Doamnelor, domnișoarelor și domnilor,
Acum, când am împlinit vârsta venerabilă de 96 de ani, am să vă dezvălui un secret!
Dacă aproape 70 de ani am fost activ la microfoanele Vocii Americii și Europei Libere, viaţa mi-am început-o ca ofițer de carieră. Dat afară din armată de regimul comunist, anchetat și închis, am luat drumul pribegei până când am ajuns în cele din urmă în America unde am început o nouă și durabilă carieră.
Scurt timp după aceea, în 1951, am fost angajat la postul de Radio Vocea Americii unde am avansat de la poziția de crainic la cea de șef al departamentului românesc. Din momentul în care am luat conducerea principalului program politic (și nu numai), am început emisiunea salutându-mi ascultătorii cu „Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, bine v-am găsit la Programul politic prezentat de Dan Mircescu”, pseudonimul pe care îl aveam atunci. După câteva emisiuni mi-am dat seama că spun ascultătorilor cuvinte de bun venit la programul meu, dar la sfârşit lipsea ceva și anume că nu le mulțumeam ascultătorilor mei pentru audiență. Am început să caut printre urări și printre expresii cum să îmi închei programul și m-am oprit asupra binecunoscutului și foarte nimeritului în cazul de față „să auzim numai de bine” - o urare cât se poate de potrivită pentru o țară sătulă de elogiile nesfârșite la adresa „celui mai iubit conducător”, sătulă de exagerările realizărilor „nerealizate” din diverse domenii, ș.a.m.d. De fapt oamenii ar fi dorit să audă „numai de bine” sau măcar „de bine” în ceea ce priveşte soarta și țara lor.
Ceea ce la început a fost un salut, cu care încheiam mereu optimist programul meu, a devenit foarte repede exprimarea unui sentiment de a fi cat mai aproape de sufletul celor de acasă și de cei din exil. Odată cu aceasta am început să observ și să simt cum ceva asemănător începuse să cuprindă gândul și sufletul ascultătorilor.
Când am plecat de la Vocea Americii și am trecut la Radio Europa Liberă și când Dan Mircescu a început să prezinte același program cu numele sau adevărat - Mircea Carp -, am luat cu mine și acest „Să auzim numai de bine”.
Aș vrea să precizez că nu este un salut inventat de mine, patentat sau închiriat, și nici împrumutat, ci un salut vechi de când lumea și pământul provenit din cultura străveche românească. Pe mine acest salut însă m-a însoțit aproape 70 de ani, atât la microfoanele Vocii Americii și Europei Libere, cât și de fiecare dată când încheiam interviurile, discursurile și articolele mele. L-am folosit întotdeauna fără excepție, chiar și când am transmis de pe aeroportul Otopeni, reportajele pentru Vocea Americii cu prilejul vizitei în România a președintelui Americii, Richard Nixon, în 1969.
Aș vrea să mai precizez că poate acest „să auzim numai de bine” nu s-a concretizat acum 30 de ani așa cum s-a dorit de către toată lumea, dar oricum mă încumet să spun că a fost un început și că a depins, depinde și va depinde întotdeauna de fiecare dintre noi să facem în așa fel ca să auzim, în fine, că „am auzit numai de bine”!
Așadar, nu-mi rămâne decât să închei cu „Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, să auzim și în continuare numai de bine!”
Mircea Carp
