Linkuri accesibilitate

Premii pentru cele mai bune practici ale autorităţilor publice locale


Premii pentru cele mai bune practici ale autorităţilor publice locale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:44 0:00

Cele mai bune practici ale autorităților autorităţile publice locale din Republica Moldova, puse în aplicare în anii 2017 şi 2018, au fost premiate în cadrul unei ceremonii naţionale. Scopul Programului Bunelor Practici este de a identifica şi disemina iniţiativele originale ale administraţiilor publice locale. Evenimentul a fost organizat de IDIS „Viitorul”, în cadrul Programului bunelor practici ale autorităţilor publice locale, implementat cu sprijinul financiar al Consiliului Europei.

XS
SM
MD
LG