În ultimele trei decenii s-au publicat nenumărate studii, analize, articole şi monografii despre literatura şi scriitorii din perioada comunistă. În mai toate aceste scrieri s-a pus accentul pe represiunea contra unor scriitori, pe formele de cenzură ideologico-politică şi rolul serviciilor secrete.
Un capitol neelucidat, chiar ignorat de către cercetători şi istorici, este un aspect inedit din vastul complex al literaturii create în perioada comunistă, atît în Uniunea Sovietică şi în republicile unionale, inclusiv în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, dar şi în ţările blocului sovietic.
Este vorba despre creaţii literare concepute, prezentate şi publicate de către ofiţeri ai serviciilor secrete sau militari din rândurile armatelor. O primă încercare de tematizare a acestui câmp necercetat aparţine lui Philip Oltermann, care a publicat la Londra un studiu despre Cenaclurile poeţilor Stasi şi activitatea literară a unor ofiţeri („The Stasi Poetry Circle. The Creative Writing. Class that Tried to Win the Cold War“, Faber & Faber Verlag, London 2022).
La baza modelului de funcţionare a cenaclurilor cu circuit închis se aflau exemplele şi practicile sovietice. În fosta Republică Democrată Germană (RDG/DDR) aceste cenacluri au funcţionat în cadrul unor unităţi ale Securităţii Statului, Stasi, inclusiv în unităţi ale grănicerilor. Oltermann prezintă mai mulţi poeţi cu epoleţi care frecventau aceste cenacluri, descoperind că unii dintre ei deveniseră la un moment dat victime ale unor acţiuni de supraveghere, fiind bănuiţi de abateri de la linia ideologică a partidului conducător.
Autorul studiului se concentrează asupra activităţilor cenaclului literar ce funcţiona în cadrul regimentului de pază est-german și care purta numele celui care a înfiinţat poliţia politică sovietică, Felix Djerjinski. Spre surpinderea lui Oltermann, între numeroasele texte literare consultate a descoperit chiar scrieri cu un nivel artistic remarcabil. (Numeroase citate din aceste creaţii au fost folosite de către Michael Meyer într-un eseu radiofonic intitulat: „Clubul poeţilor vigilenţi”, unde analizează şi volumul lui Oltermann - care este şi corespondentul ziarului „Guardian” din Berlin.)
Cluburi destinate aşa-numitelor „activităţi culturale” din cadrul unităţilor militare au existat şi în România. Din publicaţii răzleţe se cunosc şi numele unor autori care se bucurau de aprecierea şi susţinerea armatei şi Securităţii. Cea mai cunoscută figură literară, autor de poezii de partid şi de stat şi o prezenţă constantă în presa civilă, a fost poetul Nicolae Tăutu (1919-1972). El este şi autorul poeziei, „Ofiţerul de Securitate”, pe care a publicat-o în „Buletinul intern pentru aparatul Securităţii Statului”, în „numărul festiv dedicat aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Securităţii, la 30 august 1948” (cf. Securitatea, Nr. 3, 1968, p. 12).
Dar pe lîngă ofiţerul de armată Tăutu au mai existat şi ofiţeri de Securitate care-şi publicau textele în presa cotidiană. Unul dintre aceştia a fost locotenent-colonelul Ioan Indrei care răspundea în cadrul Securităţii din Timişoara de sectorul „cultură şi artă”. În ziarul „Drapelul roşu”,
din 15 decembrie 1985, de exemplu, a publicat sub un nume uşor modificat, Andrei Indrei, poezii în stilul liricii naţionalist-ceauşiste dedicate lui Avram Iancu.
Un alt ofiţer-„scriitor” de Securitate (fost şef adjunct al serviciului de paşapoarte din cadrul Inspectoratului Judeţean Timiş al Ministerului de Interne care a publicat şi mai multe cărţi), a fost Nicolae Danciu Petniceanu (1936-2020). Prin anii 1980, acesta fusese preşedintele cenaclului timişorean „Victor Eftimiu”. Asemenea altor ofiţeri, scriitorul „patriot” diletant Petniceanu a devenit după 1990 colaborator al revistei radical-naţionaliste „România Mare”, susţinînd astfel şi linia politică revizionistă în favoarea reabilitării lui Ion Antonescu, promovată de echipa agitatorilor de profesie, dirijată de Corneliu Vadim Tudor. Totodată, Petniceanu a fost după revoluţie şi cofondator al revistei neo-protocroniste „Vestea” în care şi-a publicat textele pseudo-literare.
Cel mai cunoscut autor din această categorie, care s-a impus însă abia după 1990, a fost Pavel Coruţ (1949-2021). În romanele sale care s-au bucurat de un mare succes, Coruţ s-a manifestat ca apologet al serviciilor secrete şi ca ideolog al neonaţionalismului postcomunist.
