Linkuri accesibilitate

Povestea frizeriei în vremea pandemiei

Peste tot în lume: la coafor, pe timp de pandemie, 2020
Peste tot în lume: la coafor, pe timp de pandemie, 2020
Povestea frizeriei în vremea pandemiei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:11 0:00
Link direct

Mi-a spus un amic deunăzi o poveste. Povestea unei frizerii din Chişinău. O fi adevărată sau ficţională povestea, nu ştiu. Dar mi s-a părut foarte curioasă istoria. Iat-o. Vasăzică, era o frizerie care, odată cu venirea Covidului rapace, şi-a întrerupt activitatea. Apoi, după carantină, frizeria şi-a redeschis larg uşile, dar nu mai avea la fel de mulţi clienţi ca odinioară. Dar frizeriţele munceau, gândindu-se la un viitor luminos. Problema a venit pe neaşteptate. Frizeriţele nu puteau suporta măştile, se sufocau, şi le mai împingeau sub bărbie sau chiar nu le purtau. Acest fapt l-a supărat însă foarte tare pe un poliţist din sector care le-a cerut ritos respectarea normelor sanitare. Cum însă patroana-frizeriţă nu putea să-şi imagineze o muncă de luni de zile cu masca pe faţă, şi nici un virtual deal ilegal cu poliţistul-controlor nu o tenta, ea a decis să vândă frizeria. Şi a vândut-o.

Stai şi te gândeşti: cine de fapt a distrus mica afacere? Covidul? Norma sanitară? Frizeriţele care nu puteau suporta „botniţele”? Sau poate poliţistul exigent care pesemne putea deveni şi mai cooperant? Interesantă mi s-a părut povestea, chiar dacă admitem că e ficţională. Chestia e că ficţiunea asta taaaaare mai seamănă cu realitatea. Să luăm numai oroarea pe care o au unii lucrători faţă de măşti. Păi, ultimele mele două incursiuni în Oficiul Poştal de lângă casă mi-au arătat o realitate tristă: toate lucrătoarele din acel oficiu nu aveau măşti. Toate! Şi ele pesemne pot fi mai liniştite decît frizeriţele sus-pomenite. Nu va veni nici un poliţist exigent să le someze. Poşta Moldovei nu e o afacere privată.

  • 16x9 Image

    Iulian Ciocan

    Iulian Ciocan, scriitor, eseist și unul dintre „veteranii” Europei Libere, autorul rubricii de comentarii și impresii „Realitatea cu amănuntul”. În fiecare dimineata la ora 7.00, la radio Europa Libera, pe web la moldova.europalibera.orgGoogle Play & iTunes.

This item is part of
XS
SM
MD
LG