Linkuri accesibilitate

Postul vamal Otaci își va sista temporar activitatea | 184 de mii de persoane au beneficiat în noiembrie de medicamente compensate


Intrarea în localitatea Otaci, raionul Ocnița
Intrarea în localitatea Otaci, raionul Ocnița

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Miercuri, 27 decembrie, între orele 12:00-14:00, postul vamal Otaci își va sista activitatea. Potrivit Serviciului Vamal, citat de Moldpres, în această perioadă, vor fi desfășurate lucrări de trasare și înlocuire a rețelei IT. În acest context, autoritatea vamală recomandă călătorilor și transportatorilor să opteze pentru un alt punct de trecere.
  • Comisia Electorală Centrală va propune Curții Constituționale validarea mandatelor de deputat în Parlament ale candidaților supleanți pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Ion Poia, și Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Svetlana Popa, transmite IPN. La data de 21 decembrie, Parlamentul Republicii Moldova a luat act de cererile de demisie a deputaților Gheorghe Agheorghiesei de la PAS și Adrian Lebedinschi de la BCS, precum și a declarat vacante mandatele de deputat ce aparțin formațiunilor respective.
  • TVR Moldova scrie că peste 184 de mii de persoane au beneficiat în luna noiembrie de medicamente compensate. Astfel, Compania Națională de Asigurări în Medicină a transferat farmaciilor contractate în jur 85,3 de milioane de lei pentru medicamentele și dispozitivele medicale compensate, eliberate în luna noiembrie 2023. Reţeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate este valabilă în toate farmaciile contractate de CNAM pe întreg teritoriul ţării.
  • Referendumul Republican privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, despre care a vorbit șefa statului, Maia Sandu, nu poate fi organizat în aceeași zi cu alte alegeri, a precizat, pentru Radio Moldova, secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschi. Potrivit acestuia, Referendumul nu poate fi organizat nici cu 60 de zile înainte sau cu 60 de zile după alt scrutin.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Cea mai virală postare de pe Facebook este un vox populi de pe străzile Chișinăului cu genericul: Ce părere au moldovenii despre relațiile dintre Moldova, România si Ucraina? Reportajul a fost realizat de Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, jurnaliști TV8.
  • Pe Instagram, internauții au avut un interes sporit pentru postarea cu titlul „Fata babei c'est moi”, un text de Valentina Cornescu, autor invitat de Moldova.org.

XS
SM
MD
LG