Linkuri accesibilitate

Președinta Maia Sandu pleacă la Paris. Care sunt așteptările Chișinăului?


Președinta Maia Sandu se pregătește să viziteze miercuri și joi Parisul – a treia vizită în străinătate făcută de la preluarea mandatului, după cele la Kiev și Bruxelles. Care ar putea fi agenda franceză a șefei statului?

Președinta Maia Sandu pleacă la Paris. Care sunt așteptările?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:17 0:00
Link direct

Victoria din alegeri a Maiei Sandu a fost salutată imediat și foarte călduros de Emmanuel Macron, liderul francez, care o va primi mâine pe președinta de la Chișinău, chiar în condițiile în care Franța tocmai a revenit la restricții severe contra răspândirii virusului.

Din cauza pandemiei, vizita va fi de lucru, nu oficială.

Sandu se va întâlni totuși, în afară de președintele francez, și cu o serie de oficiali de rang înalt de la Paris, pentru „o impulsionare a relațiilor politice, economice și culturale” între cele două state, cum arată comunicatul despre vizită al Președinției moldovene.

Maia Sandu și echipa sa nu a făcut publică o listă concretă de teme ce vor fi abordate, dar Victor Chirilă, expertul Asociației de politică externă de la Chișinău, ne-a descris ce așteptări crede el că ar putea exista din ambele părți:

„Dl Macron susține egalitatea femeilor în sferele vieții sociale în Franța și peste hotarele ei – s-a întâlnit cu dna Țihanovskaia, lidera opoziției din Belarus, acum a invitat-o la Paris pe dna Sandu, care cred eu că este văzută de dl Macron ca un simbol al rolului crescând al femeilor nu doar în R. Moldova, dar și în cadrul parteneriatului estic, și din acest punct de vedere devine un simbol pentru un spațiu mult mai larg. Prin urmare, dl Macron are tot interesul să o susțină pe dna Sandu pentru a-și pune în aplicare obiectivele lansate în campania electorală. La Chișinău multă lume se așteaptă la rezultate imediate – sume de bani și investiții care să curgă imediat. Să nu fim naivi – deciziile importante se pregătesc meticulos, deciziile importante de susținere a R. Moldova au nevoie de întâlniri la nivel înalt, și nu doar una, dar mai multe. Și cred că această întâlnire cu dl Macron va da roadele mult așteptate, mai ales că în cadrul UE se decide acum planul de finanțare a R Moldova în următorii ani, iar pentru aprobarea doleanțelor noastre desigur că avem nevoie de astfel de întâlniri.”

Din momentul inaugurării sale la sfârșit de decembrie, șefa statului moldovean a fost la Kiev și l-a primit acasă pe Klaus Iohannis, președintele român, într-un efort de restabilire a relațiilor cu vecinii săi imediați, apoi a vizitat Bruxelles-ul, în ideea relansării colaborării cu instituțiile europene suspendată de predecesorul său, Igor Dodon. Și Dodon, și ceilalți oponenții socialiști ai președintei Sandu au criticat aceste contacte internaționale, spunând că nu ar fi fost urmate de rezultate palpabile.

Putea însă Maia Sandu amâna această vizită, pentru a aștepta momentul în care să plece la Paris cu un guvern nou ales plenipotențiar în spate, care să pună în aplicare imediat toate înțelegerile, l-am întrebat pe Victor Chirilă:

„Este o invitație carte vine expres din partea Președinției franceze și a președintelui Macron, o invitație care te obligă să o accepți și să vii când dl președinte Macron are o fereastră liberă pentru a se întâlniri cu dna Sandu. Cred că dna Sandu a luat decizia corectă să meargă acum și să discute problemele importante din agenda bilaterală și europeană.”

O potențială vizită a Maiei Sandu în Franța programată pentru toamna lui 2019 nu s-a întâmplat din cauza demiterii sale atunci din funcția de premier. Prin urmare, actuala sa călătorie în Franța poate fi descrisă și ca una amânată, doar că în altă calitate.

În ce-i privește pe foștii președinți moldoveni, au trecut aproape 13 ani de când unul dintre ei, și e vorba de Vladimir Voronin, a mers în vizită oficială în Franța. Predecesorul lui Sandu, Igor Dodon, a vizitat în 2018 Parisul, însă pentru Forumul Păcii, fără să fi avut întrevederi oficiale cu conducerea Franței. Ultimul premier moldovean care a fost primit la Paris a fost Iurie Leancă, cu aproape șapte ani în urmă, în 2014.

Previous Next

XS
SM
MD
LG