Linkuri accesibilitate

Președinta Greciei și-a întrerupt vizita în R. Moldova după accidentul de tren din această noapte 


Președinta Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou
Președinta Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou

Președinta Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou, și-a întrerupt vizita oficială în R. Moldova, după accidentul de tren petrecut marți noaptea lângă orașul Larisa din centrul Greciei, soldat cu zeci de victime.

Anunțul a fost făcut de președinta Greciei la conferința de presă comună cu președinta moldoveană, Maia Sandu, de la Chișinău.

„Sunt nevoită să-mi întrerup vizita și să mă întorc, fiindcă gândurile noastre se îndreaptă în acest moment la tinerii care se aflau în acel tren al morții. Mă gândesc și la rudele lor, la cei care au pierdut persoane dragi, la cei răniți”, a explicat Katerina Sakellaropoulou.

Conferința de presă a început cu un minut de reculegere în memoria celor care și-au pierdut viața în tragicul accident din Grecia, la propunerea Maiei Sandu, care și-a exprimat condoleanțele.

„Această vizită vine după o pauză de aproape 20 de ani de la ultima vizită a unui președinte elen în R. Moldova și […] este un semnal de susținere din partea Greciei, pe care-l apreciem foarte mult”, a spus Maia Sandu.

Lidera de la Chișinău a mai declarat că R. Moldova este hotărâtă să avanseze rapid pe calea integrării europene și că, odată cu realizarea condițiilor înaintate de Comisia Europeană pentru deschiderea negocierilor de aderare, va miza pe sprijinul guvernului elen și pe experiența Greciei în acest sens.

La rândul său, președinta elenă a dat asigurări că Grecia va ajuta R. Moldova în parcursul ei european.

Două trenuri s-au ciocnit frontal marți noapte, lângă orașul Larisa din centrul Greciei. Cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața, iar echipele de salvatori continuă intervențiile la fața locului. În incident au fost implicate un tren de pasageri, care transporta peste 350 de persoane din Atena spre Tesalonic, și un tren de marfă, care se deplasa de la Tesalonic la Larisa.

Josep Borrell, la un an de război: „Dacă ucrainenii rezistă, trebuie să-i ajutăm!”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:35 0:00

XS
SM
MD
LG