Urmăresc cu îngrijorare, din îndepărtatul an 1991, povestea partidelor de dreapta din Republica Moldova şi mărturisesc că transformările din această zonă a eşichierului politic mi-au provocat mereu dureri de cap, m-au lăsat cu gura căscată.
Am mereu impresia că acolo e un soi de haos, o degringoladă imensă, un tutti frutti, că acolo, în zona dreptei, lucrurile se amestecă halucinant, că se produc fărîmiţări şi regrupări care buimăcesc oamenii. Povestea dreptei din RM e un soi de vînzoleală eternă din care nu se poate coagula nimic durabil şi serios.
Era odată un mic colos în aripa dreaptă a eşichierului, PPCD. Vă mai amintiţi de el? A dispărut colosul, iar unii dintre liderii lui muncesc acum în alte părţi ale tărîmului politic. Apoi Dreapta a născut un soi de gigant – Alianţa pentru Democraţie şi Reforme care s-a prăbuşit şi ea zgomotos, lăsînd în urmă multă decepţie şi vise distruse. A venit apoi epoca mega-partidului PLDM, dar liderul acestuia, Vlad Filat, e acum la închisoare, iar partidul nu mai are anvergura iniţială. Existase şi o Alianţă pentru Integrare Europeană care s-a dezintegrat şi ea foarte repede. Era în AIE şi AMN-ul lui Serafim Urechean. Ce fac acum AIE şi AMN? Nimic. Astăzi avem o alianţă ACUM formată din Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma Demnitate şi Adevăr la care a aderat şi PLDM-ul slăbit de plecările multor fruntaşi. Însă un alt fost lider peledemist, Iurie Leancă, are un Partid Popular European, de centru-dreapta, care parcă e la guvernare. Mai există şi PUN-ul lui Băsescu. Iar deunăzi, un stîlp al Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, a abandonat tabăra liberală şi a aderat la ACUM. PL-ul l-a criticat pe Munteanu, iar Munteanu a criticat PL-ul. Cine are dreptate? Te uiţi, ani de zile, la toate regrupările din partea dreaptă a arenei politice şi nu mai înţelegi nimic.
Dar şi mai rău e altceva. Şi mai rău e că integrarea europeană, democratizarea şi reformele, adică scopurile dreptei, nu prea cîştigă teren în această parte a lumii.
