Linkuri accesibilitate

Președintele Bulgariei despre relațiile dintre Sofia și Moscova


Președintele Rumen Radevla Blagoevgrad
Președintele Rumen Radevla Blagoevgrad

Un interviu acordat agenției Tass înaintea deplasării lui Rumen Radev la Forumul economic internațional de la Sankt Petersburg.

Înainte de a pleca la Forumul economic internațional de la Sankt Petersburg (6-8 iunie), unde se va întâlni cu Vladimir Putin, președintele bulgar Rumen Radev a acordat un interviu agenției TASS.

În interviu, președintele Radev constată că proiectul nuclear „Belene” este inevitabil pentru că în cea de a doua centrala atomoelectrică bulgară au fost investite până acum trei miliarde leva (1,5 miliarde euro), iar industria națională are nevoie de energie.

Livrările de gaze din Rusia sunt cele mai sigure, de aceea este nevoie de un gazoduct direct prin Marea Neagră, a mai spus el.

Cu aceste două mesaje de bază Radev va pleca la Sankt Petersburg unde se va întâlni, în cadrul Forumului economic internațional, cu omologul său rus Vladimir Putin. Radev a anunțat că întâlnirea va avea loc în prima zi a forumului.

„Avem o colaborare foarte bună în domeniul tranzitării gazelor rusești. În momentul de față extindem capacitatea de a primi și tranzita gaze rusești și din alte țări”, răspunde Radev la întrebarea despre perspectivele continuării gazoductului „Turk Stream” pe teritoriul bulgăresc. După el cea mai sigură și ieftină cale de tranzit este cea directă. De aceea alegerea logică este un gazoduct prin Marea Neagră până la Bulgaria.

Președintele și-a exprimat convingerea că, în pofida sancțiunilor și contra-sancțiunilor, colaborarea economică cu Rusia trebuie dezvoltată. Așa procedează partenerii occidentali ai Bulgariei. Trebuie respectate principiile transparenței, competitivității, securității livrărilor și – cea ce este foarte important pentru Bulgaria – principiul prețurilor reciproc avantajoase.

În interviul, Radev se declară adept al restabilirii dialogului NATO-Rusia și a detensionării relațiilor.

În condițiile deficitului de resurse pentru achiziționarea de armament nou el consideră necesară colaborarea cu Rusia în scopul întreținerii armamentului din perioada sovietică.

Președintele a evitat să răspundă într-un mod direct la întrebarea dacă el consideră Rusia o amenințare pentru securitatea Europei și a Bulgariei, dar a subliniat că securitatea unei țări nu poate fi garantată pe seama securității unei alte țări. O astfel de formulă aduce riscuri, neîncredere și instabilitate.

Radev a subliniat că aderarea la NATO a Macedoniei de Nord, la care Bulgaria a contribuit, nu este o decizie antirusească.

XS
SM
MD
LG