Linkuri accesibilitate

Politician versus cetățean. În ce măsură au nevoie unul de celălalt?


La Olănești, raionul Ștefan Vodă.
La Olănești, raionul Ștefan Vodă.

Valentina Ursu în dialog cu locuitori din Olănești, Ștefan Vodă, și cu poeta, textiera şi managera PR Ioana Isac.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:37:12 0:00
Link direct

Fiecare al cincilea moldovean intenționează să plece din țară, arăta la finele verii un sondaj realizat de IDIS Viitorul. Toți cei care au fost chestionați au spus că au cel puțin un membru al familiei sau o rudă peste hotare. Tinerii rămân a fi cei mai interesați de a-și lega viitorul de străinătate. Mai exact, sunt 30 la sută dintre persoanele de până la 29 de ani. Datele studiului mai arată că fiecare al treilea moldovean este preocupat cel mai mult de sărăcie și de viitorul copiilor. Politician versus cetățean. În ce măsură au nevoie unul de celălalt? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.

Valentina Ursu
Valentina Ursu

Timp de 27 de ani, moldovenii merg conștiincios la alegeri, votând politicieni patrioți, în speranța că aceștia îi vor salva de mizerie și sărăcie. Până în prezent au fost aleși sute de politicieni patrioți în Legislativul de la Chișinău – patrioți pro-Moldova, patrioți pro-Rusia, patrioți pro-România, patrioți pro-UE, patrioți pro-CSI. Cu toate acestea, în loc cetățenii să iasă din sărăcie, așa cum spun ei, țara lor a ajuns pe marginea prăpastiei. Când se intersectează interesele politicianului cu ale cetățeanului? Am căutat să aflu de la locuitorii din Olănești, Ștefan Vodă, o localitate situată la hotarul moldo-ucrainean.

– „În Moldova se trăiește azi foarte greu, disperat și fără viitor, dacă doriți.”

Europa Liberă: De ce atât de pesimiști sunteți?

– „Suntem pesimiști. În primul rând și în primul rând, avem posturi de televiziune private, monopolizate, care spală creierul cetățenilor și nu vor să redea realitatea. Cineva, cândva va trebui să răspundă pentru spălarea asta de creier. Lumea nu este informată, posturile de televiziune unde se mai vorbește careva adevăr nu se prind la noi, la periferie, înțelegeți? Cetățeanul este indus în eroare și el cade pradă atunci când i se întinde un bănuț, când i se întinde un pachet de macaroane. Și asta este o tragedie a neamului, este o rușine. Unica ieșire din situație este aderarea la Uniunea Europeană, unde valorile umane sunt împărtășite și sunt în capul mesei – înțelegeți? – drepturile omului sunt respectate. Noi în Republica Moldova nu avem justiție, nu avem, instituțiile statului nu lucrează pentru cetățean, lucrează împotriva omului. Chiar legile primite de ultima oră în Parlament sunt împotriva cetățeanului de rând.”

Europa Liberă: Dar care sunt acele legi care nu sunt în favoarea omului?

– „Legea care cu amnistia fiscală, acestea care cu primirea cetățeniei contra bani, contra plată. Noi nu știm pe cine primim în țară. Iată acum, după înlăturarea legii de patentă – că eu sunt pedagog de specialitate, dar vedeți unde activez –, după Anul Nou nouă ni se retrage patenta. În acest caz, eu cu familia mea supraîmplinesc numărul de plecare peste hotare. Eu nu am la ce rămâne în țara asta, fiindcă eu am doi copii și ei trebuie hrăniți, trebuie îngrijiți. Ca atare, dacă aș fi ales calea plecării, eu demult plecam, dar cu cine aveam să las copii acasă, doamnă, că îngrijesc doi copii străini și pe ai mei, cui să-i las?”

Europa Liberă: Cine poartă responsabilitate mai mare – clasa politică, cei care guvernează sau cetățenii care au trimis acești politicieni să administreze treburile statului?

– „Clasa politică, pentru că ei când s-au dus în Parlament ne-au reprezentat, dar la un moment dat ei nu ne mai reprezintă și Republica Moldova este un stat captiv, vocea cetățeanului nu se aude. Noi degeaba strigăm. Iaca trei săptămâni în urmă am fost la Consiliul economic al Ministerului Economiei și ce credeți? Ne aud, ne aud și pe urmă spun că nu avem rezultatul. Noi sunăm, alergăm din urma lor: „Domnilor, ce facem? Ne-ați auzit? Coborâți cu picioarele pe pământ, veniți la Olănești, vedeți ce se face, vedeți condițiile în care activăm noi”. Și în același rând și cetățeanul. Dar vedeți Dvs. câte proteste s-au făcut și nimeni n-a ieșit în fața protestatarilor? Eu sunt pentru asta ca politicianul să recunoască că el nu a făcut nimic și să se retragă. Dă-te, măi omule, în umbră, că tu n-ai făcut nimic pentru pământul acesta, pentru țara asta!”

Europa Liberă: Ar ierta cetățeanul politicianul care a greșit și vine să-și ceară iertare?

– „Eu nu cred că în Republica Moldova există politicieni care ar putea să-și ceară iertare, pentru că la mijloc este banul, este businessul. Din momentul în care te-ai dus în Parlament trebuie să fii slugă a poporului, nu să dezbini poporul. Iată situația!”

VIDEO. De vorbă cu Sergiu Carama, locuitor din Ștefan Vodă.

Europa Liberă: Această dezbinare a societății moldave trage înapoi statul?

– „Ne trage înapoi. Noi suntem la coada unor state chiar și din Africa și ne este rușine. Sub coasta Europei, țară europeană, pe teritoriul european și, uite, la ce am ajuns noi – la sapă de lemn.”

Europa Liberă: Ce sfaturi aveți pentru cei care vor veni să vă ceară votul?

– „Aceștia care s-au aflat la guvernare nici să nu mai încerce să cerșească votul nostru, că n-au nicio șansă, cel puțin, în fața mea și a familiei mele! Vă mulțumesc mult!”

– „Toate partidele care s-au perindat la guvernare, toate s-au folosit de slăbiciunea sau de incompetența și neputința acestui popor. Totul este politizat și conducerea este cointeresată ca poporul să vorbească mai mult de politică, să fie sustras de la problemele sociale și rezultă un calambur.”

„Atât timp cât n-o să avem un lider adevărat, la normalitate n-o să venim.”
„Atât timp cât n-o să avem un lider adevărat, la normalitate n-o să venim.”

Europa Liberă: Se apropie ziua alegerilor parlamentare, zi în care cetățenii vor fi adevărații stăpâni, vor fi suveranul; ei vor decide cum să trăiască în următorii patru ani. Cât de ușor e astăzi să faci această alegere?

– „Alegerea nu este greu de făcut. Este vorba că a ajuns la culmea când se încearcă răbdarea populației prin anularea alegerilor, prin falsificarea proceselor judiciare, prin falsificarea dosarelor în Procuratură. Asta nu este normal...”

Europa Liberă: Cum se revine la normalitate?

– „Atât timp cât n-o să avem un lider adevărat, la normalitate n-o să venim.”

Europa Liberă: Ce trebuie să facă liderul acesta?

– „Să întoarcă fața spre popor prin convingerile și prin mentalitatea lui. Când se va naște așa un lider, nu noi să-l selectăm, dar el să vină, o să se vadă deodată, cu ochii închiși o să-l simțim că acesta este un lider, fiindcă orișice activitate de jos – proteste, demonstrații – asta duce numai la revoluție. Revoluția aduce dictatură și numai de la vârf, când face domnitorul, începe reforma în folosul poporului, atunci poporul va avea izbândă. ”

„Noi îmbătrânim, puteri n-avem, copiii s-au dus în Italia și nu are cine ne ajuta. Și cu se trăim noi?”
„Noi îmbătrânim, puteri n-avem, copiii s-au dus în Italia și nu are cine ne ajuta. Și cu se trăim noi?”

Europa Liberă: Ce valoare are buletinul de vot când îi pune cetățeanul ștampila?

– „Nicio valoare. Zero, zero! Asta-i o mimare a alegerilor, fiindcă poporul îi indus în eroare de la început, plus falsificările masive care o să aibă loc. Eu am activat în acest domeniu și știu cum se fac lucrurile astea. Altă vorbă că am trecut parcă la niște tehnologii informaționale, dar minimum 20% oricum este posibilitate de a le falsifica.”

– „Noi îmbătrânim, puteri n-avem, copiii s-au dus în Italia și nu are cine ne ajuta. Și cu se trăim noi? Cu o mie de lei pensie, ce să facă omul de la sat? De trebuie să ari, trebuie să plătești, de trebuie să semeni, trebuie să plătești, trebuie să strângi (recolta), trebuie să plătești, că nu ai cu ce. Îi tare greu pentru pensionari.”

Europa Liberă: Dar o dată la patru ani mergeți și alegeți politicienii, deputații în Parlament să vă ușureze viața?

– „Da! Și? Ei și-o ușurează pe a lor și pe a neamurilor lor, dar de omul de la sat nu-și bat capul. Plahotniuc le dă la lume măriri de salariu, la femeile care nasc – ajutoare și ce la mai dă... De unde, el cum așa de mare venit are până n-a furat? Ei au furat și au și au să mai aibă, dar omul de la sat trăiește cu chin și cu necaz.

Europa Liberă: Dar o să mergeți să votați?

– „O să merg! D-apoi cum să nu votez?”

„Nu cred că se va rezolva, fiindcă nimeni nu-și bate capul de nimic.”
„Nu cred că se va rezolva, fiindcă nimeni nu-și bate capul de nimic.”

Europa Liberă: Cât îi de valoros votul cetățeanului?

– „Îi tare valoros! Numai că eu, bunăoară, când l-au votat pe Dodon, apoi nu eram pe listă în satul meu natal și m-am dus în satul vecin, fiindcă noi suntem într-o primărie. Acolo erau pridnestrovțî (transnistreni), toți votau pe copeică, că după aceea, ei iaca vând pe aicea și s-au răsuflat: „dar nouă ne-au dat bani și noi am fost și am votat”. Eu m-am dus acolo, că eram în stare să mă întorc înapoi, să nu șed în rândul acela, pentru că ei erau din Pridnestrovia (Transnistria) aduși centralizat să voteze și trebuia să șed în rând.”

Europa Liberă: Credeți în rezolvarea problemei transnistrene?

– „Nu cred că se va rezolva, fiindcă nimeni nu-și bate capul de nimic.”

Europa Liberă: Am ajuns aici, la Olănești, unde se face piață în zi de duminică. Întrebăm lumea cum se trăiește azi în Moldova. Pe ce cale merge țara?

– „Ei, d-apoi pe ce cale?... Nu prea bună. Totu-i scump, pensiile îs mici, toți îs pentru dânșii numai din guvernare. Dar pentru noi ce? Nu-i nimic bun.”

Europa Liberă: La dvs. vin o dată la patru ani și vă cer votul.

– „Umblă din casă în casă, obeșcesc (promit) marea și sarea, dar n-a făcut nimeni nimic. Ei vor pentru dânșii, dar nu pentru norod, pentru popor, pentru lume.”

Video. Olga Ceapchi, consilier în Ștefan Vodă.

Europa Liberă: Promisiunile pe care le fac o dată la patru ani că vor aduce bunăstare în casa cetățeanului, vor rezolva problema transnistreană, vor îmbunătăți calitatea justiției, vor lupta împotriva corupției...

– „N-a fost și nici n-are să fie asta. Și cu Pridnestrovia (Transnistria) asta. Iaca eu am neamuri acolo. Și ce eu mă pot duce? Aceia că-s rodnîie (de-ai noștri), moldoveni, dar noi îi primim – buni și răi, cum sunt, așa îi primim.”

Europa Liberă: Există șanse să fie soluționată această problemă transnistreană?

– „Nu! Niciodată n-o să fie. Ce rusul s-a dus? Nu s-a dus. Și cei care sunt aici și trăiesc ei vorbesc în limba moldovenească ori românească? Nu vorbesc. Am o rusoaică chiar în mahala, care are 82 sau 83 de ani și ea vine la mine și eu îi spun moldovenește, dar ea îmi spune rusește. Rusul a fost și rusul... Și nici n-are să se ducă.”

Toată lumea fuge din țară, pleacă după hotare. Iaca, chiar eu am o fiică, s-a dus în Germania și nu vrea să se întoarcă înapoi. ”
Toată lumea fuge din țară, pleacă după hotare. Iaca, chiar eu am o fiică, s-a dus în Germania și nu vrea să se întoarcă înapoi. ”

Europa Liberă: Igor Dodon de șapte ori s-a întâlnit cu Vladimir Putin și a spus că îmbunătățește relația dintre Chișinău și Moscova.

– „El se duce cu interesele lui, el se duce ca și cum s-ar duce la borș, cum mă duc eu la vecină după borș acru, așa se duce și el... El nu se duce să rezolve problemele. Iaca soțul meu a lucrat o grămadă de ani, în Rusia a lucrat și a plătit fondul social acolo. Nu-i cetățean al Rusiei și n-au vrut să-i dea pensie.”

Europa Liberă: Cine face viitorul Moldovei?

– „Numai cetățenii, dacă s-or lupta pentru viitorul lor, dar politicienii... Ce au adus ceva, au deschis ceva? Toată lumea fuge din țară, pleacă după hotare. Iaca, chiar eu am o fiică, s-a dus în Germania și nu vrea să se întoarcă înapoi. Să ai chiar și un salariu de 4.000, ce faci tu cu 4.000 de lei? Dar iaca cum noi suntem de-acum la pensie, o pensie de 900 de lei, eu toată o dau pe leacuri. Și-apoi soțul are o mie și ceva – uslugile (serviciile) le plătim, lumina, gazul, cumpără lemne, cumpără una-alta și-i greu...”

Europa Liberă: Cum ar trebui să fie acei politicieni care să vă cucerească simpatia, încrederea Dvs.?

– „Trebuie să fie buni, buni la suflet, calzi la inimă... Se luptă ei alde Năstase, alde Maia Sandu, dar și moldovenii noștri – să-ți spun la urmă – nu-s chiar buni.”

„Vrem în Europa, numai că conducătorii nu-s acei care trebuie să conducă țara.”
„Vrem în Europa, numai că conducătorii nu-s acei care trebuie să conducă țara.”

Europa Liberă: Acum multe partide vin la Dvs. cu mesajul că sunt „pro-Moldova”. Pentru Dvs. ce înseamnă acest mesaj?

– „Pentru mine-i dureros. Eu mă socot că sunt și moldovean, și român, cum am fost. La ruși am fost moldoveni, dar acum de când îi independența asta, ori cum să vă lămuresc, îs toți români. Toți am vorbit, și părinții mei au fost români de la români, și noi tot așa, și copiii mei tot așa.”

Europa Liberă: Unde vedeți Moldova? Mai aproape de cine?

– „De Europa!”

– „Vrem în Europa, numai că conducătorii nu-s acei care trebuie să conducă țara.”

Europa Liberă: Ei îs aleși de dvs.

– „Înainte de alegeri, ei spun una, dar când pe urmă se primește alta.”

Europa Liberă: Se apropie alte alegeri.

– „Da.”

Europa Liberă: Și iar au să vină cu promisiuni, cu programe electorale...”

– „Tot așa, da.”

Europa Liberă: Cum o să știți cine merită votul Dvs.?

– „Da, iaca, bani mai propun, mai mint poporul acesta al nostru. Și omul se duce după un kilogram de hrișcă, după niște bani acolo. Omul, el ca și calul știe să lucreze la pământ, că la noi e țară agrară, dar cu politica nu prea bine, el nu se uită la politică. Pe urmă se plânge, dar deodată el nu înțelege că ei promit și omul crede într-înșii, dar după asta... mai iese la demonstrații acolo și tot pe degeaba. Nu știu, noi credem deodată în tot și-apoi pe urmă ne căim că le-am dat votul. Toți îs buni când îs la alegeri, când le trebuie să le dai votul ca să iasă ei la putere și după ce iese, nu-și mai bat capul de norodul ista. Ei îs numai pentru dânșii și pentru buzunarul lor, pentru interesul lor.”

Europa Liberă: Cum vedeți viitorul Moldovei peste cinci, zece ani? Cum ați vrea să fie țara?

– „Eu aș vrea să fie o țară pro-europeană, cu Europa. Soția îi în Italia, băiatul e în Italia, iaca aist mai mititel tot a făcut documentele să se ducă tot în Italia. Și rămân eu singur acasă. Vrem în Europa, să fim o țară alipită de Europa.”

Video. Valeriu Berilă, fost președinte al raionului Ștefan Vodă

Europa Liberă: Valentina Ursu de la Radio Europa Liberă. Iată am poposit cu microfonul aici, la Olănești, și încercăm să aflăm părerile dvs. despre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, calea pe care merge, ce vor decide alegerile parlamentare din februarie...

– „Mătincă nimic. Lumea nu prea înțelege lucrurile reale.”

Europa Liberă: Care sunt lucrurile reale?

– „Să fim oleacă mai încrezători în oamenii aceștia care se poartă frumos și vor ceva pentru popor.”

Europa Liberă: Nu există politician care să nu fi spus că-i vrea binele acestui popor, că va lichida sărăcia, corupția...

– „Amăgește! Asta-i zero, asta ei toți amăgesc! Își fac față, dar când ajung la posturile pe care le-au căpătat, au uitat de promisiunile pe care le-au făcut poporului.”

Europa Liberă: Ce se va decide în cadrul acestui scrutin parlamentar?

– „A fost dl Dodon în Rusia la Putin și el a ieșit și vorbește, că tocmai am rămas eu surprinsă. „Мы должны дружить, мы должны друг друга поддержать, мы должны друг друга понимать” („Noi trebuie să fim prieteni, trebuie să ne susținem și să ne înțelegem”.) Cum vine asta?! Asta, vedeți, el ne pune nouă proptele ca lumea din Occident să aibă în noi încredere de a ne susține și noi undeva să ne dezvoltăm și să ne ducem cu lumea europeană, cu lumea civilizată. Las’ să fie rusul, că el a ocupat și acum el de noi își bate joc. Dar, iacătă, avem așa un prezident, că el amu tot face contra, că suntem de dreapta și de stânga și el pune proptele.”

„Dar noi nu suntem uniți. Și asta-i cel mai rău – ne dezbină rușii. Și așa mult rău au băgat sau au cultivat în popor, că ei zic că „nouă mai bine ne era cu rușii”. Măi, ce-ți era mai bine cu rușii, măi?!”
„Dar noi nu suntem uniți. Și asta-i cel mai rău – ne dezbină rușii. Și așa mult rău au băgat sau au cultivat în popor, că ei zic că „nouă mai bine ne era cu rușii”. Măi, ce-ți era mai bine cu rușii, măi?!”

Europa Liberă: Ce valoare are votul cetățeanului azi? Care-i prețul adevărat?

– „Nu vă pot spune. Cetățeanul în ziua de azi se uită la aista care îi toarnă macaroane peste urechi și ne vindem. Noi singuri ne ducem în groapă. Off, suntem noi niște oameni ai nimănui și ne bate vântul din toate părțile. Și dacă nu vor să deschidă bine ochii și să desfacă bine urechile cetățenii și să asculte realitatea, să asculte oamenii care mai spun câte ceva și șed numai și ascultă Estul, apoi degeaba mai suntem. Dar noi nu suntem uniți. Și asta-i cel mai rău – ne dezbină rușii. Și așa mult rău au băgat sau au cultivat în popor, că ei zic că „nouă mai bine ne era cu rușii”. Măi, ce-ți era mai bine cu rușii, măi?! Da, treziți-vă, Doamne! Tare greu se schimbă mentalitatea. Noi dacă am avea o mentalitate așa cum e în Europa, America, noi am fi cu totul altfel, dar noi nu putem acumula ceea ce ne trebuie nouă. Noi ne ducem ca racul – tragem în urmă, tragem... Dar Putin hodorogește ce trebuie și ce nu trebuie. Nu trebuie să fim noi cineva să ne apese, să ne asuprească, noi trebuie să fim oameni liberi și să uităm de jugul rusesc, și să uităm de GULAG, și să uităm de Siberia, și să uităm de toate celea pe care noi le-am tras, cum povestea mama că i-au scos și ultimul grăunte din sobă pe care l-a ascuns acolo într-o trăistuță ca să hrănească copiii.”

Europa Liberă: Cum vedeți viitorul Moldovei în patru, în cinci ani? Cum ați vrea să fie?

– „Dorința mea-i de a avea o pensie normală, nu de o mie de lei, de a mă duce unde vreau și cum vreau, să simt că eu trăiesc pe pământul meu și-s mândră de țara mea, că ea îmi poartă grijile și nevoile pe care eu le am. Dar în ziua de azi n-am nimic și nu pot face nimic; cu o mie de lei nu mai fac nimic. De multe ori îmi pun așa întrebare: cum ar putea un deputat să trăiască cu o mie de lei? Las’ să-mi dea măcar cele șapte mii pe lună, că eu aș fi cea mai mândră doamnă, dar așa îs cea mai păcătoasă.”

„Înainte de alegeri vin și-i amăgesc, promit multe, oamenii îi cred și la momentul actual încă mai jos ne-am dus.”
„Înainte de alegeri vin și-i amăgesc, promit multe, oamenii îi cred și la momentul actual încă mai jos ne-am dus.”

– „Oamenii de la țară îs lăsați uitării într-o sărăcie nemaipomenită, mai ales pensionarii. Săracii, vai de capul lor, n-are cine să caute de dânșii. Au asistenți sociali, dar ei se duc numai și le iau pâine și toată ziua bătrânul șede și așteaptă să vină cineva să-i zică „bună ziua!”.”

Europa Liberă: Cine a adus țara la sapă de lemn?

– „Cine a adus-o? Conducerea asta de la Chișinău, care de la ’90 încoace s-au schimbat unii pe alții, s-au spălat unii pe alții și au venit la putere și iacătă-i cum amăgesc poporul. Înainte de alegeri vin și-i amăgesc, promit multe, oamenii îi cred și la momentul actual încă mai jos ne-am dus.”

Europa Liberă: Dar ei guvernează, că au ajuns cu votul Dvs. la putere.

– „D-apoi au ajuns, că au amăgit oamenii. Toată elita Moldovei, toți oamenii deștepți au plecat peste hotare, au rămas acești bătrâni și acei care n-au gândire. Că acești care-s la putere, când vin alegerile, amăgesc oamenii că iaca o să mărim salariile, o să mărim pensiile și nu fac nimic, se gândesc numai la familia lor și la copiii lor, dar la oamenii dimprejur nu se gândesc deloc. Trebuie de ales niște oameni care îs cu inimă și să se gândească la popor, nu la dânșii.”

„Mie îmi pare că oamenii s-au deșteptat oleacă și eu cred că la anul, în februarie când o să fie alegerile, o să fie greu să-i amăgească.”
„Mie îmi pare că oamenii s-au deșteptat oleacă și eu cred că la anul, în februarie când o să fie alegerile, o să fie greu să-i amăgească.”

Europa Liberă: Cine sunt patrioții care s-ar sacrifica în numele interesului național? Cine sunt acești politicieni?

– „La momentul de față eu îi văd pe Andrei Năstase și pe Maia Sandu, care ar schimba situația în țara asta. Am crezut și în Snegur, și în Lucinschi, și în Ghimpu, și în Roșca, și în Voronin... Toți îs niște lași și niște mincinoși și ne-au dus la sapă de lemn. Suntem cea mai săracă țară din Europa.”

Europa Liberă: La alegeri cine are șansă mai mare să câștige – omul onest sau omul care cumpără votul?

– „Mie îmi pare că oamenii s-au deșteptat oleacă și eu cred că la anul, în februarie când o să fie alegerile, o să fie greu să-i amăgească. Au să le dea și orez, și ulei, și zahăr, dar au să voteze cum știu ei de-amu, că oamenii s-au trezit oleacă.”

„Politicienii Republicii Moldova sunt de vină de situația care este creată la ziua de astăzi.”
„Politicienii Republicii Moldova sunt de vină de situația care este creată la ziua de astăzi.”

Europa Liberă: Ce decid aceste alegeri din 24 februarie?

– „Unde să meargă Moldova – ori în Vest, ori în Est. Iaca ce decid.”

Europa Liberă: Tot geopolitica rămâne a fi decisivă?

– „Off! Nici nu știu cum să vă spun. Până acum au zis înspre Europa, acum deja „pro-Moldova”... Tot amăgesc oamenii, amăgesc, dar fug din țară toți și țara rămâne pustie, fără cetățeni.”

– „Raionul Ștefan Vodă este unicul raion din sudul Republicii Moldova care a votat în majoritate pentru opțiunea pro-europeană. Acum, aș spune eu, politicienii Republicii Moldova sunt de vină de situația care este creată la ziua de astăzi.”

Europa Liberă: Dar unde au greșit? Ce au greșit?

– „Au greșit, în primul rând, de la 2009 încoace dispersând populația și cu majoritatea parlamentară care este creată pe baza PD-ului sau a lui Plahotniuc și iată ne așteaptă alegerile la 24 februarie, că electoratul ca de obicei se aruncă ori în stânga, ori în dreapta. Iată, ei au creat premisele și situația acum ca să fie aruncată populația în stânga, unde n-o să aibă sorți de izbândă.”

Europa Liberă: Dar care e miza acestor alegeri parlamentare din 24 februarie? Ce se va hotărî în acea zi?

– „Are să fie hotărât cursul Republicii Moldova pentru următorii patru sau chiar opt ani de zile. Noi, acei care avem opțiunea clară de dreapta, ar trebui să spunem lucrurilor pe nume, că viitorul Republicii Moldova nu este cu Dodon, care nu este președintele meu, nu este nici cu Șor, care este hoțul hoților al miliardului, inclusiv Partidul Democrat. Ei au beneficiat și au profitat de această spălătură de mai mult de 20 de miliarde de dolari, la fel și acest miliard de dolari, care a fost furat din băncile Republicii Moldova, care au fost devastate practic, la fel este creatura lor, anume a lui Plahotniuc, Dodon și Șor. În continuare vor să-și ia același vot ca să fie păstrați, că altfel plânge pușcăria după ei. În ziua alegerilor, în primul rând, trebuie să clarificăm problema cine contabilizează votul. Contabilizarea votului este foarte importantă pentru moldoveni la ziua de astăzi. Ei trebuie să înțeleagă că orice falsificare care în continuare o să fie făcută anume de aceste trei formațiuni, care spun că sunt de stânga și într-o parte sau creatura „pro-Moldova”, pe care au declarat-o, este o creatură pur și numai pentru ei, pentru beneficiile și profiturile lor.”

Europa Liberă: Ce e în puterea poporului?

– „În puterea poporului este votul. Să meargă, să stea de veghe pentru fiecare vot, să fie verificat, controlat în orice secție de votare. Asta este principalul pentru noi!”

* * *

Fiecare al patrulea tânăr părăsește Republica Moldova în căutarea unui loc de muncă, potrivit unor date statistice. Generația Facebook nu se sfiește să recunoască faptul că țara lor are probleme și alege calea pribegiei. Mulți dintre cei care rămân sunt însă ignoranți și uită ce înseamnă să fii un adevărat om în societate din cauza lipsei de modele. De această părere este poeta, textiera şi managera PR Ioana Isac. Ea ne-a vorbit într-un interviu despre rolul tinerilor în societate, despre cum aceştia sunt deseori ignoraţi şi despre cum ar putea ei să se implice mai activ în viața social-politică.

Ioana Isac: „Le dau dreptate celor care spun că tinerii sunt ignoranți, pentru că, într-adevăr, observ și eu acest lucru, dar vorbim despre marea majoritate. Noi oricum într-un final trăim în niște microsocietăți, trăim în niște cercuri care ne înconjoară pe noi și tu îți alegi mediul în care tu locuiești și exiști. Pe de o parte, e destul de explicabil de ce se întâmplă lucrul acesta.”

Europa Liberă: De ce? Iată aici am vrut să ajungem. Cine-i demotivează? De ce această atitudine indiferentă, de ce ignoranță?

Ioana Isac: „Pentru că nu există încredere în tineret, pentru că de fiecare dată se aud lucrurile astea așa, în gura mare, că tinerii nu pot, tinerii nu știu, tinerii nu au experiență, ei nu sunt pregătiți, ei nu sunt gata. Or, când nu oferi un credit de încredere, ai toate șansele să clachezi și să pierzi de facto un potențial care este alături de tine.”

Europa Liberă: Dar de ce ar trebui ca cineva să le spună că voi puteți, că voi trebuie, că voi sunteți cei care făuriți viitorul?

Ioana Isac
Ioana Isac

Ioana Isac: „Pentru că noi avem un pic mai mult curaj, noi avem mai puțin de pierdut decât oamenii mai mari ca noi. Și aici mă refer la aceleași revoluții. În prim-plan la toate revoluțiile – că vorbim de una industrială, că vorbim de una intelectuală, culturală, nu contează – mereu au fost tinerii în față, pentru că ei nu au ce pierde, pe când ceilalți se gândesc la familie, copii, riscuri, experiența care te-a biciuit deja, tu nu mai ai aceeași vervă de a lupta și de a merge în față.”

Europa Liberă: Dar atunci când discut cu generația mai vârstnică, cu cei care sunt la odihna binemeritată, ei spun că mai continuă să lupte ca generațiilor următoare, copiilor lor, nepoților lor să le fie mai bine decât le este lor. Sau este un conflict de generații?

Ioana Isac: „Eu tare vreau să cred... Da, este un conflict de generații și eu nu cred că noi inventăm acum ceva nou, Valentina, pentru că mereu așa a fost, mereu s-a dat vina pe tineri, mereu tinerii ar trebui, cu toate că acest cuvânt pe mine foarte tare mă deranjează și iarăși vorbesc pur subiectiv, nimeni, nimănui nimic nu trebuie. Noi nu suntem datori nimănui cu nimic. Ori, din contra, apropo, într-o discuție, eram tot cu cineva mai în vârstă decât mine și când am aruncat fraza că eu dau vina și pe generațiile care sunt în spatele meu, pentru că tu vii pe un teren minat și încearcă ceva să faci. Haideți, înseamnă că voi curățați terenul, pregătiți măcar cel puțin un pic, ca noi să venim cu altceva și să acoperim niște găuri care au mai rămas. Or, este foarte complicat pe un teren plin de găuri să mergi cumva corect, să nu cazi... Și n-o spun nicidecum cu aroganță sau cu faptul că mă aștept să mi se pregătească un covor curat, dar în același timp ar fi foarte frumos să fie lucrul acesta.”

Europa Liberă: Dar și în mediul vostru deseori aud vorbe că există tineri oportuniști și ei și-au făcut loc fie pe lângă guvernanți, fie într-o structură de stat, fie în justiție. Și pe acești tineri trebuie să-i învinuiești că ei susțin sistemul?

„Dacă eu nu pot să schimb sistemul, trebuie să mă duc în sistem și dinăuntrul sistemului să pot să schimb ceva.”
„Dacă eu nu pot să schimb sistemul, trebuie să mă duc în sistem și dinăuntrul sistemului să pot să schimb ceva.”

Ioana Isac: „Fiecare care susține o faptă non-nobilă trebuie cumva judecat și judecat aici iarăși mă refer că nu suntem noi mari judecători, dar cel puțin să încercăm să-i punem la loc și să le arătăm cum de facto ar trebui să funcționeze ceva. Eu, spre exemplu, am avut ocazia să lucrez nu mai mult de trei luni la Ministerul Educației. M-am dus cu un entuziasm și cu o dorință nebună de a schimba tocmai din cauză că toți îmi spuneau că: a, vorbe, voi nimic nu faceți, voi așteptați ș.a.m.d. Și am zis că nu, înseamnă că dacă eu nu pot să schimb sistemul trebuie să mă duc în sistem și dinăuntrul sistemului să pot să schimb ceva. Or, mie mi s-au tăiat aripile exact în momentul în care am apărut acolo, pentru că iarăși eu sunt tânără, ideile mele erau non-valabile în contextul în care mă aflam. Eu am încercat: la ora 6 mă trezeam, la ora 8 eram la serviciu, eu încercam cumva ceva să fac. Nu mi-a reușit și probabil a fost prostia mea, nu știu, aveam 21 atunci, patru ani în urmă, poate n-am avut suficientă ambiție și răbdare ca să rămân acolo și să fac ceva. În același timp, noi, tinerii, căutăm sens în a face ceva. Noi dacă nu vedem sens și scop, noi lăsăm asta baltă.”

Europa Liberă: Dar sistemul ori te convertește, ori te îndepărtează?

Ioana Isac: „Da, da, da... Tu ai două variante. Și dacă vrei să fii în afara sistemului, tot intri în sistem, adică e un cerc vicios în care tu te învelești și tu nu poți să scapi de lucrul acesta.”

Europa Liberă: Și atunci, o constatare și mai tristă e că foarte mulți tineri își fac bagajele, pleacă în străinătate, exodul acesta de creiere continuă și se vorbește despre o Moldovă rămasă orfană, pentru că generația în floare își găsește bucata de pâine peste hotare.

„în momentul în care eu am un bagaj de experiență și pot să-l dăruiesc unui tânăr, de ce să n-o fac?”
„în momentul în care eu am un bagaj de experiență și pot să-l dăruiesc unui tânăr, de ce să n-o fac?”

Ioana Isac: „Absolut, absolut! Și este foarte și foarte important ca într-o societate civilizată, intelectuală, în care există cultură și se citește, să existe și colaborare între generații. Deci în momentul în care eu am un bagaj de experiență și pot să-l dăruiesc unui tânăr, de ce să n-o fac? Noi suntem atât de individualiști și egoiști, și ne temem ca Doamne ferește cumva să nu vină un tânăr să ne ocupe locul, or asta este un cerc obișnuit, firesc al vieții. Eu sunt pregătită de pe acum că poate să vină cineva, eu acum văd fete de 18 ani care gândesc și care fac niște lucruri pe care eu la 18 ani nu le făceam și eu mă gândesc: hopa, stai un pic, că mă calcă încetișor pe coadă, vorba aia... În același timp, mă bucur atât de mult că pot să împart, pentru că informația, cunoștințele de asta sunt date omului, a le împărți, a face un exchange cu alții, de a lua de la cineva, de a dărui cuiva, adică asta e o schemă a vieții care a funcționat mereu și pe mine mă miră, de exemplu, de ce oamenii nu înțeleg niște lucruri care sunt absolut firești și explicabile.”

Europa Liberă: Moldova are multe partide. Și toate aceste formațiuni politice arată că există și aripa tânără a partidului.

Ioana Isac: „Da, da...”

Europa Liberă: Cum îi vezi tu pe acei tineri care au o simpatie față de o formațiune, față de un lider politic?

Ioana Isac: „Ar fi frumos dacă ar fi fost simpatie. Or să fii parte a unui partid, indiferent că vorbim despre partidul tinerilor sau însuși partidul, eu în general poate am să fiu dură. Noi nu avem clasă politică în Republica Moldova, noi nu avem politică în Republica Moldova. Eu nu mai vorbesc despre faptul câte strategii și politici de tineret s-au făcut în Guvernul actual și cât de multe...”

Europa Liberă: În toate guvernele de la proclamarea independenței au existat politici pentru susținerea tineretului.

„De ce am rămas eu în țară și n-am plecat, cu toate că am avut oportunități? Nu vreau să stau în altă parte și să spun că la noi în țară este prost, vreau să rămân la noi în țară, să încerc să fac ceva.”
„De ce am rămas eu în țară și n-am plecat, cu toate că am avut oportunități? Nu vreau să stau în altă parte și să spun că la noi în țară este prost, vreau să rămân la noi în țară, să încerc să fac ceva.”

Ioana Isac: „De aia, cum îi privesc eu? Eu îi privesc cu empatie, pentru că îmi dau seama că în momentul în care ești în aceste circumstanțe trebuie să te comporți ca atare și să ai o atitudine ca atare și în același timp le doresc foarte mult succes și baftă, și răbdare, dacă ei într-adevăr au o cauză pentru care luptă și vor să facă ceva. Nu știu, poate nu mă atinge pe mine lucrul acesta, eu mereu am încercat din toate răsputerile mele să aduc un pic de cultură, pentru că acesta este scopul meu, de exemplu. De ce am rămas eu în țară și n-am plecat, cu toate că am avut oportunități? Nu vreau să stau în altă parte și să spun că la noi în țară este prost, vreau să rămân la noi în țară, să încerc să fac ceva, or, dacă n-am să reușesc în cinci, zece ani, îmi fac și eu bagajele și am plecat. Dar eu trebuie să încerc. Asta-i ca și cum e cu cărțile. Nu poți să zici că o carte îi proastă, fără a o citi. Stai un pic, citește-o, rumeg-o, după aia poți să-mi spui de ce e proastă și să-mi aduci și argumente concrete de ce este așa. De aia am decis să rămân.”

Europa Liberă: Există șanse ca cei plecați să revină totuși în Republica Moldova?

Ioana Isac: „Eu cred că foarte puține șanse sunt, foarte puține șanse, pentru că în momentul în care...”

Europa Liberă: Fiecare și-a găsit confortul său și nu-l mai interesează ce se întâmplă aici?

„În țară, ca să pot să exist și coexist, nu mai am așteptări, încerc să fac totul singurică, cu mâinile mele și cu ajutorul oamenilor care gândesc ca mine.”
„În țară, ca să pot să exist și coexist, nu mai am așteptări, încerc să fac totul singurică, cu mâinile mele și cu ajutorul oamenilor care gândesc ca mine.”

Ioana Isac: „Da, da, da. Care e diferența dintre Republica Moldova și alte țări care sunt mult mai dezvoltate, care au condiții de trai înalte, care la capitolul cultură bat toate țările și nu doar din Europa? Diferența este acest suflet, această căldură, omenia asta care uneori ne joacă festa și ne taxează foarte dur, dar în același timp asta e atât de frumos și eu atât de tare mă bucur când dau de ochii unor oameni simpli, fără gadgeturi, fără mașini de nu știu mai care, dar care au o emoție, o energie, un suflet de negăsit în altă parte.”

Europa Liberă: La modul serios, voi, tinerii, vă puneți întrebarea: cine astăzi se gândește la interesul național, dacă există acest interes național?

Ioana Isac: „Eu mă gândesc la asta în fiecare zi, mai ales când dau de știri. Și răspunsurile nu-s – iarăși e o chestie banală, cu cât mai multe așteptări, cu atât mai mari dezamăgiri. Eu deja în țară, ca să pot să exist și coexist, nu mai am așteptări, încerc să fac totul singurică, cu mâinile mele și cu ajutorul oamenilor care gândesc ca mine și care au aceeași direcție de a culturaliza și schimba un pic mentalitatea în țară.”

Europa Liberă: Dar ce sfat ai avea tu pentru alegătorul care crede în promisiunea politicianului și vrea ca acea promisiune să ajungă a fi și faptă, nu doar vorbă frumoasă și să nu mai rămână ademenit și după asta prostit că i-a dat votul celui care nu l-a meritat?

Ioana Isac: „O sugestie ar fi să se informeze, în primul rând. Eu cu mare drag urmăresc strategiile de comunicare pe care le folosesc partidele, că am făcut Facultatea de Comunicare la USM și am avut obiectul Comunicarea politică. Mă uit cu drag, dar mă amuz și de aici și plâng în paralel, deci trei emoții în una.

Noi suntem un popor mioritic, nouă ne place să ne cufundăm în mocirlă, nouă ne place să ne jeluim...

Totul ca la carte, Valentina, ca la carte: efectul turmei, dezinformarea, surplus de informații, o informație mai ceva a doua zi, ca să se uite ce a fost ieri postat, aceleași grăunțe, macaroane, concertele astea ieftine care se fac... Eu îs șocată, pur și simplu, câteodată. Același Facebook, deci pe Facebook este: „Sponsorizat”. Deci tu îți dai seama că omul acesta plătește bani ca această știre, ca acest mesaj să ajungă la tine. Puneți întrebarea: de ce omul plătește bani? Pentru că omul care ar avea ceva de spus, oamenii și singuri se trag la acest mesaj, el nu trebuie să fie împins și dacă asta se întâmplă, înseamnă că există vreo lacună, înseamnă că acolo se poate de bătut, dar informarea este unica soluție de a rezista. Noi suntem un popor mioritic, nouă ne place să ne cufundăm în mocirlă, nouă ne place să ne jeluim. Eu știu că țara este așa cum este, tu știi că țara este așa cum este, toți știu că țara este așa cum este. În același timp, când este cazul de implicat, haideți să ne implicăm, dar atunci când ne întâlnim pe drum și tot despre ce noi vorbim asta-i că ne jeluim că asta-i rău, asta-i rău, asta-i rău... eu deja am obosit. Ori noi terminăm atâta să vorbim și pur și simplu luăm și facem ceva, ori nu mai vorbim și ne complăcem în situația în care ne aflăm...”

Europa Liberă: Dar care ar fi partea plină a paharului?

Ioana Isac: „De a încerca de a gândi un pic altfel, de a schimba cel puțin paradigma, mecanismul de gândire la noi, pentru că noi, și spun „noi”, pentru că și eu am chestia asta, bine, eu spun că sunt influențată pentru că locuim în aceeași țară, măcar un pic mai mult pozitivism, măcar un pic mai multă lumină. Noi suntem întunecați nu numai la gândire, parcă și în suflet deja ne întunecăm; noi ne sufocăm unii pe alții; dăm vina pe toți, dar niciodată nu dăm vina pe noi înșine. De ce să nu-mi pun întrebarea eu, iaca eu concret: ce fac eu? Și iarăși eu nu vin cu nimic nou, despre asta atât de mult se vorbește.”

Europa Liberă: Cine a pus umărul la degradarea societății? Pentru că asta aud de la cetățeanul de la firul ierbii.

Ioana Isac: „Statul, statul...”

Europa Liberă: Statul sunt cetățenii.

Ioana Isac: „Statul, eu am în vedere guvernarea, pentru că oricărei guvernări îi convine ca poporul să fie prost, pentru că dacă poporul este prost, înseamnă că este ușor de manipulat, dacă este ușor de manipulat, atunci fiecare își face interesul lui.”

Europa Liberă: Ce așteaptă Ioana Isac ca alegător de la alegerile din 24 februarie?

Ioana Isac: „Dar eu nimic nu aștept, eu nimic nu aștept. Eu nu-s sigură că am să merg, în general.”

Europa Liberă: Și atunci nu vei avea dreptul să ceri de la politicieni mai mult decât o să-i ducă capul să facă?

Ioana Isac: „Eu mai mult nici nu de la politicieni, cât de la societate în general. Eu nu știu dacă noi avem șanse, că spuneam că eu nu cred că există la noi clasă politică. Eu încă nu văd oameni care ar putea să fie în frunte, dar nu merg mai departe, elementara cultură generală. Eu pur și simplu rămân perplexă când văd unele postări și unele răspunsuri de la politicieni. Deci, elementarul dress code, elementara comunicare, elementara cultură generală... Ea nu există. Despre care clasă politică noi vorbim? Despre ce așteptări de politici de promovare și de asigurare și de a oferi măcar sentimentul că eu simt că este cineva care se gândește la mine? Și aici intervine întrebarea, că vorbeam de tineri, intervine întrebarea, tineretul se gândește: dacă el poporul, el statul, ea guvernarea nu se gândește la mine, de ce ar fi trebuit eu să-mi iau din timpul meu și din resursele mele să mă dedic la ceva?”

Europa Liberă: Tot tu ai spus că revoluțiile în bine le fac tinerii.

Ioana Isac: „Da, da, da! Doar că acum, de ce totuși subiectul acesta e atât de discutabil? Atât de tare au fost biciuiți pe parcursul anilor tinerii pentru inițiative, încât acum tinerii deja nu se mai bagă.”

Europa Liberă: Și dacă ei nu se implică, cineva le hotărăște soarta, că o să meargă lumea să voteze, vor fi trimiși deputați în Parlament, va fi creată o coaliție, se va alege un nou Guvern. Timpul nu stă pe loc.

Ioana Isac: „Dar noi suntem puși la perete. Atât. Eu nu vreau să aleg din răul cel mai mic, eu am obosit iarăși de fraza asta pe care tot timpul o văd: hai să mergem, că oricum măcar din tot răul care este, măcar să alegem răul cel mai mic. Măi oameni buni, dar nu e chiar așa. Bine, nici nu vreau să merg în extreme, evident, dar în același timp să mă conformez, să accept niște lucruri care sunt inadmisibile pur și simplu...”

Europa Liberă: De ce nu promovați voi persoane integre, oneste, cu dragoste de Republica Moldova?

Ioana Isac: „Spuneam de sistem, Valentina. E foarte greu să ajungi la vârf în momentul în care la fundament sunt bariere, oameni care sunt împinși de vârf, adică îi destul de complicat. Chiar dacă și ar fi, eventual, candidați cât de cât

Atâta timp cât mie mi se pun bețe în roate și asta nu se poate, aceea nu trebuie, acolo tu nu te pricepi, asta tu nu poți, nu mai văd rostul de ce m-aș băga...

acceptați, adaptați contextului, circumstanțelor, noi nu avem un sistem meritocrat, absolut deloc. Și aici mă refer nu doar la guvernare, eu aici mă refer și la oricare alt domeniu în care noi existăm. Plus la asta, de ce vorbeam de colaborare dintre generații și de ce tinerii au nevoie de susținerea asta? Dacă eu aș fi avut în spate pe cineva din domeniul meu care are un calibru, dacă pot să spun așa, are un nume, are o pondere atât informațională, cât și ca influență asupra societății, mie mi-ar fi mult mai ușor, dar atâta timp cât mie mi se pun bețe în roate și asta nu se poate, aceea nu trebuie, acolo tu nu te pricepi, asta tu nu poți, nu mai văd rostul de ce m-aș băga. Și e firesc. Tot din lipsă de experiență tu ai foarte multe frici și frustrări.”

Europa Liberă: Și cum vezi Moldova peste zece ani?

Ioana Isac: „Eu foarte tare cred și sper că peste zece ani un pic o să se scuture tot ceea ce se întâmplă acum, o să se schimbe generațiile. Eu eram într-o discuție cu o prietenă de-a mea, care e tot de vârsta mea, 25 de ani, așa visam că la un moment dat, peste 10 ani, 15 ani noi doar o să creștem. Și înseamnă că noi o să putem să avem niște funcții, înseamnă că noi o să putem să avem acoperite niște domenii în Republica Moldova în care o să putem să mergem și să schimbăm ceva, pentru că acum nouă ne este foarte dificil și noi cumva trebuie să avem răbdare, să așteptăm până când o să se trieze oamenii care sunt acum și încet-încet au să vină alți oameni noi care un pic altfel gândesc. Dar atâta timp cât noi o să tragem plapuma deasupra noastră, atâta timp cât interesul personal și ambițiile personale, ambâțul personal o să fie pe prim-plan, atâta timp noi o să degradăm și noi n-o să ajungem nicăieri. Și doar într-o comuniune, doar într-o colaborare frumoasă în care există un scop general pentru fiecare și fiecare se regăsește în scopul acesta noi o să putem să decidem ceva și să schimbăm ceva. În caz contrar, Republica Moldova are toate șansele să rămână ea cu ea însăși.”

XS
SM
MD
LG