Știrea prăbușirii ultimelor resturi ale casei în care s-a născut Constantin Brîncuși la Hobița și declarațiile pline de ipocrizie ale Ministerului Culturii le-am citit pe Internet la sfîrșitul săptămînii trecute în timp ce vizitam pavilionul consacrat publicațiilor de artă la Tîrgul internațional de carte de la Frankfurt. Mă aflam, mai precis, la standul Editurii Hirmer, una din cele două sau trei edituri germane specializate în publicarea cataloagelor unor mari sau semnificative expoziții de artă. Tocmai primisem în serviciu de presă și răsfoisem repede un Catalog, realizat foarte frumos, al expoziției „Cosmosul lui Kirchner: Dansul”. Albumul de artă cu studii despre pasiunea pentru dans a marelui pictor expresionist german Ernst Ludwig Kirchner (1880-1938) a apărut sub îngrijirea lui Brigitte Schad, directoarea unui mic muzeu al Societății KirchnerHAUS de la Aschaffenburg.
Aschaffenburg este orașul, situat pe malul rîului Main, la limita de nord a Bavariei, în care Kirchner s-a născut. Cum aveam să aflu la scurtă vreme, vizitînd excepționala expoziție deschisă zilele trecute și care reunește, aduse din mai multe colecții de artă germane și elvețiene, 70 de piese (acuarele, gravuri, guașe, desene, cărți poștale ilustrate) a căror temă comună este dansul, Kirchner s-a născut la Aschaffenburg în 1880. Orașul l-a părăsit însă curînd, urmînd un periplu – Chemnitz – Dresda – Berlin – Davos - al unei vieți, marcate pe fundal de politică, în esență de consecințele Primului Război Mondial și de politica discriminatorie și ultraconservatoare a regimului nazist, ce l-a aruncat în categoria așa-numiților artiști „degenerați”.
Familia lui Kirchner, al cărui tată era patronul unei fabrici de hîrtie, avea să se mute la Chemnitz, în Saxonia, în 1890, iar viitorul pictor să-și facă studiile la universitățile din Dresda și pentru scurtă vreme München. Puține, așadar, legături cu orașul natal, Aschaffenburg, unde memoria i-a fost totuși păstrată și cultivată cu pioșenie, și unde localnicii au format o Societate ce și-a propus transformarea casei în care s-a născut într-un muzeu. Clădirea – cum mi s-a explicat la Aschaffenburg - a fost cumpărată și pusă la dispoziția Societății de către proprietarul unui lanț de case de joc, iar membri Societății au inițiat procesul de restaurare a ei, inițial, pentru a aduna fonduri, închiriind apartamentele de la etaj.
Muzeul a fost creat în cele din urmă la parterul casei și, după cîteva expoziții și primirea unor contribuții mai importante de la diverși admiratori și colecționari de artă, întreaga casă a fost restaurată, muzeului fiind pe cale să i se adauge acum o „Cameră Kirchner”, la etaj, cu o bibliotecă de specialitate, ce va fi pusă la dispoziția cercetătorilor mișcării expresioniste și a vieții pictorului. În paranteză fie spus, un gest ce sugerează cît de diferită este atitudinea față de memorie și istorie între lumea și societatea în care s-a născut Constantin Brîncuși și cea germană...
Din cosmosul unui pictor expresionist: „Dansul” la Ernst Ludwig Kirchner
Altfel, poate nici una din temele abordate de Ernst Ludwig Kirchner de-alungul vieții, artist extrem de prolific, nu este atît de atractivă ca aceea a corpului uman în mișcarea dansului. O mică gravură, făcută cadou unei cunoștiințe ce îl felicitase la împlinirea a 50 de ani, sugerează cu prisosință - și un grad de umor - pasiunea pictorului pentru dans. Gravura, un autoportret, are în centrul ei pupila ochiului în care este desenată o dansatoare.
Interesul lui Kirchner și desenele sale din perioada trăită la Berlin, iar apoi în Elveția, la Davos, s-a îndreptat spre dans ca spre o formă de cult în societatea timpului său, ca ilustrație și studiu a corpului uman în baletul clasic pe scenă – în relație cu dansatoare expresioniste de mare faimă ce i-au devenit prietene, ca Mary Wigman, Gret Palucca, Berthe Trümpy și Vera Skoronel - și, de asemenea, într-un demers - s-ar putea spune - de culegător de folclor, urmărind, desenînd și în final documentînd dansul țăranilor elvețieni în anii 1920-30.
Afectat psihic și fizic de ororile Primului Război Mondial, Kirchner ajungea să fie tratat în sanatoriile elvețiene și se stabilea, de la începutul anilor 1920, la Davos. În cele aproape două decenii pe care avea să le mai trăiască, perioadele de deprimare aveau să alterneze cu unele de creație frenetică.
La 15 aprilie 1931 îi scria partenerei și iubitei sale Erna Schilling: „Dragă Erna, plăcile de patefon au sosit și totul a fost înregistrat. E genial, îți mulțumesc. Poulenc este foarte frumos, Stravinski cu un ritm viguros, Ravel, liric și agreabil. Iar dansul din buric a durat toată dimineața. Formidabil. Dacă poți, cere plăci ce se pot cînta cu acul de agată. Avem nevoie de ceva într-adevăr răsunător. Marseilleza și vechiul marș Dessauer sau marșul Hohenfriedberger, ceva cu mult Bum-Bum-Bum”.
În plină glorie, cu expoziții deschise în 1937 la Muzeele de artă din Basel și Detroit, Kirchner avea să fie marcat de includerea a 32 dintre lucrările sale în expoziția demonstrativă nazistă a artei zise „degenerate”. Ulterior, regimul nazist înlătura din muzeele și expozițiile din Germania 639 dintre lucrările sale. La 15 iunie 1938, Ernst Ludwig Kirchner se sinucidea în grădina casei sale de la Frauenchirchen-Wilboden în Elveția.
