Theresa May se confruntă un vot de neîncredere în seara aceasta, în ajunul summitului UE de la Bruxelles, 13-14 decembrie, dedicat în bună parte Brexitului, iar situația politică de la Londra este mai confuză ca oricând.
Principala nemulțumire a adversarilor Theresei May, dar și principalele incertitudini se învârt în jurul statutului viitor al frontierei din Irlanda de Nord. Aici intervine acea noțiune care pare misterioasă de „backstop”, și care dă naștere la atâtea speculații. Backstop nu este însă altceva decât o plasă de siguranță sau un gard de protecție, iar în cazul complicatei probleme a graniței irlando-britanice e vorba în realitate de un mecanism juridic, o înțelegere reciprocă prin care, dacă la încheierea perioadei de tranziție, care se poate întinde până în 2022, nu va fi găsit un acord concret care să definească relațiile viitoare ale Londrei cu cei 27, frontiera să poată fi păstrată deschisă.
Asta înseamnă acel backstop / plasă de siguranță: pentru a evita ridicarea unei adevărate frontiere solide în Irlanda, Marea Britanie ar rămâne în uniunea vamală cu UE, permițând fluxul de mărfuri și oameni între Irlanda de Nord și statul irlandez ca și până acum.
Conservatorii și ceilalți partizani ai Brexit-ului doresc însă un backstop strict limitat în timp, pentru că pe durată rămânerii în uniunea vamală cu UE, Londra nu va putea încheia acorduri de liber-schimb cu alte țări. Rezultatul ar fi așadar exact opusul celui promis înainte de Brexit: Anglia n-ar mai fi în UE, nu ar mai participa la luarea deciziilor comune, dar nici nu își va fi luat înapoi suveranitatea, din moment ce nu va putea încheia acorduri bilaterale cu terțe țări.
Partizanii Brexitului cu orice chip, chiar cu riscul ruperii de UE fără să se fi ajuns la o înțelegere, sunt astfel pe cale să încalce acordul de Good Friday (Vinerea Mare) din 1998 care a pus capăt ceea ce era de facto un război civil în Irlanda de Nord. Principala condiție atunci, prin care s-a ajuns la două decenii de pace, era că niciodată nu se va reinstaura o frontieră acolo. Prin acea frontieră, acum invizibilă, de 500 km, trec majoritatea mărfurilor irlandeze spre UE și a mărfurilor nord-irlandeze spre Irlanda, principalul partener comercial al nordului.
Intr-atât de mari sunt incertitudinile și nesiguranța după Brexit, încât este evocată chiar posibilitatea unui referendum în Irlanda de Nord pentru unirea regiunii cu Irlanda propriu zisă.
Dacă Marea Britanie ar încerca să prevină cu forța o unificare a Irlandei de Nord cu Irlanda gestul ar risca să conducă la revenirea violențelor sectare și a valului de terorism care a zdruncinat Irlanda de Nord în ultimele decenii ale secolului XX. Asta ar risca să relanseze bombele în discoteci, amestecul de banditism și conflict religios între catolici și protestanți, pe fundal de alcool și genunchi explodați ca pedeapsă, acel kneecapping.
Dacă apoi și Scoția se declară independentă, în urma unui nou referendum, pentru a putea rămâne în Uniunea Europeană, cum ar deveni foarte probabil, faptul ar reduce Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la Anglia și Țara Galilor.
Ironia este că în 2013, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, declarase deja că Marea Britanie nu este câtuși de puțin o mare putere, ci doar o insulă, o insuliță pe care n-o ia azi nimeni în seamă.
Pierderea Irlandei de Nord și independența Scoției ar reduce Marea Britanie la o jumătate de insulă.
