Suntem în săptămâna Memoriei Holocaustului în Republica Moldova, după ce ieri a fost marcată Ziua Internațională a Comemorării celor circa șase milioane de evrei uciși în ajunul și în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Interlocutorul nostru de astăzi este jurnalistul Petru Clej, pentru care subiectul Holocaustului, antisemitismului este predilect pe parcursul a trei decenii deja în activitatea sa profesională. Am discutat cu dl Clej de data asta și în postura nouă a domniei sale, de scriitor, cu un debut recent - cartea întitulată „Şapte povești de dragoste în vremea Holocaustului, comunismului şi azi”.
Europa Liberă: Doar pentru a stimula curiozitatea acelora care încă nu au citit cartea Dvs., dle Clej, apărută recent, povești de dragoste ale cui, trăite de cine?
Petru Clej: „Poveștile de dragoste, în număr de șapte au un numitor comun, sunt povești de dragoste între evrei și neevrei. Cele șapte se desfășoară pe durate lungi de timp, cinci dintre ele încep în perioada Holocaustului, deci acum 80 de ani, și se continuă în perioada comunistă și, uneori, chiar ajung până în zilele noastre. O poveste începe în vremea comunismului și continuă până în ziua de azi, iar a șaptea este o poveste de dragoste între un evreu israelian și o musulmană palestiniană, care începe în anul 2000 și care și ea are legătură cu România.”
Europa Liberă: Ce a servit ca imbold pentru Dvs. de a recurge la alte instrumente decât cele obișnuite ale profesiei de jurnalist, la cele ale scriitorului? De ce? Cum ați simțit nevoia unei noi abordări într-o arie tematică, care parcă n-ar avea nevoie de veșminte literare?
Petru Clej: „Toată povestea începe în 2017, când editoarea mea, Adriana Nazarciuc, mi-a propus, știind, cunoscându-mi preocupările și pasiunea, să scriu o carte despre Holocaustul din România, o carte de istorie, o carte scrisă de un jurnalist, nu de un istoric, însă o carte documentată și bazată pe materialele originale pe care le-am adunat în 30 de ani. În 2017 nu eram pregătit, pentru că nu aveam suficientă documentare, însă în anii 2020-2021 și chiar la începutul lui 2022 mi-am completat această documentare, o am, sunt acoperite aproape toate perioadele Holocaustului din România și în toamna trecută am avut o discuție cu Adriana, care sugera o abordare complementară. Eu am început să scriu cartea și din motive obiective m-am întrerupt, dar ne-am gândit și la faptul că în toamna trecută a fost adoptat de Parlamentul României proiectul de lege privind obligativitatea predării Istoriei evreilor și a Holocaustului, începând cu toamna lui 2023, și ne-am gândit că aceste două abordări, complementare, spuneam, sunt foarte utile pentru tineri.
Ne-am gândit la aceste povești de dragoste care se adresează unui public predominant tânăr, dar nu numai tânăr, de o manieră mult mai facilă, însă, vreau să precizez: personajele sunt fictive, dar contextul istoric este sută la sută adevărat.”
Europa Liberă: Personajele cărții, cu prototipuri tulburătoare în realitate, se regăsesc cum se vede din chiar titlul cărții în trei realități: Holocaust, comunism și conflictul dintre evrei și arabi. Tustrele alăturate aici, trebuie să înțelegem, similare oarecum, adică aducătoare de imensă suferință?
Petru Clej: „Da, însă mesajul cărții este unul mai degrabă optimist, aș spune, și anume că într-o lume dominată de ură și deznădejde, în unele cazuri, iubirea și speranța înving și sigur poveștile nu au toate happy-end, dar unele dintre ele au și arată această forță a iubirii în lupta cu ura. Este, de fapt, un elogiu adus empatiei.”
Europa Liberă: Ca să insist, ce este această carte pentru Dvs.? Ce v-ați dorit să fie pentru cititorii Dvs.? Și, de fapt, cine ați dori sau poate că ar trebui, în primul rând, să fie acești cititori?
Petru Clej: „Chiar dacă eu sunt jurnalist, cartea este o încercare de literatură. Sigur, cum spunea un critic de artă, poate nu e mare literatură, sigur nu e mare literatură, dar eu sunt jurnalist și – toată lumea mi-a spus – se vede din stilul meu că rămân jurnalist. Ce am vrut cu această carte este, în primul rând, repet, și editoarea mea Adriana Nazarciuc, și eu am vrut să insistăm pe acest mesaj optimist, într-un fel, că iubirea poate învinge ura și, în același timp, deși eu nu am vrut să fiu didacticist, am vrut totuși să introduc această temă a Holocaustului și mai puțin, parțial, cea a comunismului și a conflictului israeliano-palestinian și în acest context am adunat aceste șapte povești de dragoste care, într-un fel, sunt implauzibile, dar în realitate, și dacă vreți, pot să vă povestesc, au avut loc. Deci, eu m-am inspirat din povești reale în unele din aceste pilde.
Din păcate, și aici îmi exprim regretul, niciuna din poveștile mele nu are loc în Basarabia, una din poveștile mele se petrece în Transnistria, apar menționați evrei basarabeni, dar să nu uităm că basarabenii nu au fost implicați atât de direct în Holocaust, așa cum au fost implicați militarii români, Armata Română și autoritățile venite din România.
Dacă au existat basarabeni care au participat, au fost mai mult participanți la jafuri, dar foarte rar au participat la omoruri, dar vreau să revin la exemple. Prima poveste, povestea de dragoste dintre Șimon și Ana, care se petrece la Iași în timpul pogromului, care începe pe 28-29 iunie 1941, deci la o săptămână după intrarea în război a României împotriva Uniunii Sovietice alături de Germania nazistă, este inspirată dintr-o poveste reală în care o croitoreasă din Iași pe nume Elisabeta Nicopoi, l-a salvat pe evreul Marcus Strul și pe familia lui, ascunzându-i de jandarmi, militari români și germani și de civilii dezlănțuiți pur și simplu în această orgie de sânge, care a avut loc la Iași și în trenurile morții în iunie-iulie ‘41. Și îl salvează pe Marcus Strul și pe familia lui, după război, între timp se îndrăgostesc, se căsătoresc și emigrează în Israel. Acolo fiul lor află, deși atât Elisabeta, cât și Marcus refuzau să vorbească despre ce li s-a întâmplat, află de faptul că Elisabeta l-a salvat pe Marcus și familia lui și reușește să obțină pentru ea acordarea celui mai înalt titlu pe care Israelul îl acordă neevreilor care au salvat evrei de la moarte în timpul Holocaustului cu primejduirea vieții lor, titlul de „Dreaptă între popoare”. Elisabeta Nicopoi, care a murit în 2013, la vârsta de 93 de ani, a fost un exemplu de curaj și, din punctul meu de vedere, este unul dintre eroii veritabili ai poporului român.”
Europa Liberă: Spuneați, dle Clej, cu referire la unul dintre impulsurile care v-au făcut să scrieți această carte, că speranța și iubirea pot să înfrângă prejudecățile de natură religioasă, etnică și chiar barierele dintre clasele sociale, în același timp, remarcați la un moment dat că antisemitismul este cea mai veche ură din lume și vă exprimați, totodată, îndoiala că va dispărea vreodată. De ce pentru Dvs. această constatare vecină cu deznădejdea? Ce continuă să alimenteze antisemitismul?
Petru Clej: „Păi să vă dau un exemplu. Deci, 27 ianuarie este Ziua Internațională a amintirii Holocaustului. Ei bine, la București, în momentul în care în apropierea monumentului Holocaustului se depuneau coroane de flori, au apărut doi indivizi, de altfel cunoscuți pentru părerile lor pe care le împrăștie pe toate canalele antisemite și negaționiste, și care s-au dedat la niște manifestări din nou negaționiste și antisemite. Cu ocazia asta, s-au sesizat și autoritățile, Poliția, Parchetul pentru încălcarea legii care în România incriminează negarea Holocaustului și faptele antisemite, deci vedeți că lucrurile acestea nu dispar.
Un recent raport publicat în cursul acestei săptămâni de Organizația Mondială Sionistă și de Agenția Evreiască din Israel arată că anul 2021 a fost cel mai neprielnic pentru evrei, deci în care faptele și atitudinea antisemită au fost cele mai numeroase din ultimii 10 ani. Ieri citeam despre un raport în Franța că în 2021 actele de antisemitism au fost mai numeroase cu 75 la sută decât în 2020.”
Europa Liberă: Aveți o explicație pentru aceste evoluții acum când pare că există atâtea surse la îndemână pentru a afla adevărul despre Holocaust, despre formele devastatoare pe care le-a luat de-a lungul anilor antisemitismul?
Petru Clej: „Explicația este că pe lângă sursele reale sunt sursele false, sursele mincinoase, care abundă și odată cu proliferarea internetului posibilitatea de a disemina un mesaj de ură, un mesaj fals, un mesaj incitator este mult mare decât posibilitatea de a disemina un mesaj de adevăr, de conciliere. În plus față de asta, trebuie să țineți cont că, în ultimii doi ani, pe fondul pandemiei de coronavirus a proliferat această teorie a conspirației care, mai devreme sau mai târziu, ajunge la antisemitism și există această folosire perversă a Holocaustului, dacă ați văzut, antivacciniștii care echivalează măsurile restrictive sau semiobligativitatea vaccinului, că nu cred că există undeva în lume unde vaccinul este sută la sută obligativ, comparând cu purtarea stelei galbene.
Obligativitatea purtării stelei galbene de către evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial echivala cu condamnarea la moarte, pentru că aceste stele galbene erau purtate în ghetou de evrei de cele mai multe ori înaintea deportării lor în lagărele de exterminare. Deci, vedeți, teoria conspirației antievreiești care își are originea într-un fel și la Chișinău cu „Protocoalele înțelepților Sionului”, care sunt un fals grosolan, cu sprijinul Ohranei țariste și chiar al țarului Nicolai al II-lea, își fac apariția din nou în secolul XXI pe fondul acestei proliferări a teoriei conspirației, a urii, a neîncrederii în elite, a unei crize morale pe plan mondial.”
Europa Liberă: Remediu pentru această stare de lucruri?
Cu antisemiții nu ai nicio șansă dacă o iei pe calea emoției, cu antisemiții trebuie să discuți la rece...
Petru Clej: „Remediul este întotdeauna adevărul și eu le spun, sunt foarte mulți oameni care se emoționează, se enervează când văd manifestări antisemite și eu le spun: cu antisemiții nu ai nicio șansă dacă o iei pe calea emoției, cu antisemiții trebuie să discuți la rece, cu fapte.
Nu știu dacă ați văzut filmul „Denial”, care este un film făcut în 2016 despre procesul de calomnie intentat la Londra de istoricul negaționist David Irving împotriva istoricului vestit din Statele Unite Deborah Lipstadt, care este acum blocată în Senatul Statelor Unite, numită de către președintele Biden ca reprezentant împotriva antisemitismului și se face obstrucție la numirea ei, și acel proces care a avut loc la Londra și care s-a sfârșit cu victoria lui Deborah Lipstadt este, dacă vreți, un exemplu pentru mine cum avocatul pledant Richard Rampton a demontat complet acuzațiile lui David Irving, demonstrând că era nu numai un negaționist al Holocaustului, dar și un antisemit feroce. Deci, lupta împotriva antisemitismului se face cu fapte și la rece, în primul rând, cu mintea și mult mai apoi cu inima.”
Europa Liberă: Din 2023, în România, cum spuneați, Istoria evreilor și a Holocaustului va fi studiată în școli ca disciplină școlară obligatorie, deși am văzut deja tentative politicianiste de a deturna acest proces, în Republica Moldova oficial e o disciplină școlară – Holocaustul: istorie și lecții de viață –, deși, dacă e opțională, nu se știe deocamdată, cum pare, câtă relevanță are la modul practic. Acest lucru este benefic, dar suficient oare pentru a face diferența în modul în care e perceput și înțeles trecutul? – mă întrebam și vă întreb.
Petru Clej: „Înainte să facem diferență între România și Republica Moldova. România și-a asumat în mod oficial prin raportul Comisiei Wiesel (o comisie prezidențială) din 2004 responsabilitatea pentru moartea între 280 și 380 de mii de evrei și 11 mii de romi. Parlamentul Republicii Moldova a adoptat și el acest raport al Comisiei Wiesel, diferența este că Republica Moldova nu a avut niciun fel de responsabilitate, pentru că nu exista ca stat atunci, ba mai mult, o bună parte dintre evreii nimiciți în timpul Holocaustului au provenit din Republica Moldova.”
Europa Liberă: Din Basarabia...
Petru Clej: „Da, din Basarabia. Și problema aici este că se politizează și ajungem din nou la dihotomia între est și vest, pro-români, pro-ruși și aici este pericolul că se folosește această tragedie ca să argumenteze într-o parte sau alta. Părerea mea este că Republica Moldova ar trebui să urmeze exemplul României și să introducă această disciplină ca obligatorie în curriculum, pentru că evreii au făcut parte integrantă din trecutul basarabean, au jucat un rol important în societatea basarabeană și au plătit un greu tribut de sânge în anii 1940-1944. Și aici vreau să fac o adăugire, pentru că de multe ori evreii sunt puși laolaltă cu bolșevicii, că au adus bolșevicii.
Eu vreau să vă spun că în primul val de deportare stalinistă din 12-13 iunie 1941 au fost deportați mai multe mii de evrei urbani pe criteriul de clasă și o statistică arată că între orășenii deportați, sigur, o minoritate din cei deportați în primul val, 30 la sută erau evrei.
Cred că îl cunoașteți pe prietenul nostru de la fosta BBC Yuri Goligorsky, ai cărui tată, mamă și bunică au fost deportați în primul val, bunicul a murit într-un lagăr din Nordul Îndepărtat, tatăl s-a întors după război, după care a fost deportat din nou, în al doilea val de deportare, din 5-6 iulie 1949, deși era evreu. Lucrurile acestea nu se cunosc și trebuie cunoscute, așa cum trebuie cunoscut ce s-a întâmplat în timpul Holocaustului, deci să se introducă în curriculumul din Republica Moldova.”
