Din cauza conflictului din Ucraina și a crizelor asociate, peste 30% din populația din Moldova ar putea ajunge sub pragul sărăciei, iar în următorul an fiecare al doilea moldovean riscă să devină sărac. Acestea sunt prognozele Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, care arată că, în cazul unui război prelungit în Ucraina, realizările socio-economice ale Moldovei în calitate de țară vecină ar putea fi periclitate, transmite IPN.
„Efectele economice ale războiului din Ucraina vor fi resimțite în întreaga regiune și milioane de oameni vor avea nevoie în lunile următoare de sprijin urgent”, a declarat Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova, citată într-un comunicat de presă.
„Continuăm să extindem sprijinul nostru pentru Moldova pentru a acoperi multiplele necesități ale celor care au fugit de violență și pentru a susține comunitățile-gazdă. Dar, pentru a preveni și mai multe suferințe umane și colapsul economiilor locale, războiul trebuie să înceteze. Oamenii din regiune au nevoie urgentă de pace, pentru a preveni căderea liberă în sărăcie”, a mai spus Dima Al-Khatib.
Legăturile economice apropiate ale Republicii Moldova cu Ucraina și Federația Rusă, escaladarea crizei energetice și impactul fluxului de refugiați sunt factorii care contribuie la aprofundarea crizei. Impactul acesteia se simte deja în țară și se va amplifica, dacă războiul va continua, consideră experții PNUD.
Acum o săptămână, tot un raport PNUD arăta că în cazul în care invazia militară rusă din Ucraina se va transforma într-un conflict prelungit, aproape 30% din populația de 44 de milioane de locuitori ai țării ar putea ajunge sub pragul sărăciei, în timp ce alte 62% ar risca să intre în sărăcie în decurs de un an.