10 milioane de ucraineni sunt fără electricitate după o nouă campanie de bombardamente rusești. Mai multe orașe ucrainene, inclusiv capitala Kiev, au fost ținta bombardamentelor joi.
Repetarea acestor atacuri care vizează infrastructura energetică a Ucrainei din octombrie privează în mod regulat milioane de ucraineni de electricitate, dar și de apă.
Bombardamentele de joi coincid cu primele ninsori într-o țară în care temperaturile poate scădea sub -10 grade. Iarna care se apropie „nu va ajuta” însă nici Rusia, analizează Die Zeit. Mai ales că Moscova „continuă să se lupte cu probleme serioase”, subliniază cotidianul german.
Pe lângă pierderea soldaților celor mai întăriți în luptă, armata rus nu intmpânină în continuare decât un „succes limitat”, „Ucraina fiind acum capabilă să intercepteze majoritatea rachetelor rusești datorită livrărilor de arme occidentale, inclusiv ale celor germane”. „Nu așa va putea câștiga Putin războiul”, conchide Die Zeit.
Pe fondul bucuriei fotografiile arată distrugerile din Herson
Qatar și obscenitatea fotbalului politizat
Săptâmânalul politico-satiric francez Charlie Hebdo scrie astăzi, cu umorul său binecunoscut, despre cum actorul american Sean Penn, în vizită la Kiev, i-a oferit lui Volodimir Zelenski una din statuile lui aurite primite premiu la Oscar: — «Încă unul care n-a înțeles că războiul din Ucraina nu e un film».
Dar un alt săptămânal francez, Courrier International, oferă un întreg dosar, inclusiv cu multe articole traduse din presa internațională, despre scandalul tardiv care înconjoară Cupa Mondială de fotbal din Qatar.
Cupa Mondială care începe duminică, 20 noiembrie în Qatar, se conturează deja a fi una dintre cele mai disputate din istorie, după cea organizată în Argentina dictatorilor în 1978.
Organizată o dată la patru ani, Cupa Mondială de Fotbal este, fără îndoială, evenimentul emblematic al sportului mondial, mult mai mult decât aproape orice alt eveniment sportiv. Găzduirea unei Cupe Mondiale a fost întotdeauna un act politic, cum o explică foarte bine într-un comentariu un jurnalist britanic într-un articol pe site-ul Unherd.
Este mai presus de toate „unul din rarele evenimente cu adevărat globale”, scrie site-ul, în care se întâlnesc și concurează națiuni care nu sunt obișnuite să se întâlnească pe aceeași „scenă”, evocând echipele care vor juca în lotul Qatarului, și anume Ecuador, Olanda şi Senegal.
Rareori însă, în vremuri mai recente, controversele au fost atât de virulente în jurul organizării unei astfel de competiții. Nici Cupa Mondială din Rusia din 2018 (în ciuda anexării Crimeei cu patru ani mai devreme) și nici Jocurile Olimpice de iarnă de la Pekin (în ciuda lagărelor de muncă din Xinjiang și a represiunii împotriva uigurilor) n-au provocat o asemenea vânzoleală politică.
Prin obținerea, în 2010, a organizării Cupei Mondiale, micul emirat din Golf a sperat la o recunoaștere internațională, la punerea în valoare a rolului său și a influenței sale tot mai mari în lume. Dar, doisprezece ani mai târziu, între suspiciuni de corupție, soarta lucrătorilor migranți – dintre care câteva mii se spune că au murit pe șantierele stadioanelor Cupei Mondiale –, și reproșurile la adresa problemelor de mediu (în special aerul condiționat al stadioanelor) și drepturile persoanelor LGBTQI, Qatarul se confruntă cu o avalanșă de critici.
„Acesta este exemplul tipic al evenimentului care se întâmplă în locul nepotrivit la momentul nepotrivit”, explică politologul James Dorsey într-un articol reluat în Courrier International. Pentru acest specialist în Orientul Mijlociu și fotbal s-au înregistrat totuși unele progrese, chiar dacă ele rămân timide: „Prin dialogul cu detractorii săi, Qatar, care este o autocrație (deși luminată), creează un precedent. Este prima țară din Golf, dacă nu prima țară arabă, care face acest lucru.” Apoi, legea muncii a fost reformată, iar sistemul kafala, care punea muncitorii la cheremul angajatorului lor, a fost în cele din urmă abolit, după ani de amânare.
Ceea ce Qatar nu a măsurat, de fapt, explică Arab Digest, este cât de mult supra-expune o Cupă Mondială țara gazdă. „Qatarul ar fi putut și ar fi trebuit să anticipeze criticile și să dezvolte o strategie pentru a le răspunde. Și, mai important, ar fi trebuit să acționeze mult mai devreme și mai transparent în problema arzătoare a drepturilor lucrătorilor migranți.” În schimb, emirul Tamim bin Hamad Al-Thani a denunțat recent „o campanie de denigrare fără precedent” din partea presei occidentale. Asta nu este însă suficient pentru a împăca micul regat cu detractorii săi.
Criticile aduse acestei Cupe Mondiale, prima într-o țară musulmană, vin în principal din direcția țărilor occidentale, notează un jurnalist egiptean pe platforma panarabă Noon Post, care denunță în treacăt o viziune părtinitoare a Orientului în ceea ce privește această competiție: „Viitoarea Cupă Mondială este un exemplu bun de eveniment ce poate crea o moștenire sociologică.” Asupra drepturilor lucrătorilor, dar și asupra dreptului femeilor de a participa la competiții sportive, „va fi foarte greu să se dea înapoi” după acest campionat, vrea să creadă ziarul.
