Linkuri accesibilitate

Presa despre moartea Elisabetei a II-a, «regina culturii pop», și sfârșitul unei epoci 


La 96 de ani, Regina Elisabeta s-a stins din viață la reședința sa de la Castelul Balmoral, înconjurată de familie.

London Calling!… Moartea reginei Elisabeta a fost anunțată de Palatul Buckingam și de BBC la 18.30 ora locală și a înlocuit de îndată toate subiectele care puteau părea importante în presa de astăzi, iar asta nu doar în Marea Britanie.

Prințul Charles a devenit automat Regele Charles al III-lea, cum a anunțat-o imediat The Guardian.

A încetat din viață Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:05 0:00

O etică a muncii mânată de un sentiment sacru al datoriei, este cum definește The Times cele șapte decenii de domnie modestă și retrasă ale Elisabetei a II-a.

Evident, pentru presa tabloidă britanică, este un subiect unic, cum nu a mai existat în mass media de mai multe generații încoace. “Durere mondială”, mai ales văzând marele număr de omagii de la șefi de stat, scrie The Daily Mail.

„În decursul domniei sale de 70 de ani, regina a avut ocazia să cunoască atâtea personalități politice, de la John F. Kennedy la Richard Nixon”, amintește Daily Mirror. Treisprezece președinți americani, cu totul. Unul dintre aceștia, Donald Trump, a simțit chiar nevoia să-și “autentifice” mesajul, spune The Independent.

Necroloagele se succedă, multe similare și repetitive, în presă. Este greu de scris ceva diferit, într-atât personalitatea reginei se situa și se situează dincolo de controversă. Dacă multă vreme ea a întruchipat o anumită imagine a austerității, chiar a severității, Elisabeta a II-a a modernizat treptat imaginea monarhiei britanice, devenind chiar o adevărată icoană a culturii pop.

De-a lungul domniei ei, suverana britanică a inspirat, de pildă, un număr nesfârșit de artiști, de la Andy Warhol la Gerald Scarfe, trecând prin Sex Pistols. Imposibil să uite cineva violența istorică pe care trupa de punk rock Sex Pistols a declanșat-o în 1977, cu câteva săptămâni înainte de jubileul de argint al reginei, cu piesa God Save the Queen: unde “versurile” scrise cu vitriol vorbeau despre un regat dotat cu o regină fascistă: “God Save The Queen, the fascist regime”, ceea ce în termeni de libertate de expresie se arată azi mai degrabă liniștitor în privința poziției Marii Britanii la scară planetară.

Dincolo de litania de omagii universale, Libération, în Franța, îndrăznește chiar un joc de cuvinte și titrează în această dimineață mare în prima pagină (alături de o superbă fotografie alb-negru a reginei tinere): «Moartea Elisabetei a II-a, la peine d’Angleterre», cu «peine» (durere) în loc de «reine» (regină), “durerea Angliei”, scrie așadar Libération, pentru că, deși a avut cea mai lungă domnie din istoria britanică, Elisabeta a și “asistat la lenta destrămare a unui imperiu planetar”. Imperiu defunct a cărui idee însăși va fi acum îngropată definitiv oară cu regina, cum o constată peste ocean The Washington Post.

În 1952, când Elisabeta a aflat de moartea tatălui ei într-o cabană de vânătoare din Kenya, Marea Britanie deținea încă peste 70 de teritorii peste mări. Acum are doar 14 - în mare parte insulițe împrăștiate aiurea, măturate de vânt, dintre care cea mai extinsă posesiune e constituită de Insulele Falkland, un arhipelag din Atlanticul de Sud locuit de mai puțin de 3.000 de oameni. Sub conducerea nominală a Elisabetei, nu doar că imperiul s-a topit, dar Regatul Unit a transferat puterea de autoguvernare regiunilor apropiate care sunt Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord. Politica febrilă a Brexit-ului a a adus chiar în actualitate perspectiva – deși, deocamdată îndepărtată – ca și ultimele două să se desprindă.

Tot Libération mai scrie că regina “a traversat un secol de istorie fără să se arate vreodată istovită, dar fără să se destăinuie real cuiva”.

În Rusia, în acest timp, cotidianul Kremlinului, Rossiiskaia Gazeta, a publicat ieri seară doar un necrolog scurt, sobru și informațional. Kommersant a preferat, la rândul său, să se oprească asupra personalității noului monarh, «Karl III» (Charles al III-lea), în vreme ce Izvestia a publicat în extenso condoleanțele transmise de Putin.

… dar iarna vrajbei noastre se apropie

Dincolo de moartea reginei Angliei, așteptând Consiliul european excepțional de astăzi al miniștrilor energiei din cele 27 de țări ale UE, una din cele mai pertinente analize ale funcționării pieței interne a energiei din Uniunea Europeană se dovedește cea publicată, pe două pagini pline, de săptămânalul politico-satiric francez Charlie Hebdo.

Analiza (doar în ediția pe hârtie) din Charlie Hebdo pleacă de la ideea că marea liberalizare din 1992 a «pieței comune» europene, care a lichidat vechile monopoluri, precum telecomunicațiile sau transportul aerian, a fost într-adevăr un lucru foarte bun pentru consumatori, pentru oamenii de rând care suntem, deoarece a dus — cum poate constata oricine — la scăderea prețurilor.

Atunci de ce liberalizarea electricității nu a fost din start o idee bună? Ei bine, spune Charlie Hebdo, pentru că producătorii sunt foarte puțini. Iar electricitatea e aceeași. În cazul transportului aerian, se poate alege între spațiul minuscul al companiilor low cost precum Ryanair și spațiul cât o sufragerie oferit de Emirates. Dar curentul electric este același, indiferent cum e produs. El nu diferă de la o companie la alta. Nu există curent electric cu gust de înghețată de zmeură. Așa încât concurența în acest domeniu e imposibilă.

Aproape toți furnizorii «alternativi» de pe piață sunt doar firme intermediare, parazite, care nu produc electricitate, ci o cumpără și o revând întreprinderilor industriale si cetățenilor. E vorba deseori de fonduri financiare care cumpără energie de la producătorii reali, însă așteaptă creșterea prețurilor pentru a o revinde, distribuind-o pe o rețea guvernamentală pe care ei n-au construit-o.

În acest timp, pentru că am pomenit companiile aeriene, criza lovește și în locuri neașteptate: compania low-cost irlandeză Ryanair, de pildă, nu va mai opera zboruri din Bruxelles, cel puțin până la primăvară, cum o anunță cotidianul economic flamand De Tijd (Timpul).

De ce este închis un profesor evanghelist în Irlanda

In sfârșit, ajunși la Irlanda, la rubrica faptelor de societate, presa britanică și cea din Irlanda au scris pe larg în ultimele zile si scriu si astăzi despre ceea ce unii au interpretat ca pe o încălcare abuzivă a drepturilor fundamentale și a libertății de conștiință din partea statului woke totalitar: un profesor din Irlanda de confesiune evanghelică (Irlanda este majoritar catolică) ar fi fost încarcerat pentru că a refuzat să se adreseze unui elev transgender folosind un pronume personal neutru de tip “they” (“dumnealor”).

Profesor încarcerat din pricina formulei de adresare față de un elev transgender, a scris acuzator The Daily Telegraph, la Londra, dar realitatea pare a fi alta. Astfel, agenția Reuters insistă, după verificarea faptelor, că nu pentru asta a fost închis temporar Enoch Burke, ci pentru că a încălcat ordinul tribunalului de a nu se mai apropia de școală câtă vreme durează analizarea procedurii disciplinare. El a fost așadar încarcerat temporar și preventiv pentru nerespectarea unui ordin al justiției.

In realitate, se arată a fi vorba de o simplă procedură juridică, instrumentalizată conștient de către cel în cauză care pozează în victimă politică.

În sfârșit, pentru a încheia pe aceeași nota britanică luată de întreaga presă planetară după moartea reginei, tot săptămânalul francez Charlie Hebdo îl citează pe Boris Johnson cu îndemnul său obraznic și inconștient către britanici de a cumpăra un fierbător nou, un ketttle nou, pentru a economisi zece lire pe an la consumul de energie. Publicația franceză îl compară pe Johnson cu regina Marie Antoinette la Revoluție și scrie: «în Franța, unii au fost decapitați pentru mai puțin de atât».

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG