Într-un interviu la Europa Liberă, el reconstituie vremurile în care a conlucrat cu cel care avea să devină una dintre puținele personalități din istorie care au schimbat într-o măsură atît de mare lumea.
Mihail Gorbaciov a fost înmormântat sâmbătă, 3 septembrie, la Moscova. Ultimul lider al URSS, care a pus capăt în mod pașnic Războiului Rece și a impus poporului Patriei sale mai multă libertate decât acesta a putut să o ducă, el nu a avut parte de cuvenitele onoruri depline ale statului.
Un stat în care autoritățile și o majoritate a cetățenilor, în contrast cu restul lumii, mai degrabă îl desconsideră și condamnă, iar actualul președinte al său nu a găsit timp să-l petreacă în ultimul drum.
Declarații pe scurt:
Despre Gorbaciov, cum va rămâne în istorie: Omul care a avut curajul să-și piardă cariera, dar a rămas în istorie ca un transformator cu dorința să facă o altă lume, mai bună, bazată pe pace și înțelegere. Mulți îl învinuiesc pe Gorbaciov, îi atribuie niște chestii care n-au fost. El a fost un om care a vrut să transforme Uniunea Sovietică într-un stat modern, bazat pe recunoașterea unor reguli internaționale, a vrut să înceteze disensiunile dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite, celelalte state, să oprească ceea ce numeam noi Războiul Rece. În cele din urmă, terminarea Războiului Rece, orice s-ar spune, dar e legată de numele lui Gorbaciov.
Despre epoca lui Gorbaciov: A fost, să spunem, un moment istoric de schimbare a viziunilor, de schimbare a generațiilor, proces care s-a transformat într-o mișcare populară, care nu mai era la indicațiile lui Gorbaciov. Gorbaciov n-a fost inițiatorul distrugerii Uniunii Sovietice, el a fost inițiatorul construcției unei alte Uniuni Sovietice, pe alte principii, aproape la confederație s-a ajuns. Dacă se adopta acordul acela nou, care se discuta atunci, acordul unei noi Uniuni Sovietice, poate mergeau lucrurile altfel, cu greu, dar poate era o confederație, poate trecerea aceasta era, în esență, să spunem așa, cam spre ceea ce avem noi ca state independente care puteau să se dezvolte singure, la propria voință, dar unele lucruri poate erau menținute. De exemplu, toată industria, care funcționa ca un sistem unic. Deci, noi putem acum să spunem că se putea altfel, da, dar așa a fost...
Despre dorința de a reveni în URSS: Intenția a fost care a fost, dar în cele din urmă acum noi avem o altă lume. Da, avem încă consecințe foarte grele, dar în istorie știm că au fost lucruri care s-au destrămat pentru totdeauna. La noi, de bine, de rău, dar fostele 15 republici sunt țări. /.../ Și în toate țările acestea, /.../ chiar în Asia Centrală, unde am lucrat eu, nu spune nimeni că vrea înapoi în Uniunea Sovietică... Bun, vin alegerile, vin forțe care spun: „Noi vă întoarcem Uniunea Sovietică”. Bine, se votează, o parte, și la noi s-a votat un timp, dar nu a votat toată societatea, deci se schimbă lucrurile...
Despre opinia că Gorbaciov ar fi fost autorul separatismului din R. Moldova: Eu vreau să vă spun la 100%, cum se spune, absolut, Gorbaciov n-a fost un om al intrigilor de acest fel. Bine, a avut și el, ca fiecare om politic, fără doar și poate, situații când, să spunem așa, juca ba de o parte, ba de alta, că și în Biroul Politic erau cam două grupări... Dar să aibă niște intenții ascunse de așa natură, pot să vă adeveresc faptul că nu. Fraza, avertismentul către elita de la Chișinău că „Dacă voi vă veți comporta așa, păi noi o să vă dăm o contrabalanță” i-a aparținut lui Lukianov (Anatoli Lukianov, ultimul președinte al Sovietului Suprem al URSS – n.r.). Lui Gorbaciov, așadar, nu i se pot imputa chestiile acestea. Lukianov a fost, ceea ce s-a și dovedit apoi, el fiind cu GKCP, pe urmă s-au dezvăluit niște lucruri...
Despre atitudinea lui Gorbaciov față de Moldova: Eu eram atunci conducătorul partidului, n-am avut niciun fel de probleme cu Gorbaciov în sensul de constrângeri, de... ce-i cu ăștia, că-s naționaliști ș.a.m.d. Niciodată. E drept că el avea încredere, dar putea și să spună ceva, dar n-a spus niciodată. Din contra, el susținea ceea ce făceam noi din punctul de vedere al democratizării societății...
Petru Lucinschi: Noi cu Gorbaciov ne cunoșteam personal înainte de a veni el la Moscova și de a veni și eu la Moscova. Deci, el – la Stavropol, eu – aici. Am stabilit niște relații prin niște cunoscuți, dar știam bine unul de altul. Fiindcă, să spunem, persoana care m-a observat pe mine cândva aici, Vasile Buga, prim-secretar la tineret atunci, în anii ‘60, era prieten cu Gorbaciov, care era lider al tineretului în Stavropol. Ei erau prieteni. Când ne-am cunoscut, Gorbaciov de câteva ori m-a întrebat despre el, pe urmă eu eram aici la oraș și țin minte chiar că i-am trimis niște tehnică de aici din Chișinău, trebuia pentru colaborare... constructivă.
Pe urmă, când am plecat la Moscova, el mai era încă la Stavropol, vreo câteva luni. A venit apoi și el la Moscova - a înaintat foarte repede. Ne cunoșteam și cu familiile. La Kislovodsk, odată, a fost o festivitate acolo și ne-am dus chiar la o petrecere, cum se spune. Deci, ne cunoșteam și informal.
L-am remarcat ca persoană care se evidenția și atunci prin nivelul de cunoștințe, prin modul de a conversa și prin ideile lui de schimbare, exprimate permanent. Stavropol, ținutul, era, să spunem așa, un kurort (o stațiune balneară) al Uniunii Sovietice. Acolo se odihnea deseori conducerea Uniunii Sovietice, mai ales Andropov, Kosîghin, mai multe persoane. Și e clar că el ca gazdă își verifica, testa și ideile acestea, pe care le exprima, de altfel, destul de îndrăzneț.
Ideea principală care era? Noi am trecut printr-o perioadă a bătrâneții. Bine, a plecat Hrușciov, a venit Brejnev, dar de-acum când toată conducerea... [Începuseră] fel de fel de bancuri pe chestia asta, oamenii nu erau... [supărați], că era pace, era liniște, dar multe lucruri erau cam ridicole... Noi nu le luam în serios, dar după asta, când vine Andropov, vine Cernenko, toată societatea era deja foarte îngrijorată. Și atunci s-a început o presiune, așa, asupra conducerii că trebuie schimbat ceva, că nu se poate iarăși un om de așa vârstă, au venit oameni noi, altă lume...
De exemplu, Gromîko, care l-a propus pe Gorbaciov, păi, feciorul lui era director de institut al Academiei de Științe. În institutul acesta al Academiei de Științe erau Primakov, Inozemțev, Arbatov, niște oameni progresivi la timpul acela. Deci, oameni, să spunem așa, care promovau idei mai moderne, de transformare a Uniunii Sovietice. Și iată, el a venit cu ideile acestea la Moscova și s-a început perioada aceasta care se exprima foarte simplu: trebuie de schimbat ceva!
Europa Liberă: Deci, el din start avea ideea asta de a schimba ceva?
Petru Lucinschi: Trebuia de schimbat cursul, mersul Uniunii Sovietice, că se vedea că nu se reușește... Şi a început să se deschidă cortina... Ei bine, și până atunci s-a mai deschis, că nu era cortină de fier strictă, dar când s-a început – hai să fim mai deschiși, să deschidem țara! - s-au ivit o mulțime de inițiative. Și acestea veneau atât de sus, cât și de jos.
„S-a început mișcarea aceasta, să spunem, democratică.”
Pe urmă, văzând că nu prea merg lucrurile, fiindcă totuși mașina asta e greoaie și inertă, la un moment dat, Gorbaciov a ajuns parcă la așa o disperare. Zicea că noi n-o să reușim numai prin instrumentele de partid și politice, trebuie implicat întregul popor. Atunci s-a ivit asta - „hai voi de jos, noi de sus”, s-a început mișcarea aceasta, să spunem, democratică. S-au ivit oameni cu idei noi pe care puteau să le promoveze, puteau vorbi deschis despre asta, s-au întrunit în diferite asociații, s-a început discuția de transformare, în primul rând, a partidului.
Dar de la bun început vreau să vă spun că multe lucruri nu se știau... Acum e ușor, post-factum, să vorbești: „De ce n-ați făcut așa sau de ce n-ați făcut așa?”, știind ce-a fost, ce-a urmat, dar atunci era altă impresie.
În primul rând, nu se știa care e calea. Un așa conglomerat ca Uniunea Sovietică n-a mai fost, nu știu, poate doar Imperiul Roman, dar cele ce-au urmat erau mai omogene. La noi, de exemplu, republicile unionale aveau pe baze etnice, naționale. Și s-a început starea asta de insatisfacție...
„Când s-au deschis porțile s-a văzut că noi (Uniunea Sovietică) am rămas în urmă.”
În general, când s-au deschis porțile s-a văzut că noi am rămas în urmă. Cum ziceam odată: oricare om căuta ceva de import, începând de la un ac, nemaivorbind de niște piese de la o fabrică sau uzină, că de lucrurile acestea casnice sau de utilitate nici nu se discută. Noi toți eram în căutare de ceva de import, din străinătate, ceea ce demonstrează că la noi lucrurile nu mergeau chiar bine. Cu atât mai mult cu cât s-a început încetinirea progresului și a creșterii economice.
Iată, chestii de acestea... Vorbind acum, să fi fost un plan, să fi avut un plan că, uite, azi faci asta, mâine facem asta, ar fi fost altceva, dacă ar fi fost. La noi lucrurile au întârziat foarte mult. Reformele nu se pot lăsa pe o perioadă, adică mai așteptăm și pe urmă o să facem reforme. Pentru că numaidecât se începe blocajul acesta, se blochează o problemă, a doua, a treia, se încep lucrurile acestea de insatisfacție, de neînțelegere, de proteste, adică tot ce-am cunoscut noi pe urmă. Deci, reformele nu au fost făcute la timp și, când, s-a ajuns deja la perioada aceasta, s-au început blocajele acestea nereglate, nu puteai să le oprești.
Destrămarea URSS și Premiul Nobel pentru Pace. Momente din viața lui Mihail Gorbaciov
Europa Liberă: Dar dvs., pe atunci, când ați lucrat împreună, cu ce erați de acord și cu ce nu erați de acord cu el?
Petru Lucinschi: Gorbaciov, când a venit deja ca secretar general, eu țin minte că a doua sau a treia zi – și noi de-acum știam, ce-i apropiați ai lui, că el a fost secretar, a fost persoana a doua în partid și știam cu cine lucrează, care îi sunt mai apropiați ș.a.m.d. – a început să ne adune, cum spunem noi acum, pentru formarea echipei. Eu țin minte că a doua sau a treia zi am fost invitat: hai să venim cu idei noi, fiindcă societatea cere.
Europa Liberă: Deci, făceați parte din echipă?
Petru Lucinschi: Da, am fost adunați o mulțime de oameni care, să spunem, au fost implicați, încadrați în procesul acesta de restructurare. Și atunci, eu am nimerit în Tadjikistan, fiindcă așa a fost, așa era situația în Tadjikistan atunci, și mulți din Moscova s-au dus, au plecat ca să... În plus, el (Gorbaciov) s-a mai apropiat de niște oameni care, da, au fost cândva în elită, de exemplu, Iakovlev, care era numit arhitectul perestroicii, toți îl numeau așa. Cu Iakovlev am lucrat, în aceeași direcție lucram, iar pe urmă, când el s-a întors deja în Moscova, am fost un timp anumit adjunctul lui. Și știu foarte bine, Gorbaciov a preluat, s-a inspirat din ideile lui. Și din ale multor altora, dar Iakovlev era un om foarte pregătit. A făcut cândva studii la Universitatea din Columbia, din New York, a fost zece ani și ceva ambasador în Canada. Gorbaciov fusese acolo, când încă era secretar și era responsabil de agricultură, și văzuse ce se întâmplă acolo și ce se întâmplă la noi.
Deci, eu cunoșteam foarte bine ideile acestuia, colaboram... Și așa, în procesul de restructurare, s-a format o grupă mai conservativă și o grupă (cu viziuni mai noi)..., să spunem așa... Da, eram printre cei apropiați, mă bucuram de încredere, de aceea am și fost rechemat pe urmă la Moscova...
Când se spune că totul trebuia făcut altfel... da, poate trebuia făcut altfel, dar trebuie să înțelegi că, atunci când în societate s-au pornit niște mișcări bazate pe implicarea multor milioane de oameni a fost foarte complicat să le îndrepți anume în direcția la care te gândești tu. S-au ivit o mulțime de centre, s-au întâmplat multe pe parcurs, au fost neplăceri, ciocniri...
Iată, bunăoară un caz, despre care am mai povestit, un caz în care eu personal am fost implicat, când se desfășura referendumul la noi (privind opțiunea de a rămâne în URSS – n.r.). Cineva a hotărât să aducă niște blindate la sectoarele de alegeri lângă comisariatele militare. Eu am aflat despre asta întâmplător și îi sun lui Gorbaciov, Gorbaciov îi sună lui Iazov (ministrul sovietic al Apărării), că nici el nu știa. Iazov: „Da, pe mine m-au rugat, de acolo m-au sunat, că ei vor să se asigure...”. Dar acest „să se asigure” a fost de parcă ai fi fluturat o pânză roșie... Putea să fie un conflict. Și așa conflicte au fost foarte multe, nu se mai putea dicta dintr-un centru, că nu mai era disciplina ceea de partid, noi trăiam în altă societate, într-o societatea liberă... nereglementată.
Europa Liberă: Există voci care spun că Gorbaciov a fost autorul separatismului din Moldova, tocmai pentru că în perioada aceea au apărut autoproclamatele republici transnistreană și găgăuză... Dvs. ce părere aveți despre asta?
Petru Lucinschi: Eu vreau să vă spun la 100%, cum se spune, absolut, Gorbaciov n-a fost un om al intrigilor de acest fel. Bine, a avut și el, ca fiecare om politic, fără doar și poate, situații când, să spunem așa, juca ba de o parte, ba de alta, că și în Biroul Politic erau cam două grupări... Dar să aibă niște intenții ascunse de așa natură, pot să vă adeveresc faptul că nu.
Când eu, bunăoară, venisem în anul ‘90 la Chișinău și noi aveam plenara Comitetului Central, clădirea – sediul parlamentului de acum - a fost înconjurată și manifestanții scandau: „Cerem întâlnire cu Gorbaciov”. Eu îl sun pe Gorbaciov: „Uite, așa-i situația, eu vreau să vin”. – „Păi, bine, dar eu am agendă, grafic, azi nu pot, înțelegi”? – „Noi venim!”.
Am luat avionul, ne-am suit toți, câțiva manifestanți de la diferite partide, din Transnistria diferiți oameni, vreo 20 și ceva de oameni, am venit la el în Kremlin, era de-acum 8 seara. (...) El a terminat toate întâlnirile și a venit la noi. O întâlnire care a durat vreo două ore. Dacă ar fi avut el niște intenții oarecare, putea, foarte simplu, nici să nu ne primească. Președintele Uniunii Sovietice - ce? Stătea de serviciu, numai ca să ne primească pe noi?
Dar în paralel atunci s-a ivit fraza asta a lui Lukianov (Anatoli Lukianov, ultimul președinte al Sovietului Suprem al URSS – n.r.) : „Dacă voi vă veți comporta așa, păi noi o să vă dăm o contrabalanță”. Da, ideea asta a fost, au fost anumite grupări, ele și acum sunt, de fapt, sunt o parte din societate care nu numai că-i nostalgică, dar și întreprinde câte ceva... Însuși GKCP (Comitetul de stat pentru starea de urgență, în puciul de la 1991) a fost un ecou al acestei stări.
Puciul a izbucnit, iar dacă nu izbucnea, nu se știe cum puteau să evolueze lucrurile. Poate că mergeau nu așa de bine, dar poate că se păstra ceva, am în vedere că tranziția era mai lentă, prin anumite înțelegeri și nu era așa de abruptă pentru economie, pentru starea socială ș.a.m.d.
Lui Gorbaciov, așadar, nu i se pot imputa chestiile acestea. Lukianov a fost, ceea ce s-a și dovedit apoi, el fiind cu GKCP, pe urmă s-au dezvăluit niște lucruri...
Mulți îl învinuiesc pe Gorbaciov, îi atribuie niște chestii care n-au fost. El a fost un om care a vrut să transforme Uniunea Sovietică într-un stat modern, bazat pe recunoașterea unor reguli internaționale, a vrut să înceteze disensiunile dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite, celelalte state, să oprească ceea ce numeam noi Războiul Rece.
În cele din urmă, terminarea Războiului Rece, orice s-ar spune, dar e legată de numele lui Gorbaciov. Dacă n-ar fi fost înțelegerea cu Reagan... Și da, Uniunea Sovietică trebuia să accepte niște cedări referitor la înarmare, fiindcă noi eram supraîncărcați, orice-ai spune... Trebuiau făcuți niște pași, aparent care nu convenea multora. Și aceia îl învinuiau îndată: „Cum, noi cedăm?”.
Uitați-vă la ce se întâmplă acum. Putem compara ce se întâmplă acum cu ce era atunci, când confruntarea nu se rezolva totuși prin război sau prin altceva, dar prin luptă politică. Dar trebuia să iei în considerație într-o oarecare măsură și acele forțe, care i se opuneau.
De aceea, intenția lui a fost nobilă, blagorodnică, cum se spune. Iată, s-a dus în lumea cealaltă cu opinia asta despre el. N-a reușit ce și-a propus, dar să-l învinuiești pe dânsul, când nu numai el unul, noi toți cei care eram în jurul lui avem partea noastră de vină...
Și-apoi, au fost elitele naționale - „stați puțin, oameni buni, vi s-a dat dreptul de suveranitate!”. Noi - era încă Uniunea Sovietică - la 23, Rusia la 12 iunie.
A fost, să spunem așa, un șuvoi mare de evenimente și de coincidențe și necoincidențe, când s-au pornit mari mase ale oamenilor pe spațiul acesta și în toată lumea și de aceea nu mai era posibilitate să faci niște chestii așa cum dorești tu sau după un grafic anumit.
Multe lucruri se rupeau, nu se realizau, dar linia generală de schimbare a fost până în ultimul moment și, în cele din urmă, viața mai corectează. Că este dezvoltarea firească a istoriei și este dezvoltarea impusă prin diferite puciuri de acestea, cum au fost în multe țări, este schimbare în mod, să spunem, armat...
Da, astea sunt încercările de a schimba istoria, dar, vrei-nu vrei, lumea se dezvoltă, orice-ai spune. Da, avem acum niște complicații, vedeți, aici la hotarele noastre, Rusia – Ucraina. Cu părere de rău, asta depinde nu numai de un conducător, depinde de foarte mulți, mai ales că în cazul de față, de exemplu, în Rusia nu s-a întâmplat nimic. Deci, conducerea este, pârghiile de manevrare sunt...
Europa Liberă: Dvs., din ceea ce știți, Gorbaciov a regretat destrămarea URSS? Considera el, la fel cum Putin spune astăzi, că a fost cea mai mare tragedie din secolul trecut?
Petru Lucinschi: Da, încă multă lume acum îl învinuiește. Într-adevăr, poate se putea mai altfel, dar nu putem spune că în procesul acela nu erau implicați chiar și oamenii de rând. Toți oamenii aceștia participau la diferite manifestări și cereau aceasta...
Europa Liberă: Dar el a regretat?
Petru Lucinschi: A fost, să spunem, un moment istoric de schimbare a viziunilor, de schimbare a generațiilor care s-a transformat într-o mișcare populară, care nu mai era la indicațiile lui Gorbaciov.
„Gorbaciov n-a fost inițiatorul distrugerii Uniunii Sovietice.”
Gorbaciov n-a fost inițiatorul distrugerii Uniunii Sovietice, el a fost inițiatorul construcției unei alte Uniuni Sovietice, pe alte principii, aproape la confederație s-a ajuns. Dacă se adopta acordul acela nou, care se discuta atunci, acordul unei noi Uniuni Sovietice, poate mergeau lucrurile altfel, cu greu, dar poate era o confederație, poate trecerea aceasta era, în esență, să spunem așa, cam spre ceea ce avem noi ca state independente care puteau să se dezvolte singure, la propria voință, dar unele lucruri poate erau menținute.
De exemplu, toată industria, care funcționa ca un sistem unic. Deci, noi putem acum să spunem că se putea altfel, da, dar așa a fost...
Intenția a fost care a fost, dar în cele din urmă acum noi avem o altă lume. Da, avem încă consecințe foarte grele, dar în istorie știm că au fost lucruri care s-au destrămat pentru totdeauna. La noi, de bine, de rău, dar fostele 15 republici sunt țări. /.../ Și în toate țările acestea, /.../ chiar în Asia Centrală, unde am lucrat eu, nu spune nimeni că vrea înapoi în Uniunea Sovietică... Bun, vin alegerile, vin forțe care spun: „Noi vă întoarcem Uniunea Sovietică”. Bine, se votează, o parte, și la noi s-a votat un timp, dar nu a votat toată societatea, deci se schimbă lucrurile.
Rusia îi mai masivă, totul e mai complicat acolo, pentru că Rusia tot are multe componente, nostalgia asta (pentru URSS) e mai puternică. Aici, la noi și în Ucraina, și în țările acestea, da, mai sunt manifestări de astea, dar, cum a spus și Confucius: „Mai așteptați puțin”...
Europa Liberă: Dar se spune că Gorbaciov a dat Rusiei mai multă libertate decât Rusia o putea duce, de fapt. Dvs. cum vedeți aprecierea aceasta?
Petru Lucinschi: Asta-i 100%.
Europa Liberă: Nu erau pregătite republicile pentru libertatea asta?
Petru Lucinschi: Nu, asta-i istoric. Iată, noi știm, de exemplu, fraza asta pe care o folosim: vox populi, vox dei. Vocea poporului e esența democrației... El (Gorbaciov) a fost și jurist, printre altele, el tot credea foarte mult în asta.
Eu țin minte o discuție cu Iakovlev când eu îi spuneam: „Aleksandr Nicolaevici, se cam complică lucrurile”. Iar el mi-a răspuns: „Nu, știi cum e? Asta-i așa ca la o beție, pe urmă va veni așa-numita pohmelie...
Europa Liberă: ...mahmureală.
Petru Lucinschi: Da, vine dimineața și ei se trezesc. Eu însă îi zic: „Eu știu de chestia asta, dar pe mine mă interesează ce au să facă ei când sunt beți”.
Era încrederea aceasta că, în cele din urmă, poporul fiind înțelept, o să înțeleagă că nu prin distrugere e calea, noi trebuie să transformăm, noi trebuie să venim la alt nivel... Dar mentalitatea e foarte greu de schimbat.
Noi acum vorbim, iată, după perioada asta de 30 de ani, despre integrarea noastră în Europa... Dar în Europa trebuie să vii... bine, partea aceasta modernă, cu drumuri bune, da, dar trebuie să vii și un alt om, trebuie să vii cu altă mentalitate. De aceea este nevoie de un timp anumit, e nevoie și de efort, efort de educație, efort de cultură generală ș.a.m.d.
Așa că transformările acestea nu puteau să se producă în 4-5 ani de zile în Uniunea Sovietică, mai ales că ele erau împletite și însoțite de multe lucruri care s-au acumulat pe parcursul anilor.
Europa Liberă: Am citit azi că traducătorul lui Gorbaciov spunea că ultimele luni el era foarte îngrijorat și trist din cauza la ceea ce se întâmplă acum în Ucraina. Credeți că și-a imaginat vreodată un conflict între Kiev și Moscova și nu urmărim acum cumva o întoarcere a macazului exact pe invers la ce a făcut Gorbaciov? Putin schimbă paradigma?
Petru Lucinschi: În forma în care se petrec acum evenimentele sunt convins că Gorbaciov nu și-a imaginat. Cu regret, s-a dus în lumea cealaltă anume într-o perioadă care s-ar putea numi un eșec al convingerilor, nu numai ale lui, ale oamenilor din perioada ceea. /.../ Da, este preocuparea asta de a asigura securitatea țării tale, dar eu nu înțeleg: de ce nu se poate prin dialog? Dialogul se poartă la egal și numai așa se mișcă mai departe.
„Rusia îngenunchează Europa nu cu forțe militare, ci cu gaze...”
Și-apoi, însuși modul în care au evoluat evenimentele chiar în ultimele 190 de zile... Eu văd că Rusia îngenunchează Europa nu cu forțe militare, ci cu gaze, cu combustibili și vedeți ce se întâmplă. Înseamnă că arma asta a fost și până atunci, înseamnă că se puteau purta discuții ș.a.m.d.?
Admit că oricare țară are dreptul, să spunem, la o acțiune preventivă, când consideră că îi este securitatea în pericol, dar preventivă, asta înseamnă o zi, două, trei pentru a continua niște discuții mai departe.
Eu încă mai sper că bunul-simț, în cele din urmă, va învinge, fiindcă aici e vorba de pierdere de vieți omenești și distrugere materială... /.../ Să sperăm că toate vor fi depășite, deși deja transformat în tragedii...
Europa Liberă: Am văzut că președintele Putin nu va participa la funeraliile lui Mihail Gorbaciov și nu vor avea loc funeralii de stat. Dvs. credeți că asta este firesc, normal pentru o personalitate care, cum spuneați și dvs., a schimbat lumea, nu doar destinul Rusiei?
Petru Lucinschi: Mă întrebați pe mine?.. Păi, sigur că eu aș face altfel, dar... Fiindcă încă o dată: Gorbaciov nu-i o figură numai națională, nu-i o figură a Rusiei și a Uniunii Sovietice, e o figură globală... Atitudinile însă s-au împărțit... /.../ Cum ieși peste hotarele fostei URSS, Gorbaciov e un nume nu numai că acceptat în lume, ci e tratat cu recunoștință. Cum vii, însă, în spațiul acesta, unde oamenii se ciocnesc în fiecare zi cu greutăți, e altceva...
Eu aș spune că este un lucru elementar, fiecare conducător procedează așa cum e opinia (societății), cum se votează. Cu părere de rău, opinia față de Gorbaciov în Rusia dvs. știți cum e și de aceea...
Europa Liberă: Da, sondajele arată că 20% dintre ruși îl consideră chiar un criminal, iar 50 la sută zic că a făcut mai mult rău decât bine...
Petru Lucinschi: Uite, vezi? Și atunci, conducătorul țării... Cum e acum elita nouă? Ratingul, pentru rating se face orișice. De aceea, Putin s-a pronunțat, dar altceva e că trebuie să înțelegi situația din Rusia, gestul lui reflectă situația țării sale.
Europa Liberă: Dar dvs. care vedeți diferența fundamentală între Putin și Gorbaciov?
Petru Lucinschi: În primul rând, ei sunt din diferite epoci, absolut, diferite epoci.
Europa Liberă: Asta da.
Petru Lucinschi: Încă o dată vreau să spun că, vedeți, dvs. spuneți că așa-i divizată societatea. În Rusia totuși e un conglomerat specific recunoscut de toți și, să spunem așa, conservatismul acesta e mai pronunțat și de aceea el reflectă societatea lui.
Gorbaciov reflecta... Dvs. știți, când a venit Gorbaciov în ’85, în ‘86, doi ani de zile în țară era aclamat cu „Ura!”, cu urale... Era cu totul altă generație și logică și toate acțiunile acestea în interior, în exterior... Pe urmă s-au schimbat lucrurile. Asta e. De aceea fiecare conducător trebuie să țină cont de societatea sa.
Europa Liberă: Voiam să vă mai întreb încă multe, inclusiv despre atitudinea lui Gorbaciov față de Moldova. Era o atitudine specială?
Petru Lucinschi: Atitudinea față de Moldova a fost foarte bună. Despre Moldova n-am auzit decât cele mai frumoase cuvinte de la el... A fost, de altfel, în Moldova, fiind secretar pentru agricultură. Ca secretar general n-a fost, dar știa Moldova destul de bine... /.../ Avea o atitudine bună și în perioada de schimbare. La noi doar schimbările s-au produs când încă era Uniunea Sovietică, în ‘90 noi am avut primul parlament.
Eu eram atunci conducătorul partidului, n-am avut niciun fel de probleme cu Gorbaciov în sensul de constrângeri, de... ce-i cu ăștia, că-s naționaliști ș.a.m.d. Niciodată. E drept că el avea încredere, dar putea și să spună ceva, dar n-a spus niciodată. Din contra, el susținea ceea ce făceam noi din punctul de vedere al democratizării societății, dar democratizarea e una s-o decretezi, dar alta e s-o implementezi, astfel ca ea să devină un mod de viață al nostru.
De aceea, muncă, răbdare, stimă unul față de altul și să ne amintim de Gorbaciov, de omul care a avut curajul să-și piardă cariera, dar a rămas în istorie ca un transformator cu dorință să facă o altă lume, mai bună, bazată pe pace și înțelegere.
Europa Liberă: Dar campania antialcoolică, ea a adus multe pagube viticultorilor moldoveni, industriei vinului. A fost ea corect atribuită lui Gorbaciov?
Petru Lucinschi: (râde) Vorbiți cu un participant la pregătirea documentației pentru acea inițiativă... Cum povesteam, când ne-am adunat noi deodată - hai, idei noi, ce trebuie să facem... - atunci a fost scoasă în evidență și problema alcoolismului.
Stabilisem că beția pricinuia daune uriașe, un viciu foarte mare și am decis că dacă noi începem lupta aceasta, noi întărim familiile, etc. De aceea s-a pornit toată campania aceea, cu intenții bune... Dar să știți un lucru: dacă de sus se dă o comandă, apoi cel de jos poate să-și crape fruntea când bate mătănii.
S-au început întrecerile socialiste, cine e mai cu râvnă decât altul, hai să lichidăm viile, hai să ... Extremism!.
Noi am avut niște teze foarte normale, fiindcă ne gândeam prin consumul de vin să reducem vodca și toate celelalte băuturi. Vasăzică, această campanie urma, trebuia să fie transformată într-o etapă de lungă durată, cu implicații în comportarea oamenilor, de exemplu, astfel încât să se renunțe la marile beții generalizate.
Statele Unite n-au trecut prin asta? Dar tot sunt foarte mulți doritori, vedem asta în fiecare zi, sunt mulți doritori de a fi executori, mai ales că eram totuși un sistem condus de un partid. Mulți vor să se evidențieze, toate istoria e plină de exemple de acest fel...
Europa Liberă: Deci, nu-i putem pune în cârcă doar lui Gorbaciov?
Petru Lucinschi: ...Ei, hai să fim serioși!
