Linkuri accesibilitate

Plahotniuc, oligarhul fugar sancționat de SUA, vrea să revină în politică  


Vlad Plahotniuc în timp ce susține un discurs în fața membrilor și simpatizanţilor Partidului Democrat din Moldova, 13 ianuarie 2016
Vlad Plahotniuc în timp ce susține un discurs în fața membrilor și simpatizanţilor Partidului Democrat din Moldova, 13 ianuarie 2016

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, care a părăsit Republica Moldova după ce a fost debarcat de la putere în vara lui 2019, declară că sancțiunile americane care i-au fost aplicate recent nu-l împiedică să revină în politica moldovenească și „să scoată țara din criză”.  

Într-un interviu exclusiv oferit, prin intermediul avocatului său, portalului tribuna.md, Plahotniuc anunță că revine în politica moldovenească, deocamdată de la distanță, invocând dosarele penale în care este cercetat de justiția din Moldova.

„Am să încep să comunic la telefon, dar și prin platformele de comunicare online cu oamenii din teritoriu, cu foștii colegi, cu politicienii actuali și foști din opoziție”, a precizat Plahotniuc.

Comentând recenta decizie a Ministerului de Finanțe al SUA (Departamentul Trezoreriei) de a-l sancționa pentru „acte de corupție sistemică”, oligarhul a spus că „acesta era un efect de așteptat după bocetele, isteriile și insistențele Maiei Sandu pe lângă cancelariile străine”. El nu exclude că ar putea contesta, prin avocații săi, sancțiunile americane.

Statele Unite impun sancțiuni contra lui Vlad Plahotniuc și a lui Ilan Șor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:37 0:00

Anunțat în căutare internațională și cercetat pentru diferite crime de autoritățile moldovene, Plahotniuc susține că dosarele penale în care este vizat, inclusiv în „furtul miliardului”, sunt deschise de actuala guvernare și se declară nevinovat.

„După 3 ani de căutări, dosarele inițiate de procurori nici în judecată nu au ajuns, grație lipsei de probe. Învinuirile celor din PAS în adresa mea s-au dovedit a fi un balon umplut cu aer galben”, a spus fostul fruntaș democrat.

Trezoreria americană a anunțat, pe 26 octombrie, că a impus sancțiuni împotriva lui Plahotniuc incluzându-l pe lista Magnitsky. Autoritățile de la Washington susțin, între altele, că oligarhul a controlat aparatul judiciar și asupra sistemului de forță din R. Moldova, pentru a-și submina rivalii politici și de afaceri.

În total, au fost supuse sancțiunilor 9 persoane și 12 entități, inclusiv Partidul Șor și liderul acestuia, Ilan Șor, care a fugit din R. Moldova în 2019, la fel ca Plahotniuc.

XS
SM
MD
LG