Linkuri accesibilitate

Președintele Iohannis trebuie să-și ia în serios mandatul (Cristian Preda/ Ziare.com)


Ziare de la Bucuești
Ziare de la Bucuești

Revista presei românești

Încă nu sunt comentarii la alegerea ca primar general al Chișinăului a lui Andrei Năstase, dar cel puțin considerațiile lui Armand Goșu, dintr-un interviu foarte recent privind turul al doilea al acestor alegeri, sunt demne de reamintit. Goșu observa în dialogul consemnat pe site-ul Putereaacincea.ro că Ion Ceban pornea, aritmetic vorbind, cu prima șansă, plus că avea în spate întreg imperiul mediatic controlat de Vladimir Plahotniuc. Pe de altă parte, în campanie Andrei Năstase a fost mult mai bun: energic, carismatic, mereu în mijlocul oamenilor. Analistul politic avertiza deja că în cazul unei victorii a liderului Partidului Platforma Demnitate și Adevăr e imperios necesar ca imediat după alegeri dacă se poate chiar a doua zi, partidul lui și cel condus de Maia Sandu, Acțiune și Solidaritate, să anunțe formarea unui pol unit al opoziției. Pentru că e limpede: în anul pe care îl are la dispoziție în acest mandat mai de grabă simbolic de până la alegerile locale la termen, Năstase va fi ținta campaniilor de compromitere din partea lui Plahotniuc.

Segmentul de știri al publicațiilor din România anunță însă victoria și consemnează reacțiile partidelor politice din România. Au transmis felicitări și promisiuni de susținere formațiunile din partea dreaptă a eșichierului politic, dar niciun cuvânt de la Partidul Social-Democrat și Alianța Liberalilor și Democraților din România, aflate la guvernare, notează ziare.com.

Într-un articol apărut pe contributors.ro, Alexandru Damian se oprește mai ales la reacția liberalilor români, primii care au avut ceva de spus la aflarea rezultatelor. Jurnalistul atrage atenția că participarea la vot a fost cu patru procente mai bună decât la primul tur. E ceea ce Armand Goșu, în interviul amintit, formula drept o condiție indispensabilă pentru o eventuală victorie a candidatului opoziției.

Agerpres a pus azi în circulație un comunicat al platformei „Acţiunea 2012”, prin care „Liga Aleşilor Locali unionişti din Republica Moldova solicită premierului Viorica Dăncilă, precum şi preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, primirea în audienţă a unei delegaţii din partea primăriilor unioniste şi înfiinţarea unei instituţii care să coordoneze relaţionarea cu acestea”. Inițiativa e înaintată de 100 de primari unioniști și ar fi urmarea unei consultări publice realizate în aprilie de Centrul Social-Politic European: 55% din electoratul din Chișinău ar vota pentru unirea cu România, în timp ce 45% ar vota împotrivă, susțin cei de la platforma „Acțiunea 2012”.

Săptămâna trecută a început în obișnuitul amestec de „delir și kitsch”, spune europarlamentarul Cristian Preda pe site-ul ziare.com și reamintește câteva elemente colorate: un fost ministru plătea o cauțiune cu lingouri de aur, ministrul culturii aloca bani unui teatru inexistent, Traian Băsescu zicea că Opoziția ar trebui să se unească în jurul lui Crin Antonescu, personaje puse sub acuzare pentru corupție transmiteau mesaje extravagante din locuri exotice ș.a.m.d., totul până la decizia de miercuri a Curții Constituționale: președintele Klaus Iohannis ar fi obligat să o revoce pe Laura Codruța Kovesi, procuror șef anticorupție. Preda crede că Iohannis greșește stând în expectativă. Pare că își vede funcția ca pe o poziție de monarh, care îi permite inclusiv izolarea. Nu e bine. „Regele Klaus, scrie Preda, e silit să abdice. Asta ar putea fi o ocazie pentru președintele Iohannis să-și ia în serios mandatul”.

XS
SM
MD
LG