorel Hrebenciuc, drept părinte fondator al României moderne? Iar dacă ne uităm la trecut (acela încă necosmetizat) și ne aducem aminte de trecutul postrevoluționar al acestor eroi ai neamului, tindem să-i dăm dreptate. Din pricina abuzului de alcool al părinților au ieșit instituțiile statului de drept strâmbe.
Deși pare că Ordonanța a venit deja parafată și semnată de la Abu Dhabi, Viorica Dăncilă și tricksterul de la Justiție joacă încă sceneta consultării populare. Că ar fi o schiță de proiect, că încă se mai discută, încă se mai colorează pozele etc. când, de fapt, pare să fie vorba despre aceeași Ordonanță Iordache autrement coiffée. De astă dată cu efect limitat doar la peștii cei mari. Unii spun că ne jucăm de-a Petrică și lupul tot vorbind despre abuzuri care încă nu există. Alții consideră că e la fel de neconstituțional să schimbăm viitorul pe cât e să schimbăm trecutul. În fine mai sunt și unii care spun că ordonanța este adusă periodic în discuție pentru că tulbură vederea clarvăzătorilor din spațiul public, să nu mai vadă ce vrăji face guvernul în spatele acestor perdele de fum. Cert este că pe agenda guvernului nu e trecută Ordonanța; așadar oamenii nu ar avea de ce ieși în stradă. Sau poate că au...
Să nu uităm că, până la urmă, lupul vine și-i mănâncă pe Petrică și pe toți cei care-l batjocoreau. Sau poate că ei știu doar versiunea lui Prokofiev, unde lupul e prins și dus la grădina zoologică, să fie atracția zilei. Doar că, pe drum într-acolo a înghițit de viu un cormoran (mă rog, un gânsac) care-i cântă din pântece. Așa e baletul sovietic.
Într-o intervenție televizată, cu doar o zi înainte de a da ochii cu europarlamentarii, prim-ministra Dăncilă spunea că nu va renunța la lupta pentru respectarea statului de drept, a drepturilor omului, la lupta anticorupție. Probabil că la fel cum sprijină „combaterea Holocaustului.” A adăugat apoi că oficialii europeni nu ar mai trebui să încline urechea către cei care vorbesc engleză sau sunt mai logici în discurs decât ea și echipa ei: „Faptul că vrem să dăm această Ordonanţă nu împiedică lupta anticorupţie, o Ordonanţă prin care cei care au fost condamnaţi le dăm şansa să îşi dovedească nevinovăţia în faţa unor completuri corecte.” Dacă îi îmbrăcăm spusele în hainele logicii și gramaticii, deja s-a împăcat cu „oportunitatea și moralitatea ordonanței” și decizia pare să fi fost luată. Căci, deși nu găsim documentul pe pagina de Internet a guvernului, Ordonanța s-a întrupat deja din spuma Gofului Persic. Degeaba protestează cu voce moale președintele Iohannis: Ordonanța, spune el, ar fi „cras anticonstituțională.” Legea, care ar urma să pună sub semnul întrebării toate deciziile completurilor de cinci judecători ai Înaltei Curți din 2014 până azi, ar încălca un principiu de bază al dreptului și o prevedere constituțională: anume că o lege nu poate funcționa retroactiv, așadar nu poate modifica trecutul, ci doar viitorul. Dacă ar fi așa, meditează președintele, dacă s-ar putea aplica în trecut, „atunci fiecare guvern ar veni și ar schimba întreg trecutul statului. Și atunci ar dispărea orice urmă de stabilitate, de predictibilitate.”
Însă meteahna modificării trecutului este în ADN-ul politicienilor români. Mulți ar vrea să fie puri și imaculați ca la 20 de ani sau, mai degrabă, la prepubertate. Ba unii chiar ar vrea să retrăiască tinerețea părinților. Această operație de chirurgie est-etică le injectează silicon în discursuri și botox în biografia șifonată: pot să-și spele dosarele la fel de simplu pe cât au spălat banii publici. Ba încă vor avea și cadru legal pentru asta, nu mai trebuie să mituiască sau să sperie cine știe ce judecător/procuror/martor. Pot spera la o nouă viață. De aceea se aude un oftat general de ușurare: poverile penale s-au ușurat cu câțiva ani (dacă nu detot), iar cei care sunt deja în pușcărie s-ar putea renaște din nou înainte de termen. Dacă nu-i ajută efectele recursului compensatoriu. Deja Liviu Dragnea, omul care și-ar putea scrie biografia politică cu ajutorul dosarelor penale, s-a împăcat cu trecutul și pare să se gândească la viitorul politic. Dacă nu el, atunci micii lui ganglioni nervoși din teritoriu: din slugărnicie sau pentru că are surse bine informate la centru, un lider județean PSD spunea rituos că Dragnea va fi candidatul partidului și va câștiga „categoric.” Omul e ștab la Teleorman, vatră de preistorie a ilustrului conducător Dragnea, și este bine conectat în viața subterană a partidului. Odată spălate dosarele cu șină, se poate scrie pe paginile acelea ce vrea propaganda de partid și de stat. Fără dosare penale, cine să-i mai amintească electoratului că este un corupt? Presa? Nu-i nimic, se pregătește o lege, ba chiar două, pentru a-i pedepsi cei care jignesc demnitarii și țărișoara. Cei care vor să schimbe Codul Penal sunt Codrin Ștefănescu și Eugen Nicolicea pentru că „s-au săturat” să fie înjurați mereu când ies în public. Cei doi au fost scuipați și insultați zilele trecute de un protestatar care nu-i scotea din „bolșevicilor” și „corupților”. Ar vrea ca insulta și calomnia să fie din nou pedepsit drastic de Codul Penal. Și cine sunt Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu să se opună voinței aleșilor. La rândul său, ministrul Justiției are în gând să-i pedepsească pe demnitarii care denigrează țara. Mandatul pe care îl are un demnitar este de a promova valorile naționale, și nicidecum de a denigra țara de origine, le-a spus el europarlamentarilor îngrijorați de statul de drept din România. Nici nu a terminat bine cu Codul Penal național că pregătește un Codex penal european (o crestomație, adică) și se va vedea cu ochiul liber că există țări europene mai evoluate din punct de vedere juridic ca România „care sancționează denigrarea țării de către demnitarul țării.” Vrea să dea o lege pe model european împotriva denigrării, insinuează el Vizați sunt politicienii care au spălat rufele națiunii în fața publicului european, cei care au cerut penalizarea guvernului pentru derapajele în respectarea drepturilor omului și pentru reprimarea violentă și ilegală a mișcărilor de protest din august anul trecut. Dacă s-a adopta cele două legi, protestele nu ar mai fi reprimate violent și ilegal, ci cu chitanțierul de amendă și cătușele în mână. Cu asemenea perspective europene, nu e de mirare că toată lumea s-a umplut de speranțe ca broasca de negi.
Chiar și Sebastian Ghiță, din exilul său penal, vrea să se recicleze și să se facă europarlamentar, să le arate celor care contestă schimbările făcute de coaliția PSD- ALDE că dacă nu are trecut, are totuși viitor. Cine știe ce gânduri de mărire o fi având și transfugul Mazăre care stă tăcut în Madagascar ca Ovidiu în Pontul Euxin. Uită că poetul latin era și el specialist în Ars Amandi și asta i-a fost pieirea. De asemenea pare să nu știe că exilul lui Ovidiu a fost revocat în 2017, după două mii de ani.
Alianța pro-guvernamentală e în febră: vrea să năpârlească acum, la ultravioletele președinției Consiliului Uniunii Europene, înainte de europarlamentare. Drapați cu steagul european vor să pară tineri și atrăgători, chiar dacă în chinurile renașterii lor mama moare.
