Linkuri accesibilitate

„Politica pașilor mici ar putea duce într-un final la federalizarea Rep. Moldova” (Nicolae Negru/Radio Chișinău)


Ziarul de Gardă scrie că după ce s-a judecat anterior cu Primăria pentru a privatiza terenul din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, Regata Imobiliare SRL a acționat în judecată Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI), de pe lângă Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cerând anularea deciziei de revocare a avizelor la schița de proiect privind construirea unui centru de agrement cu 7 etaje în locul cafenelei „Guguță”. În cererea adresată instanței de judecată, SRL Regata Imobiliare contestă actul administrativ adoptat de CNMI și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în raport cu schița de proiect și proiectul de execuție privind construirea unui centru socio-cultural și de agrement, considerându-l neîntemeiat și pasibil de casare, scriu jurnaliștii.

Abordarea președinției albaneze nu vine cu nimic nou, iar politica pașilor mici ar putea duce într-un final la federalizarea Rep. Moldova, consideră editorialistul Nicolae Negru, într-un comentariu pentru Radio Chișinău despre perspectiva acordării unui statut special regiunii transnistrene, încurajată de noua președinție albaneză a OSCE. Cheia rezolvării conflictului se află de fapt la Moscova, consider expertul. Federația Rusă se folosește de OSCE pentru a-și impune agenda la Chișinău și Kiev, a declarat analistul pentru Radio Chișinău. „E o tactică perfidă. După mișcările Rusiei în Ucraina, se vede că ea vrea să federalizeze, și Ucraina, și Republica Moldova. OSCE e dornic de progrese și acceptă tot ce vine din partea Rusiei”, a menționat Nicolae Negru.

Politologul Dionis Cenușă afirmă că lidera PAS, Maia Sandu, scoate în evidență că nu exista comunicare suficientă cu cei de la Platforma DA, de aceea, pentru circumscripția din Hâncești fiecare forță politică vine cu propriul candidat, informează TRIBUNA. „Problema esențială constă în rivalitatea dintre Sandu și Năstase, rivalitate care va dispărea doar atunci când cele doua formațiuni vor fuziona, iar Președintele formațiunii noi va fi ales în baza unei votări democratice interne. În alte condiții, vom vedea decelerarea inevitabila a Platformei DA în favoarea PAS, dar și desființarea încărcăturii simbolice a ACUM”, a scris Cenușă.

Despre cele două minute care pun la îndoială sinceritatea lui Stoianoglo scrie Alexandru Cozer pentru Cotidianul.md. După prezența din cadrul unei emisiuni televizate, la scurt timp de la instalarea sa în funcție, procurorul general Alexandr Stoianoglo a punctat din nou decisiv la impresia artistică luni, când a citit mai bine de o oră un raport cu privire la activitatea procuraturilor specializate, menționează autorul. După ce a vorbit despre o serie de nereguli comise de cele două procuraturi, despre care s-a tot discutat în acești ani, Stoianoglo chiar și-a cerut scuze în fața cetățenilor pentru ilegalitățile comise de actualii săi subalterni. În special faza cu scuzele i-a înduioșat extrem pe unii, care au și afirmat fără tăgadă că Procuratura are un „altfel de șef”, scrie Cozer. „Totuși, chiar și în acest raport, atât de lăudat de unii, s-au strecurat și unele detalii care, în viziunea mea, pun la îndoială sinceritatea lui Stoianoglo”, se menționează în material. Cozer se referă mai ales la dosarul privind finanțarea PSRM.

Relațiile dintre Maia Sandu și Andrei Năstase par să se răsfrângă atât asupra PAS-ului, cât și a Platformei DA, afirmă analistul politic Vitali Catană, citat de Politics.MD. Explicația este relativ simplă, explică el: „PAS și PPDA, Maia Sandu și Andrei Năstase, stau pe aceeași pășune electorală”. Potrivit analistului, evoluțiile dintre Sandu și Năstase au arătat că moșia este una, iar succesul este variabil. „Cei doi lideri au reușit să se eclipseze unul pe altul în funcție de momentul în care unul sau celălalt a comis o gafă sau a suferit un eșec politic”, conchide Catană.

Situația privind arestarea șefului Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, este calificată de unele surse media din Vest drept „răfuială” a președintelui socialist Igor Dodon, se arată într-un material publicat de portalul Emerging Europe, citat de Ziarul Național. Și asta pentru că liderul informal al Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), aflat la guvernare, a ajuns subiect de investigații în dosare privind finanțarea ilegală a campaniei sale prezidențiale în 2016, dar și sponsorizarea generoasă a PSRM din Rusia, se scrie în material.

Jurnal.md o citează pe fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco care afirmă că actuala conducere a tăiat circa 186 milioane lei din banii dedicați majorării salariului medicilor de familie și întregului personal medical din medicina primară, redirecționându-i spre servicii spitalicești sau alte servicii. Și asta pentru că actuala guvernare vrea să mențină salariile mizere, astfel ca personalul medical să fie nevoit să accepte plăți de la pacienți, iar acceptându-le, să devină șantajabili și controlați, spune fosta ministră. „Să oferi unui medic doar 500 de lei brut pentru un salariu de 5.000 lei e puțin mai mult decât nimic”, afirmă Nemerenco.

Jurnalistul nu mai este persoana care anunță faptele, ci persoana care le confirmă, scrie Viorica Zaharia într-un comentariu pentru portalul Mediacritica.md. În opinia ei, rețelele sociale au făcut presa mai leneșă și transmisiunile online au făcut presa mai leneșă. Zaharia afirmă că aceste ouă instrumente au transformat presa într-o cutie de rezonanță care tirajează declarații, opinii, imagini, de multe ori fără prea multe intervenții de profesionist. „Comoditatea și ispita vitezei riscă însă să transforme mass-media într-o clonă a Facebook-ului”, conchide autoarea.

XS
SM
MD
LG