Presa britanică continuă să fie dominată de lupta între cei doi candidați conservatori pentru succesiunea lui Boris Johnson, ministra de externe Liz Truss și fostul șef al trezoreriei Rishi Sunak.
Peste „Canalul Mânecii”, în schimb, Libération face un portret al “neguțătorului morții”, Viktor Bout, rusul negustor de arme, întemnițat în SUA, pe care Joe Biden îl propune la schimb contra jucătoarei de baschet americane închisă ostentativ în Rusia pentru o cantatitate minusculă de drog recreativ.
Tot Libération scrie și despre ancheta deschisă de Polonia în legătură cu crimele de război și violările drepturilor omului și ale legilor războiului comise de Rusia în Ucraina, dar cotidianul stângii intelectuale pariziene (ziar fondat odinioară de Jean-Paul Sartre) scrie în același timp și cum ancheta este îngreunată de către propriile violări ale statului de drept comise în Polonia chiar de către de partidul de guvernământ, ultraconservatorul partid al lui Jarosław Kaczyński Dreptate și Justiție.
Tot despre spectrul drepturi extreme naționaliste scrie și La Repubblica, în Italia, analizând structura partidului de extrema dreaptă, neo-fascist local, care este Fratelli d’Italia, partidul Georgiei Meloni, formațiune politică condusă de o femeie, dar în care femeile nu există. Georgia Meloni (femeie, cum o arată numele) visează să conducă Italia, dar partidul ei este putrezit din interior de “maschilismo”. Deputați și militanți, membri de jos și de sus, ecco chi sono: bărbați rasiști, cu femeile acasă la bucătărie și care între ei fac saluti romani (așa scrie La Repubblica).
Ce se mai aude dinspre Ucraina
Poveștile despre morții ruși în război sunt tabù în Rusia, unde durerea sfâșietoare a multor familii este îngropată sub tonul bombastic și triumfător al presei de stat. Cu toate acestea, unele povești se scurg în presă și ajung să fie cunoscute, scrie în Washington Post Robyn Dixon. Este interzis în Rusia ca presa să pună sub semnul întrebării invazia sau să critice armata. Jurnaliști independenți care vorbesc cu rudele îndoliate sau acoperă funeralii au fost arestați în trecutul recent sau li s-a atras atenția că a scrie despre astfel de „lacrimi și suferințe” este rău pentru moralul public.
Ucraina a avertizat în acest timp că atacurile cu rachete pe situl industrial al celei mai mari centrale nucleare din Europa riscă să declanșeze un „dezastru nuclear”, în vreme ce guvernele Rusiei și Ucrainei se tot acuză reciproc pentru exploziile înregistrate acolo.
Îngrijorarea continuă să se extindă în jurul centralei electrice de la Zaporijie. Luptele nu au încetat în weekend în apropierea și în jurul acestei centrale nucleare ucrainene, cea mai mare din Europa. Sâmbătă au fost observate avarii, ceea ce a determinat oprirea automată a unuia dintre cele șase reactoare, potrivit Energoatom, autoritatea de reglementare a energiei din Ucraina. Alte explozii au fost semnalate duminică pe rețelele de socializare, semnalează Wall Street Journal care nu a putut verifica informația. De la începutul războiului, rușii controlează orășelul Enerhodar, unde se află fabrica, care e încă gestionată de personal ucrainean. „Un dezastru nuclear a fost până acum evitat printr-un miracol, dar miracolele nu durează întotdeauna”, a avertizat Energoatom duminică.
Apoi, cum a anunțat presa din întreaga lume, la periferia satului Olenivka din Ucraina, o explozie misterioasă, pe 29 iulie, a distrus o închisoare controlată de separatişti care țineau închiși acolo sute de deţinuţi ucraineni. Explozia a ucis cel puțin 50 de persoane, potrivit chiar oficialilor ruși. Ambele părți s-au învinuit reciproc. Dar imaginile cu clădirea distrusă a închisorii par să contrazică teoria rusească a unui atac dus cu rachete HIMARS, cum sunt cele posedate de ucraineni, potrivit a șase experți consultați de Washington Post. Iată un rezumat a ceea ce știm despre cele petrecute la închisoarea din Olenivka.
Amnesty, «unealtă a propagandei ruse»
În sfârșit, șefa Amnesty International pentru Ucraina, Oksana Pokalciuk, a anunțat că demisionează din organizație, după ce celebra ONG internațională pentru drepturile omului a publicat un raport care critică armata Ucrainei, stârnind reacții în rândul oficialilor ucraineni care au afirmat că Amnesty dă vina pe nedrept pe victime în războiul declanșat de Rusia.
Pe frontul cultural
Un muzeu englez va returna o lungă serie de exponate Nigeriei. În urma unei solicitări din luna ianuarie din partea Comisiei Naționale pentru Muzee și Monumente a țării africane și după consultarea istoricilor, artiștilor și a unor școli din sistemul britanic de învățământ, Muzeul Horniman din Londra a acceptat să returneze Nigeriei 72 de obiecte, inclusiv bronzuri jefuite din Benin City în 1897, când armata britanică, pentru scurt timp, a invadat zona.
„Este limpede că aceste obiecte au fost luate cu forța”, a spus Eve Salomon, președinta consiliului de administrație al muzeului, adăugând că este „deopotrivă moral și adecvat să returnăm aceste obiecte Nigeriei”. Sky News subliniază în schimb că British Museum a refuzat până acum să predea Greciei sculpturi vechi de 2500 de ani, în ciuda solicitării directe a primului ministru grec anul trecut către omologul său de atunci, Boris Johnsonz.
Kon-Tiki și dispariția papagaliței Lorita
În sfârșit, amintește La Repubblica, ieri a fost o aniversare importantă, dar uitată: Thor Heyerdahl, antropolog norvegian, a vrut să demonstreze că vechii locuitori ai Americii de Sud ar fi reușit să ajungă în Polinezia traversând oceanul Pacific. Pentru aceasta, el a construit o plută, pe care a botezat-o Kon-Tiki, o plută din balsa, conform tehnologiilor presupuse a vremurilor precolumbiene.
Împreună cu alți cinci bărbați (și o papagaliță pe nume Lorita), el a plecat din Peru în aprilie 1947. După o suta de zile, echipajul a ajuns în atolul Tuamotu, pe 7 sau 8 august 1947. Kon-Tiki s-a rupt pe bariera de coral numită Raroia. Expediția s-a incheiat atunci, dar obiectivul a fost atins: s-a dovedit că s-a putut traversa Pacificul cu o plută.
Naufragiații s-au întors acasă vii și sănătoși… cu excepția nefericitei papagalițe Lorita.
