Nimeni nu s-a gîndit că aşa numitul „picnic pan-european“, care a avut loc pe data de 19 august 1989, va avea consecinţe istorice. Acţiunea s-a desfăşurat sub egida a doi politicieni: deputatul european Otto von Habsburg şi ministrul de stat din guvernul Ungariei, comunistul reformist, Imre Pozsgay.
Organizat de Uniunea pan-europeană şi mişcarea de opoziţie, Forumul Democrat Ungar, picnicul a fost gîndit ca o demonstraţie pacifistă. Acţiunea a avut loc în apropierea
frontierei austro-ungare, lîngă oraşul Sopron. Cele două ţări vecine, care aparţineau celor două blocuri ideologice adversare, au decis ca frontiera să fie deschisă timp de trei ore. În cursul acestui eveniment experimental, cetăţenii puteau să circule nestingheriţi şi să viziteze localităţile din zona de frontieră.
Faptul că guvernul de la Budapesta nu se va opune acestui experiment s-a putut deduce deja din declaraţiile ministrului ungar de externe, Gyula Horn, care a vizitat Austria pe data de 27 iunie. Cu acest prilej, Horn împreună cu omologul său austriac, Alois Mock, au tăiat, în mod simbolic, o bucăţică din gardul de sîrma ghimpată care despărţea cele două ţări.
Într-o declaraţie difuzată în aceeaşi zi de către postul de televiziune austriac, Gyula Horn şi-a exprimat speranţa că în curînd ţările europene nu vor mai fi divizate:
„Este cel mai fericit moment din ativitatea mea diplomatică şi politică. Am deschis o fereastră către viitor. Este şi o mare speranţă ca într-o bună zi, în cîţiva ani, ceea ce ne desparte în toată Europa - prin ziduri şi garduri cu sîrma ghimpată - să dispară pentru totdeauna.“
Speranţa lui Horn se va împlini cu mult mai repede. Asta în pofida încercărilor unor dinozauri comunişti, de genul Honecker sau Ceauşescu, care se opuneau mersului istoriei. Într-o cuvîntare rostită în ianuarie 1989, plin de sine, Honecker mai afirma că Zidul Berlinului va există şi peste o sută de ani.
Ceauşescu, în schimb, a hotărît în vara anului 1989, fortificarea frontierelor spre Ungaria, precum sublinia şi televiziunea austriacă în reportajul dedicat vizitei lui Gyula Horn.
Decizia regimului de la Bucureşti a fost determinată de faptul că în Ungaria se aflau la vremea respectivă aproximativ 20 000 de refugiaţi români. Autorităţile de la Budapesta le-au acordat refugiaţilor dreptul de şedere şi au refuzat să-i expulzeze în România.
Dar, în acelaşi timp, s-au aflat în Ungaria şi mii de est-germani care au refuzat să se mai întoarcă în RDG.
Aflînd despre picnicul austro-ungar, numeroşi est-germani s-au îndreptat spre frontieră. Potrivit unor estimări, peste 600 de RDG-işti ar fi profitat de deschiderea temporară a graniţei şi au trecut nestingheriţi pe teritoriul Austriei.
