Linkuri accesibilitate

Portul Odesa redeschis | Putin își anulează conferința de presă


Generatoare mobile de electricitate la mare căutare în Odesa, Ucraina, decembrie 2022.
Generatoare mobile de electricitate la mare căutare în Odesa, Ucraina, decembrie 2022.

Portul Odesa a fost redeschis după atacurile rusești cu drone, Uniunea Europeană a decis să mărească ajutorul militar pentru Ucraina, iar Putin și-a anulat conferința de presă de la sfârșitul anului.

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene, reuniți luni la Bruxelles, au convenit să suplimenteze cu 2 miliarde de euro un fond folosit pentru a sprijini militar Ucraina, relatează Reuters.

Până în 2027, acest fond s-ar putea ridica până la 5,5 miliarde de euro, a spus Consiliul European care reunește statele membre.

„Decizia de astăzi [luni, 12 decembrie] ne va asigura că avem fondurile necesare pentru a continua să oferim sprijin militar concret forțelor armate ale partenerilor noștri”, a declarat șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, într-un comunicat.

Portul Odesa redeschis, situația din oraș rămâne critică

Între timp, portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră a fost redeschis luni, după ce dronele lansate de Rusia la sfârșitul săptămânii au lăsat Odesa fără electricitate. De sâmbătă, aproape un milion 500.000 de oameni erau fără lumină și utilități de bază.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenki, în mesajul său video cotidian, avertizase că restabilirea electricității în toată regiunea Odesa ar putea dura câteva zile, relatează BBC.

Odesa este unul dintre cele trei porturi ucrainene folosite pentru a exporta cereale prin Marea Neagră, în baza acordului mediat în iulie de Turica și Națiunile Unite. Acordul a contribuit la temperarea creșterii prețurilor la alimente la nivel mondial.

Depozitele de cereale din portul Odesa, Ucraina, august 2022.
Depozitele de cereale din portul Odesa, Ucraina, august 2022.

Deși operațiunile din portul Odesa au fost oprite pentru scurt timp duminică, ministrul ucrainean al Agriculturii a declarat că exporturile de cereale nu vor fi suspendate.

În total, Rusia a lansat 15 drone de fabricație iraniană în regiunile Odesa și învecinate Nikolaev, dintre care 10 ar fi fost doborâte, au declarat forțele armate ale Ucrainei.

Informațiile de pe linia frontului nu pot fi verificate din surse independente.

„Situația din regiunea Odesa este foarte dificilă”, a mai spus președintele Zelenski în adresarea sa nocturnă. „Din păcate, loviturile au fost critice, așa că este nevoie de mai mult decât timp pentru a restabili electricitatea. Nu vorbim de ore, ci de câteva zile."

Odesa, în timpul penei de curent din 23 noiembrie, 2022.
Odesa, în timpul penei de curent din 23 noiembrie, 2022.

Mii de oameni au folosit așa-numitele „puncte invincibile” din regiune - facilități care furnizează energie electrică și căldură rezidenților în timpul penelor.

Săptămâna aceasta, noaptea, la Odesa temperaturile ar putea fi sub zero grade.

Imaginile postate pe rețelele de socializare au arătat zeci de oameni care se înghesuie în jurul punctelor de alimentare ca să-și încarce telefoanele mobile.

Kuleba: „genocid împotriva populației civile”

O întrerupere completă în întreaga țară este un scenariu acum realist, a declarat duminică ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, televiziunii germane (”Bericht aud Berlin”, 11 decembrie 2022).

Posibilitatea unui black-out la nivel național, a unei pene generalizate de curent electric, este „o realitate” după experiențele din săptămânile trecute, a spus Kuleba, acuzând din nou Rusia că este pe cale de a comite un „genocid” împotriva populației civile pe care o lasă fără căldură și lumină în plină iarnă.

Ar putea provoca un nou val de refugiați peste granițe?

Pentru moment, a spus Kuleba, majoritatea ucrainenilor se refugiază intern, dintr-o regiunea a țării în alta, și în ultimul timp, de la orașe la sate, unde au posibilitatea de a se încălzi cu lemne și de a lumina cu lămpi cu ulei. Un nou exod peste granițe nu este exclus dar nu va fi de mari dimensiuni, a susținut Kuleba.

„În acest moment, avem nevoie de generatoare și transformatoare, dar în primul rând de arme, de rachete pentru apărarea aeriană”, a ținut să sublinieze ministrul de externe ucrainean duminică, în interviul cu televiziunea publică germană.

În Ucraina crește cererea pentru adăposturi antiaeriene private
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:27 0:00

Duminică, președintele american Joe Biden i-a spus președintelui Zelenski că apărarea aeriană a Ucrainei rămâne o prioritate pentru Washington.

Înrte timp, Anton Gerashchenko, consilier al Ministrului de Interne, a scris pe Twitter că la Odesa, „mulți oameni sunt încă fără electricitate” iar situație „rămâne foarte dificilă”.

Săptămâna trecută, autoritățile ucrainene făceau un bilanț provizoriu al atacurilor rusești cu rachete asupra sistemului energetic: Volodimir Kudrițki, directorul executiv al operatorului Ukrenergo declara, citat de Interfax Ucraine, că „peste 1.000 de obuze și rachete” au fost trase asupra instalațiilor și liniilor electrice. Kudrințki vorbea despre „cel mai mare atac asupra unei rețele electrice naționale din istorie”.

La o întâlnire, pe 7 decembrie, organizată de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Kudrițki a mai spus că experții săi caută acum în toată lume echipamentele sofisticate necesare pentru reparații.

Ucraina are acum un deficit grav de capacitate de generare a electricitatii, a mai spus șeful Ukrenergo, chiar dacă consumul este în scădere între 25% și 30% față de perioada antebelică.

Putin anulează tradiționala conferință de presă de la sfârșitul anului

Pentru prima dată în zece ani, președintele rus își anulează conferința de presă mamut de la sfârșit de an. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a anunțat că „anul acesta nu va fi [o conferință de presă] înainte de sfârșitul anului”.

Peskov nu a spus de ce nu se ține conferința de presă, rezumându-se să remarce că președintele Vladimir Putin vorbește constant cu presa, inclusiv în cursul vizitelor în străinătate. Se discută și dacă președintele va ține anul viitor, tradiționalul discurs despre starea națiunii în fața Camerei superioare a Parlamentului, a mai spus Peskov.

  • Marea conferință de presă a președintelui Rusiei are loc în mod tradițional din 2001, când Putin a devenit președinte. A lipsit o singură dată - în 2005.
  • În 2021, conferința de presă de sfârșit de an a durat peste patru ore.
  • „Linia directă” cu Vladimir Putin nu a avut loc în 2004, iar în 2020 a fost combinată cu o conferință de presă de mari dimensiuni.
  • La finalul evenimentelor, mass-media proguvernamentală înregistrează durata comunicării lui Putin cu oamenii și numărul de întrebări care i s-au pus.
  • În conformitate cu Constituția Rusiei, președintele este obligat să se adreseze Adunării Federale cu mesaje anuale despre starea națiunii.

(sursă: Radio Svoboda)

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG