Linkuri accesibilitate

Postfață la serialul „Eu și câinele meu, Securitatea”


Neculai Constantin Munteanu

Un interviu cu Neculai Constantin Munteanu.

Europa Liberă în direct

Joi 14 februarie 2008.

Moderatori: Oana Serafim și Lucian Ștefănescu.

Postfață la serialul „Eu și câinele meu, Securitatea”

Oana Serafim: Neculai Constantin Munteanu, de ce serialul de la Europa Liberă s-a intitulat „Eu și câinele meu, Securitatea”, iar cartea bazată pe aceleași fapte și documente – „Ultimii șapte ani de acasă”? De ce această diferență?

Neculai Constantin Munteanu: „Când am început serialul meu „Eu și câinele meu, Securitatea”, era o dublă metaforă. Prima a fost și era la vedere. Din 1977, javrele Securității au fost pe urmele mele, cu o mică întrerupere între momentul în care am ajuns în Germania până la angajarea la Europa Liberă. Din momentul angajării, urmărirea a fost mult mai strânsă și mai perversă, deși geografic eram departe de mâna lungă a Revoluției. Însă urmărirea a continuat și după 1989, fiindcă băieții cu ochi albaștri își schimbaseră haina, erau la SRI, dar năravurile ba.

Cea de-a doua metaforă avea un corespondent într-un moment dramatic din viața mea din 1989. În vara acelui an, împreună cu Emil Hurezeanu, am fost chemați la Serviciul care asigura securitatea angajaților Europei Libere, unde am fost cu un coleg german care ne-a anunțat că au fost informați că se pune la cale asasinarea noastră. Și informația era foarte de serioasă. Ne-am organizat și reorganizat viața și munca zilnică în funcție de această primejdie nevăzută. Însă eu personal, mai bine de șase luni, am avut un vis, care se repeta aproape noapte de noapte, cu un câine care mă hăituia și încerca să mă omoare. Un coșmar care a ținut până la Revoluție și aproape m-a dus până în pragul cabinetului de psihiatrie.

Când mi-am citit dosarele, cele primite de la CNSAS, singurele aparent complete erau cele care inventariau viața mea și activitatea din perioada dintre 1970 și '77. În schimb, din Dosarul Melița și Eterul unde ar fi trebuit să găsesc viața și activitatea mea de pe vremea perioada când eram lucrat la Europa Liberă, lipsesc multe documente, iar Serviciul de Informații Externe susține că nu figurez în evidențele sale, ceea ce pentru mine este o minciună. Drept care, în carte, a trebuit să mă rezum la perioada pentru care avem documente, adică la ultimii șapte ani petrecuți în România înainte a mă exila și de a ajunge la Europa Liberă.”

Oana Serafim: Ce reacții au generat serialul și cartea?

N.C. Munteanu: „Reacțiile au fost fel de fel. Rapide și enorme, după difuzarea primului episod, în care a trebuit să dezvălui un aspect mai puțin cunoscut, dar bănuit, din viața mea privată, pentru a despărți puțin apele. Au continuat încă vreo câteva săptămâni cu speculația dacă am fost sau nu turnător, au reizbucnit odată cu publicarea primelor fragmente din carte, axate din păcate tot pe aspectele mai pitorești ale vieții mele și au fost cu adevărat interesante, temeinice, de analiză serioasă și aplicată odată cu apariția cărții în librării.

Am toate motivele să fiu mulțumit de felul în care a fost primită cartea, mai ales că despre ea au scris bine și foarte bine oameni tineri și foarte tineri, care nu aveau experiența a ceea ce am trăit noi în comunism, dar care au înțeles bine și foarte bine mecanismul în care am fost angrenat.

Din păcate, cartea s-a vândut numai într-o mie de exemplare, după care s-au mai tipărit încă cinci sute. Puțin. De ce? Nu știu. Poate că noi nu mai suntem în actualitate. Dar nici Securitatea? Mai ales că acum au ieșit la iveală destule aspecte noi, inclusiv conexiunile ce s-au putut face în urma dezvăluirii unur fost ofițer de Securitate și trimis cu misiune și la Europa Liberă. E vorba de nemernicul academician Constantin Bălăceanu-Stolnici.”

Oana Serafim: Vei mai face ceva legat de dosarele tale de Securitate? Vei continua să cauți în arhive?

N.C. Munteanu: „Sigur că da, însă deocamdată mai mult decât nimic nu pot spune, câtă vreme SIE refuză să-mi dea dosarul referitor la perioada cât am lucrat la Europa Liberă. Mai am și alte promisiuni, legate de dosarul unui fost informator al Securității care m-a avut pe mine ca obiectiv și care m-a vizitat de mai multe ori înainte de 1989, adică la Europa Liberă. Dosarul se află la CNSAS însă situația instituției este foarte confuză la această oră. Nu-mi rămâne decât să mai aștept. Până atunci voi continua să scriu la Europa Liberă.”

Oana Serafim: Vei continua să fii prezent în emisiunile noastre. Despre ce vrei scrie?

N.C. Munteanu: „Nimic altceva decât ceea ce va fi actualitatea curentă din România, cu o atenție sporită dată aspectelor sociale și economice și probabil că uneori și politice. Titlul care mi-ar plăcea e „Poate fi comunismul solubil în alcool?” Însă nu este chiar radiofonic. Cum însă România e încă serios rătăcită în tranziție, iar aspectele critice și criticabile abundă, e nevoie și de o geană de speranță. Așa că propun ca rubrica mea să se numească „Să auzim numai de bine”. Pentru că speranța moare ultima, iar titlul este, totuși, radiofonic.

Oana Serafim: Cum știm de atâția ani de zile! Mulțumesc, Neculai Constantin Munteanu.

XS
SM
MD
LG