Forumul are de-acum competiție în alte părți și riscă să-și diminueze relevanța, dar deocamdată este un loc în care noi președinți, cum sunt cei din Filipine și Columbia cred că trebuie să se afle.
Forumul de la Davos este creația perioadei de după încheierea Războiului Rece, când globalizarea a pătruns pe agenda internațională.
Firește că de atunci lucrurile s-au mai schimbat și prin filtrul pandemiei, ideea că acesta este viitorul este cel puțin mai nuanțată. Organizatorii spun că anul acesta este unul bun pentru Davos, prezenți sunt 50 de șefi de stat, 56 de miniștrii de finanțe, 19 guvernatori de bănci centrale și peste 600 de lideri de afaceri. Dar absențele sunt și ele notabile.
Președintele Biden nu se află la Davos, în timp ce ministrul american de finanțe. Janet Yellen călătorește în Elveția pentru a se întâlni cu vice premierul chinez Liu He, astăzi, dar nu se deplasează la Davos. Din partea americană participă trimisul special în chestiuni de climă, John Kerry și Ministrul Muncii, Marty Walsh. Liu conduce delegația chineză, în absența președintelui Xi Jinping. Oficialități și oligarhi ruși nu sunt primiți la Davos, în contextul invaziei din Ucraina.
Membrii prezenți ai Congresului au explicat, în interviuri, poziția Americii în chestiuni economice, care are mulți critici în Europa. Liderul delegației, senatorul democrat Chris Coons a spus că Europa și Germania s-au bazat mult prea mult pe energie de proveniență rusă. În ciuda colaborării în Ucraina, Europa consideră că legislație și măsuri luate în Statele Untie, recent, ar fi protecționiste. Senatorul democrat Joe Manchin a spus că este o atitudine super-ipocrită, după decenii de protecționism european. Logica lui Manchin este că măsurile recente luate de Washington sunt menite să întărească America și că Europa, mai ales în condițiile actuale, trebuie să-și dorească un aliat puternic.
Davos poate fi o oportunitate pentru reducerea acestor diferențe, dar absența lui Janet Yallen poate însemna că nu va fi cazul, cel puțin nu la această ediție Davos.