Minunat, acest slogan al Târgului de Carte de la Roma – de bună seamă, mai multă carte = mai multă libertate, alegerea fiind cu atât mai dificilă, cu cât oferta e mai generoasă. Nu c-ar abunda în noutăţi, totuşi piaţa de carte românească pare suficient de variată, încât să tot citeşti – un volum la 2-3 zile, pentru a ţine PAS-ul cu ce se scrie ACUM, în ţară şi afară.
Ceea ce şi fac, al 15-lea an la rând, prezentându-vă în fiecare seară de luni un titlu – c-o fi „trufanda” sau „vin vechi” – al unui autor străin sau român.
Mai greu e cu topurile, căci dreptatea făcută unor autori înseamnă şi punerea în umbră a altora, uneori la fel de valoroşi – tocmai d’aia se cuvine să explic, de fiecare dată, de ce unii DA, şi alţii NU; şi, în general, cum funcţionează maşina de „calificare în marea finală”. Anul acesta n-am stat să număr câţi autori şi câte autoare am prezentat la „Carte la pachet” – abia selectând, pe unii din prima, pe alţii la a doua sau a treia relectură, prima duzină, m-am prins că, fără să-mi fi propus, am respectat paritatea de genuri. Totodată, am ţinut să fie cărţi recente, şi nu reeditări, drept care unele capodopere – de pildă, Dona Flor şi cei doi soţi ai ei, de Jorge AMADO, sau, din autorii români, Tricephalos, de Ruxandra CESEREANU – nu s-au regăsit pe lista finală, care arată în felul următor:
- Richard FORD. Bărbaţi cu femei, Vellant, 2018;
- Cees NOTEBOOM. Următoarea poveste, Univers, 2013;
- Mihail ŞIŞKIN. Scrisorar, Curtea Veche, 2018;
- Juan Gabriel VASQUEZ. Forma ruinelor, Polirom, 2018;
- Yasunari KAWABATA. Frumuseţe şi întristare, Humanitas, 2018;
- Carmen MARTIN GAITE. Regina-Zăpezilor, Art, 2012;
- Elena FERRANTE. Zilele abandonului, Pandora M, 2018;
- Ali SMITH. Toamnă, Litera, 2018;
- Amelie NOTHOMB. Loveşte-ţi inima, Editura Trei, 2018;
- MARTON Evelin, Nopţile Salamandrelor, Curtea Veche, 2017.
Printre marile mele regrete – iar lucrul acesta pune în valoare şi mai abitir un autor/ un titlu – se numără volumul de eseuri al ieşeanului Valeriu GHERGHEL, Roata plăcerilor, cu acel minunat subtitlu: De ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile? care face toţi banii. Ca să nu mai vorbesc de Vânt potrivit până la tare, primus inter pares al antologiilor poetice ale generaţiei 80 – carte pe care am tot recitit-o, mai întâi în copii trase la xerox după prima ediţie, imposibil de găsit, iar din 2012 în ediţia de la Tracus Arte.
Nu-mi iese din mintea fraza pe care mama adolescentului Elias Canetti – nici mai mult, nici mai puţin, viitorul laureat Nobel! – i-o aruncă la un moment dat: „ştii să-ţi organizezi bine o viaţă comodă. Singura ta grijă este să-ţi rămână destule cărţi de citit” (Limba salvată, Art, 2012); dar abia acum, când cumpăr & iau cu împrumut cărţi de la mai multe librării din Chişinău, îi simt întreaga „nedreptate” (cu ghilimelele de rigoare) – şi dacă într-adevăr „n-au mai rămas destule cărţi de citit”?! (că de recitit, ai de unde!) Ultimul târg de carte „Gaudeamus” de la Bucureşti, din noiembrie curent, n-a făcut decât să-mi întărească temerea – se reeditează tot mai mult (e vremea seriilor de autor, la Humanitas, Polirom, Univers ş.a.), pe când noutăţile bat oarecum în retragere (strategică?!).
Şi dacă tocmai se scriu viitoarele capodopere, ale literaturii naţionale şi universale (nu că primele n-au putea intra în cea de-a doua categorie)?!
Să avem răbdare cu timpul!
